Mintea omenească este o slugă credincioasă, dar un stăpân groaznic” spune un citat care este atribuit mai multor personalități istorice sau contemporane. Nici nu contează cine este cel sau cea care a spus-o prima dată.

Important este ce transmite: controlat și supus, intelectul duce la rezultate miraculoase; scăpat de sub control și „lăsat la butoane”, îți poate distruge liniștea și viața. Și exact cel din urmă scenariu are loc atunci când cineva traversează o experiență traumatizantă, care îl/o bântuie uneori chiar și pentru tot restul vieții.

Publicația New Scientist relata anul trecut cazul unei anume Louise, care timp de 30 de ani a fost torturată de chipul bărbatului care a violat‑o la vârsta de 12 ani. Răvășită de anxietate, abia putea să doarmă, iar, atunci când reușea, era năvălită de amintiri oribile. Apoi, după o singură ședință de tratament experimental, mintea i s-a liniștit.

Louise este doar unul din cei tot mai mulți indivizi ajutați de tehnici moderne capabile să îi elibereze de amintirile traumatizante. Și aici nu intră doar victime ale violențelor și  abuzurilor, dar și soldații din teatrele de război, supraviețuitorii atacurilor teroriste și ai calamităților. Toți sunt ajutați de pastile, șocuri electrice și chiar jocuri video.

Și, pe măsură  ce învățăm mai multe despre creier, rezultate și mai bune vor fi posibile.

Până acum, focusul a căzut pe înlăturarea durerii emoționale a unei amintiri, dar oamenii de știință pot deja să îndepărteze cu totul amintirile sau chiar să recupereze din cele șterse de maladia Alzheimer, potrivit lui Steve Ramirez, cercetător la Universitatea Harvard. Acest lucru este posibil pentru că amintirile sunt imprimate fizic în creierele noastre.

Dacă îți vei mai aminti ceva din acest articol peste câteva zile, acest lucru se va datora unor schimbări la nivelul conexiunilor din creierul tău. După un bun somn nocturn, amintirea este consolidată pentru stocare pe termen lung de o suită de gene, care se activează pentru a produce proteinele care întăresc sinapsele. Doar după ce acest proces este încheiat devine permanentă o amintire, precum o carte pusă într-o mare bibliotecă.

Sau, cel puțin, asta credeam până de curând.

Dar, în 2000, Karim Nader, neurolog la Universitatea New York, a venit cu o versiune diferită a lucrurilor. El a testat dacă extragerea unei amintiri, asemenea consolidării ei, necesiă sinteza proteică. Așa că a antrenat șoareci să asocieze un anumit sunet cu un șoc electric de mică intensitate, până când au învățat să se teamă de sunetul respectiv.

Atunci când Nader le-a injectat cobailor o substanță care bloca sinteza proteinelor în creier în timp ce rula sunetul, a descoperit că asocierea a fost ștearsă: șoarecii nu se mai temeau. Au putut să reînvețe mai târziu asocierea și nu au existat efecte asupra restului memoriei lor. Nadar a fost uluit.

Implicația principală a acestei descoperiri este că reaccesarea unei amintiri o face iar instabilă, ca și cum ar fi o informație nouă, care abia intră în creier. Acest lucru înseamnă că amintirile nu sunt permanente, ci sunt reconstruite de fiecare dată când le invocăm –
un proces denumit acum reconsolidare. Acest lucru deschide noi căi de manipulare a memoriei.

Ne gândim adesea la memorie ca la un reportofon sau ca la o înregistrare video a trecutului, dar ea are de fapt o natură foarte modificabilă. Devine tot mai clar că memoria este de fapt dinamică și ușor de schimbat atunci când îți amintești lucruri”, susține Ramirez.

Chiar și anterior studiului din 2000 al lui Nader, medicii au avut oarece succes în diluarea amintirilor terorizante ale tulburărilor de stres posttraumatic (PTSD), cu ajutorul terapiilor comportamentale cognitive, asistate de un medicament numit propranolol, care tratează în mod normal presiunea arterială ridicată, anxietatea și migrenele.

Problema era că pacienții trebuiau tratați în termen de câteva ore de la evenimentul traumatizant, înainte ca amintirea să se consolideze. Contribuția lui Nader a adus în peisaj înțelegerea faptului că exista totuși o fereastră pentru tratament care putea fi deschisă gentil și cu ușurință oricând. Și tocmai asta au început să facă în ultimii ani cercetătorii.

În 2013, Marijm Kroes, neurolog la Universitatea New York, a reușit să manipuleze amintirile pacienților cu depresie severă care urmau terapie electroconvulsivă (ECT). ECT a confirmat că poate bloca reconsolidarea amintirilor, că experiențele amintite pot fi uitate și că efectul nu este limitat doar la frica condiționată. Și se pare că nici măcar nu este absolut necesară terapia prin șocuri electrice pentru a se obține astfel de rezultate.

Alain Brunet, psiholog la Universitatea McGill din Montreal, Canada, lucrează cu cei care au experimentat cutremurele din aprilie 2015 în Nepal și atacurile teroriste din Paris în noiembrie 2015. Inițial, el le cere subiecților să scrie despre cele mai rele aspecte ale traumei lor la persoana I.

Apoi, li se administrează o doză de propranolol la intervale de o săptămână, pe parcursul a șase săptămâni. Cu orice ocazie, recitesc ce au scris și reactivează astfel amintirea traumatizantă sub influența medicamentului. Aproximativ două treimi dintre pacienți beneficiază de pe urma tratamentului, o rată la fel de bună ca în psihiatrie.

Exorcizarea „strigoilor”

Încă nu este clar cu exactitate modul în care acționează propranololul. Unii cercetători consideră că e posibil să interfereze cu sinteza proteinelor în mod direct. Alții cred că beneficiile aduse în cazul PTSD sunt rezultatul indirect al efectului său calmant asupra simptomelor psihologice ale stresului sau emoțiilor prin scăderea presiunii arteriale.

Important este că pare să funcționeze. Este ceea ce a ajutat-o pe Louise, cea de la începutul acestei povești. După tratamentul cu propranolol, insomniile ei au dispărut, iar depresia și nervozitatea ei au devenit o amintire distantă.

Încurajat de acest succes, Brunet a început recent teste clinice cu cei care abuzează de substanțe interzise pentru a suprima amintirile care duc la dependență sau cauzează recidivă, precum și cu cei bântuiți de accidente și cei care încearcă să își revină dintr-o decepție amoroasă. Chiar fobiile ar putea fi îndepărtate în aceeași manieră.

Tot propranololul a dat rezultate și în acest sens în 2015, în cadrul unor teste cu subiecți arahnofobi care aveau de confruntat o tarantulă dintr-un terariu. Unii au ajuns până acolo încât să fie dispuși chiar să atingă sau să țină în mână păianjenul.

Dar nu numai stimularea electrică și pastilele sunt soluții, ci și jocurile video. Emily Holmes, de la Institutul Karilinska din Stockholm, Suedia și Ella James, de la Consiliul de Cercetare Medicală a Științelor Cogniției și Creierului, din UK, le-au cerut unor voluntari să urmărească videoclipuri cu evenimente tulburătoare.

După o zi, li s-au arătat imaginile din filmările cu pricina pentru a le reactiva amintirile și li s-a cerut să joace Tetris. S-a ales acest joc datorită modului în care el solicită creierul din punct de vedere al procesării vizuale și spațiale. Ideea fiind că ar interfera cu flashback-urile vizuale ale participanților și ar slăbi reconsolidarea amintirilor despre imaginile tulburătoare.

A funcționat. Se pare că jocul Tetris a putut reduce amintirile invazive, iar abordarea este acum testată cu indivizi care au experimentat traume reale, ca un mijloc de a preveni consolidarea amintirilor groaznice. Lali Iyadurai, de la Universitatea Oxford, spre exemplu, a introdus metoda în camera de urgență, pentru a-i ajuta pe cei care au fost victimele accidentelor rutiere. Antje Horsch, de la Spitalul Universitar Lausanne, din Elveția, folosește tehnica pentru a le ajuta pe femeile care au avut o naștere grea.

Nader susține că terapia de reconsolidare are efecte atât de puternice, încât nu există motiv pentru ca ea să nu fie folosită în tratarea tuturor tipurilor de psihopatologie, atâta vreme cât temporizarea și natura intervenției sunt controlate cu atenție. S-ar putea ca specialiștii să dezvolte în curând medicamente care să șteargă în întregime amintirile problematice.

În 2006, Todd Sacktor, neurolog la Universitatea de Stat din New York în Brooklyn, a identificat o moleculă fără care amintirile pur și simplu se depreciază și mor. Enzima PKM pare să se cantoneze și chiar să se replice în sinapse. Șoarecii cu mai multă PKM au memorii excepționale. Fără ea, nu pot ține minte nimic.

Sacktor a descoperit că poate șterge o amintire specifică dacă, în timpul reconsolidării ei, blochează PKM cu ajutorul unei substanțe chimice denumită ZIP. A părut să reducă chiar și amintirile care creează nevoia de droguri în cazul rozătoarelor dependente.

Teoria a suferit un declin în 2013, atunci când două grupuri de cercetare au demonstrat că și șoarecii fără gena producătoare de PKM puteau forma amintiri pe termen lung și că ZIP putea șterge amintirile și în cazul acelor șoareci. Dar, recent, Sacktor și colegii săi au demonstrat că o moleculă denumită de ei PKM3 intervine în absența lui PKM.

Chiar și așa, ZIP este prea toxic și riscant pentru a fi testat pe oameni. Totuși, cercetătorii consideră că vor descoperi o alternativă sigură prin care să manipuleze PKM. Durerea cronică, în care semnalele dureroase sunt intensificate printr-un proces din creier care seamănă mult cu formarea unei amintiri, se numără printre afecțiunile în care Nader vede o țintă eligibilă.

Nu trebuie omis nici faptul că, intrând tot mai adânc în mecanica consolidării/reconsolidării amintirilor, apar indicii că ar putea fi posibilă și restabilirea amintirilor considerate pierdute în cazul tulburărilor cerebrale degenerative precum Alzheimer.

Dar, chiar și dacă problemele practice vor putea fi soluționate, este etic să ne „jucăm” cu amintirile?

Aceste întrebări au început în lumea științei imediat ce Nader a descoperit cum să predispună amintirile modelării. S-a ridicat ideea că, prin folosirea agenților farmacologici în sensul rescrierii amintirilor, se riscă „transformarea actelor condamnabile în unele mai acceptabile decât sunt de fapt”.

S-au trasat paralele chiar și cu filmul din 2004 – „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, în care niște cercetători șterg amintirile împărtășite ale unui cuplu care a traversat o despărțire dureroasă. Scenariul distopic este că astfel de tehnici ar putea fi folosite în avantajul armatei, pentru a șterge amintirile genocidelor și ale altor atrocități, spre exemplu.

Din acest motiv, este important să menținem o distincție între ștergerea amintirilor și anihilarea emoțiilor negative care le sunt asociate. De aceea, poziția oficială este destul de clară: amintirile nu trebuie șterse. Este iresponsabil și nu este necesară ștergerea amintirilor pentru tratarea traumei.

Până la urmă, experiențele noastre diverse sunt cele care ne formează pe toți. Putem considera chiar că ar fi o pierdere să uităm orice ni s-ar fi întâmplat, cel puțin atât timp cât știința ne permite să scăpăm de eventuala durere pricinuită.

Comentați pe Facebook