AM DEVENIT MOARTEA, DISTRUGĂTORUL LUMILOR (J. ROBERT OPPENHEIMER)

Prima explozie nucleară a avut loc în data de 16 iulie 1945 și a fost un test reușit. A doua explozie nucleară a fost cea de la Hiroshima, iar a treia, cea de la Nagasaki. Ambele, un succes răsunător pentru armata americană, un dezastru greu de înțeles atunci pentru întreaga Japonie, care a capitulat în mai puțin de o lună. Statele Unite dețineau cea mai distrugătoare armă pe care omul a avut-o vreodată la dispoziție și își va asigura astfel poziția de cea mai puternică națiune de pe planetă.

Vom vedea cum, de câteva ori în ultima jumătate de secol, am fost la un pas de o apocalipsă nucleară, din pricina unor erori. Și cum doar întâmplarea sau intuiția ne-a salvat de la explozii nucleare accidentale sau chiar de la o anihilare reciprocă între SUA și URSS.

UN SCURT INVENTAR

După 4 ani de la încheierea ostilităților Uniunea Sovietică testează cu succes primul său dispozitiv nuclear (cu ajutorul schițelor sustrase din SUA de spionajul sovietic) și americanii nu mai sunt singurii care au în arsenal arma supremă. În 1952, Marea Britanie intră în clubul select al națiunilor nucleare, urmată de Franța, 8 ani mai târziu. Urmează China, India, Pakistan, Africa de Sud (care între timp renunță benevol la activitățile nucleare militare), Coreea de Nord și Israel.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-1

În prezent, omenirea deține aproximativ 20.000 de arme nucleare, din care aproximativ 90% se află în două tabere: Statele Unite și Federația Rusă. Este rezultatul unei curse nebune a înarmării nucleare a celor două blocuri, est și vest, un război tăcut al nervilor, în care fiecare stătea cu degetul pe trăgaci, așteptând o mișcare nervoasă a inamicului.

Războiul Rece dintre cele două națiuni, întins de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial până la prăbușirea Cortinei de Fier din 1989, a avut momentele sale tensionate, în care omenirea s-a aflat la un pas, la o singură decizie greșită, de un conflict armat deschis, nuclear, care ar fi însemnat cel mai probabil anihilarea reciprocă ale celor două națiuni și transformarea unor întinse zone de pe Pământ într-un loc destul de inospitalier.

Din fericire, singurele explozii nucleare după Nagasaki au fost doar teste ale diverselor națiuni, curioase de forța distructivă eliberată de nucleul atomului. Statele Unite au efectuat peste 1.000 de teste nucleare, mai multe decât restul națiunilor, luate împreună. În 1996 se semnează un tratat care interzice orice fel de explozie nucleară, dar nu toate statele din clubul nuclear aderă la acest tratat.

Așa se face că ultima bombă atomică a fost detonată chiar în februarie 2013, de către copilul neascultător al planetei, Coreea de Nord.

CRIZA RACHETELOR, 1962

Episodul este destul de cunoscut și-l voi trece rapid în revistă: administrația de la Casa Albă a detectat, folosind un avion de spionaj, rachete balistice rusești, armate cu focoase nucleare, montate în Cuba, adică la doar o aruncătură de băț de Statele Unite.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-2Președintele Kennedy luase în calcul atacarea Cubei, dar a optat pentru o blocadă navală, avertizând URSS-ul că nu permite prezența unor focoase nucleare pe teritoriul cubanez (deși, cu câteva luni înainte, SUA transportase în Turcia câteva rachete nucleare îndreptate spre Moscova, detaliu mai puțin cunoscut publicului larg la acea vreme).

După câteva runde de negocieri încordate, în care invazia militară era o opțiune serioasă, URSS și-a retras rachetele din Cuba, iar SUA a făcut la fel cu cele din Turcia, criza dezamorsându-se. Conflictul nuclear fusese evitat.

COD DE SECURITATE 00000000

Peste 1.000 de rachete Minuteman cu încărcătură nucleară se aflau în anii ’60 în dotarea armatei americane. Acestea puteau traversa Atlanticul în câteva zeci de minute și puteau lovi ținte sovietice. Nu oricine le putea lansa însă, cel puțin, nu teoretic. Chiar dacă centrul suprem de comandă, Casa Albă, era anihilat de un atac sovietic și ierarhia militară era astfel afectată sever, ofițerii de serviciu care răspundeau de rachetele Minuteman trebuiau să formeze un anumit cod pentru a lansa aceste rachete și pentru a trece de restul de sisteme de securitate.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-3Doar că, până în 1977, acest cod era 00000000. Așadar, în perioada de vârf a războiului rece, orice ofițer cu acces direct la rachetele Minuteman le putea lansa fără a necesita o confirmare de la un superior, prin simpla inserare a codului format din opt zerouri. Atât de simplu era să lansezi o rachetă nucleară în SUA între 1960 și 1977, atât de simplu se putea rupe fragilul echilibru dintre blocul comunist și cel vestic.

Din fericire, nici un ofițer american nu a luat-o pe urmele personajului Buck Turgidson din comedia neagră “Dr. Strangelove” a lui Stanley Kubrick.

CAROLINA DE NORD, 1961

Recent, Statele Unite au făcut public un document în care recunosc că o explozie nucleară accidentală era să aibă loc în statul Carolina de Nord, în 1961, în timpul unui zbor de rutină a unui bombardier B–52.

Una din măsurile de protecție ale Statelor Unite în cazul unui atac nuclear sovietic era menținerea constantă în aer a unei flote de bombardiere, care puteau răspunde prin lansarea unui atac rapid asupra agresorului. Unul din aceste bombardiere, echipat cu două bombe nucleare de 2.5 megatone, gata de lansare, se afla în misiune de patrulare în 24 ianuarie 1961, deasupra Atlanticului, și efectua o operațiune de realimentare.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-4Echipajul, format din 8 membri, a fost informat de avionul cisternă că bombardierul prezintă o scurgere, la una din aripi. Imediat, avionul și-a schimbat traiectoria, pentru a se întoarce la baza de la Goldsboro, Carolina de Nord. În trei minute, întreaga cantitate de combustibil a fost pierdută și pilotul nu mai putea controla bombardierul, așa că șase din cei opt membri ai echipajului s-au catapultat, însă doar cinci au supraviețuit. Ceilalți doi rămași la bord s-au prăbușit împreună cu bombardierul.

Întâmplarea a făcut ca cele două bombe să se desprindă de structura avionului înainte de contactul acestuia cu solul, undeva între 3.000 și 900 de metri. Una din cele două bombe MK39 s-a activat, ca și cum ar fi fost lansată intenționat, trei din cei patru pași necesari înaintea unei detonări fiind parcurși de bomba aflată în derivă. S-a deschis până și parașuta care avea rolul de a încetini bomba până la altitudinea la care era programată să explodeze.

Din fericire, printr-un miracol, al patrulea pas necesar detonării nu a fost activat și bomba s-a prăbușit într-un câmp de tutun și bumbac, fără a cauza pagube prea mari. Un singur circuit electric a împiedicat o catastrofă de proporții să aibă loc deasupra unei zone populate a Statelor Unite. A doua bombă MK39 s-a prăbușit într-o mlaștină, dezintegrându-se la contactul cu solul, fără a exploda însă. Și aceasta a fost parțial armată, însă nu până la punctul în care să i se activeze parașuta.

Dacă ar fi explodat una din cele două bombe, ar fi făcut-o cu o putere de 250 de ori mai mare decât explozia de la Hiroshima. Ca să vă puteți imagina forța înmagazinată în aceste arme MK39, adunați la un loc toate exploziile care au avut loc în toate războaiele de până acum, inclusiv cele două explozii nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. Explozia unei singure bombe MK39 ar fi fost mai puternică.

STANISLAV PETROV, 1983

Ziua de 26 septembrie 1983 a început cum nu se poate mai prost pentru Stanislav Petrov, responsabil cu sistemul sovietic de prevenire a unui atac cu rachete din partea Statelor Unite. Pe ecranele computerelor sale apăreau clar semnele mai multor lansări simultane de rachete balistice care se îndreptau spre solul sovietic.

Protocolul în astfel de cazuri era lansarea unui atac nuclear sovietic, ca ripostă la atacul american. Ordinele erau foarte clare pentru Petrov: acesta trebuia să raporteze superiorilor săi orice lansare îndreptată spre teritoriul sovietic, iar răspunsul URSS în fața agresiunii era mai mult ca sigur unul similar.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-5În acea dimineață, pe ecranul din sala de supraveghere lansărilor, a apărut cuvântul “Lansare”, urmat de activarea alarmei sonore. După un minut, o nouă lansare. Apoi a treia. A urmat a patra și a cincea. Tot ce avea de făcut Petrov era să pună mâna pe telefonul care reprezenta legătura directă cu superiorii săi. Dar Petrov nu se putea mișca, fiind paralizat de gândul la consecința pe care ar putea-o avea acțiunile sale.

Grupul de ofițeri care analizau datele provenite de la sateliți nu confirmaseră atacul. Însă protocolul nu ținea seama de aceștia, instrucțiunile erau clare, o decizie trebuia luată pe baza datelor oferite de computerul lui Petrov. Acesta avea însă dubii privind veridicitatea datelor, așa că a sunat să raporteze o defecțiune a computerului. Dacă atacul era real, ar fi aflat în câteva minute.

După jumătate de oră în care nici o explozie nucleară nu a avut loc în URSS, a respirat ușurat: intuise bine, computerul îi jucase o farsă. Tocmai evitase, de unul singur, o apocalipsă nucleară. Petrov nu a primit o medalie pentru acțiunile sale, decât de curând, după prăbușirea comunismului. Ba din contră, în zilele imediat următoare, a fost mustrat de superiori. Nu pentru decizia sa din acea dimineață, dar pentru câteva erori găsite în registrul de lucru, acțiuni tipice pentru URSS pentru un organ al aparatului de stat care nu respectă întocmai procedurile.

ABLE ARCHER, 1983

Anul 1983 nu a fost deloc unul calm în ceea ce privește Războiul Rece. Nu au trecut nici două luni de la incidentul menționat anterior, când un nou eveniment avea să tensioneze Uniunea Sovietică și să ridice la cel mai înalt grad alerta militară în vederea unui iminent război deschis cu NATO.

Situația devenise tensionată cu ceva timp înainte, când URSS și SUA foloseau Europa ca o tablă de șah: rachetele americane Pershing II au fost folosite pentru a contracara ofensiva de rachete SS–20 folosite de URSS. Mai mult de atât, în martie același an, președintele american Ronald Reagen a numit Uniunea Sovietică un “imperiu al răului”, remarcă ce a dus la o răcire considerabilă a relațiilor dintre cei doi inamici.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-6În noiembrie 1983, partenerii NATO executau un exercițiu care simula reacția acestora în cazul unei escaladări a gradului de alertă până la declanșarea unui conflict militar nuclear între NATO și țările participante la Pactul de la Varșovia, denumit Able Archer. Operațiunile erau coordonate dintr-un buncăr din Belgia și diviziile de tancuri erau reprezentate în teren de simple vehicule militare. Însuși președintele SUA și alți înalți oficiali erau așteptați să participe direct la exercițiu, dar aceștia au fost până la urmă înlocuiți de personal militar auxiliar.

O serie de neînțelegeri, un grad ridicat al paranoiei din acele vremuri și o potrivire neașteptată a mai multor evenimente au dus la impresia că SUA și/sau NATO se pregătesc de un atac nuclear surpriză asupra Uniunii Sovietice. Plus o armată de spioni KGB de pe teren, care nu făceau altceva decât să alimenteze paranoia sovietică cu privire la un atac nuclear din partea americanilor.

Conform scenariului exercițiului Able Archer, era simulată o invazie a Europei de către URSS și, în ultima zi, un schimb nuclear apocaliptic între cele două blocuri politice. Chiar dacă totul era doar un exercițiu și chiar dacă Uniunea Sovietică știa acest lucru, un lanț nefericit de evenimente și de rapoarte eronate ale agenților infiltrați în structurile NATO au făcut ca oficialii de la Kremlin să creadă că acest scenariu era de fapt un paravan pentru un atac real.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-7În consecință, peste 300 de rachete balistice intercontinentale, care de obicei erau camuflate pentru a nu fi detectate atât de ușor de sateliții americani, au fost pregătite pentru lansare și ofițerii au primit plicurile cu destinația fiecăruia dintre ele. La fel și bombardierele echipate cu focoase nucleare: piloții au primit ordin de îmbarcare și se aflau pe piste, gata pentru decolare. Submarinele au fost și ele ridicate la suprafață, pregătite să poată lansa rachetele de la bord.

Toate bazele militare sovietice din Europa de Est erau pregătite de luptă. Sovieticii credeau că cea mai bună apărare era atacul, așa că așteptau încordați un prilej de a ataca primii. În toamna lui 1983, URSS era pregătită la modul cel mai serios de o confruntare nucleară. Din perspectiva lor, SUA avea dorința, motivele și în exercițiul Able Archer aveau paravanul perfect pentru un atac nuclear. Însă atacul american nu a mai venit. Exercițiul NATO s-a încheiat în 11 noiembrie și nimeni nu a lansat nici o rachetă reală. Situația s-a dezamorsat în perioada următoare, dar Războiul Rece nu se terminase încă.

BORIS ELȚIN, 1995

Nimic mai inofensiv ca dorința norvegienilor de a studia aurora boreală. Zis și făcut, cum poate fi o auroră boreală studiată mai bine altfel decât cu o rachetă? În 25 ianuarie 1995, o rachetă canadiană Black Brant în patru trepte părăsește coasta de nord-vest a Norvegiei. Chiar dacă traiectoria acesteia trece pe deasupra Rusiei, nimeni din Norvegia nu a contactat Kremlinul pentru a-i informa cu privire la acest detaliu.

Întâmplarea face ca profilul radar al rachetei Black Brant să fie asemănător cu profilul rachetei cu încărcătură Trident, aflate în dotarea submarinelor militare americane, staționate în nordul Rusiei. Între timp, în Rusia, radarul de la Olenegorsk identifică ceea ce pare a fi o rachetă Trident și interpretează această acțiune ca primul pas al unui atac nuclear american.

Intră în alertă și rămân cu ochii fixați la racheta de pe ecranul radarului, care se separă de prima treaptă și pornește motoarele celei de-a doua trepte. Exact comportarea unei rachete balistice intercontinentale. Rusia are cinci minute la dispoziție pentru a lua o decizie. Comandanții submarinelor sunt puși în alertă.

apocalipse-nucleare-evitate-stiinta-tehnica-8Boris Elțin este contactat imediat și i se pune în față servieta nucleară, de unde șeful de la Kremlin poate iniția un atac nuclear împotriva Statelor Unite. Pentru prima dată în istorie, servieta este deschisă și gata de a fi folosită. Tot ce avea de făcut Boris Elțin era să apese câteva butoane. Nu o face. Intuiția îi spune că ceva nu este în regulă și mai așteaptă câteva minute. Prea multe, dacă ar fi fost un atac adevărat.

Din fericire, stația radar de la Olenegorks confirmă într‑un târziu faptul că racheta se îndreaptă de fapt spre mare, nu spre Moscova. Toată lumea răsuflă ușurată, iese din alertă și servieta nucleară se închide la loc. Am scăpat din nou, grație intuiției unei singure persoane cheie.

NU ȘTIU CE ARME SE VOR FOLOSI ÎN CEL DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL, DAR AL PATRULEA VA FI PURTAT CU PIETRE ȘI BÂTE (ALBERT EINSTEIN)

Comentați pe Facebook