0
(0)

De curând, înainte de a începe vizionarea unui film la IMAX, chiar discutam cu un prieten ce „ar merge” un Angry Birds pe uriaşul ecran. Se pare că acest lucru este pe cale să se petreacă, cei de la Marvel pregătind lansarea unui film având ca personaje simpaticele zburătoare.

 

Potrivit celor de la Rovio, creatorii jocului Angry Birds, jocul a fost descărcat până în prezent de 400 milioane de utilizatori. Mai mult, cu ocazia Conferinţei Web 2.0, din San Francisco, ei au declarat că Angry Birds este jucat zilnic, la nivel mondial, câte 300 milioane de minute. Pentru a celebra impresionantele cifre, ei vor introduce în joc un nou personaj, de Halloween. Deocamdată, ei nu au dezvăluit decât coada noului personaj, păstrând surpriza până la lansare.

Angry Birds a fost salvarea celor de la Rovio, care, până la lansarea acestui hit, creaseră peste 50 de jocuri fără vreun succes. Acum, pe lângă vânzarea jocului propriu-zis, ei vând un milion de jucării şi de tricouri Angry Birds lunar, fără a cheltui vreun cent pe reclame. Astfel, compania Rovio a ajuns să valoreze 1.2 miliarde dolari.

Inspiraţi de acest succes, cei de la Marvel au decis să producă un film care să mizeze pe legătura emoţională dintre jucători şi joc, potrivit revistei Hollywood Variety. Încă nu se ştie dacă vor fi implicate  în proiect şi nume sonore din cetatea filmului.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here