O populație demoralizată este mai ușor de subjugat. O armată demoralizată este mai ușor de învins. De-a lungul istoriei s-a folosit pe scară largă ceea ce în zilele noastre poartă numele de ”război psihologic” sau, mai modern spus, ”operațiuni psihologice”. Un război care nu este declarat ca atare, un război care nu implică violență fizică, un război viclean, dar un război care poate pava drumul către victorie.

Vreau să încep cu o mică precizare. Bănuiesc că din motive politice în ultimele decenii se preferă folosirea sintagmei ”operațiuni psihologice” (Psychological Operations, PSYOP), în locul variantei mai agresive: ”război psihologic”. Veți găsi pe internet o bogată literatură legată de acest subiect, dar va trebui să o tratați cu mare prudență. Domeniul este suficient de exotic pentru a stârni interesul pasionaților de năzbâtii.

În manualul armatei SUA, ”Psychological Operations”, se spune așa despre lupta psihologică împotriva inamicului: ”PSYOP reprezintă o componentă vitală a activităților diplomatice, informaționale, militare și economice ale SUA. […] Percepția potențialilor adversari asupra capacităților militare ale SUA este fundamentală pentru descurajarea strategică. Eficiența descurajării strategice depinde de capacitatea SUA de a influența percepțiile celorlalți. […] În cadrul PSYOP sunt sunt livrate informații specifice, atât pe timp de pace cât și pe perioada conflictelor cu scopul de a influența.

Atunci când sunt ultilizate corespunzător, PSYOP pot salva vieți, atât în rândul forțelor noastre, cât și în rândul forțelor advere, prin reducerea voinței de luptă a inamicului. Prin scăderea moralului adversarului PSYOP pot descuraja, de asemenea, acțiunile agresive și pot crea dizidență și nemulțumiri în rândurile acestului, ceea ce va duce, în cele din urmă, la depunerea armelor. PSYOP oferă comandantului mijloacele de a utiliza o capacitate de neletală pe parcursul unei game largi de operațiuni militare.”

În manualele armatei SUA referitoare la operațiunile psihologice (le găsiți cu ușurință cautând după cuvintele-cheie ”PSYOP manual”) veți găsi multe informații despre felul în care armata americană desfășoară operațiunile de influențare psihologică a adversarilor, atât pe timp de pace cât și pe perioadele de desfășurare ale conflictelor. Dar acolo nu veți găsi prea multe informații despre o formă ”exotică” de operațiune psihologică. Este vorba despre folosirea unei anumite slăbiciuni a adversarului, pentru a îl demoraliza. Iar această slăbiciune poartă numele de credință în tot soiul de superstiții. Despre acest subiect voi vorbi în continuare.

Exploatarea superstițiilor în  războiul psihologic

Ați remarcat că am revenit la sintagma ”război psihologic”. Am avut un motiv pentru asta. De fapt, subtitlul de mai sus este titlul unui document (The Exploitation of Superstitions for Purposes of Psychological Warfare) elaborat în 1950, de către corporația RAND, în vremea în care cuvântul război nu avea rezonanțe atât de negative. La vremea elaborării acestui document nu exista o abordare teoretică sistematică a modului în care superstițiile adversarului ar putea fi folosite în cadrul războiului psihologic. Totuși, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, părțile aflate în conflict au exploatat superstițiile.

”În timpul campaniei de pe frontul de vest, din 1940, germanii au trimis agenți deghizați în astrologi pe teritoriul francez, cu misiunea de a slăbi moralul populației prin răspândirea în rândul femeilor de horoscoape care arătau că soții lor vor avea o soartă groaznică. Tot germanii au folosit aparate de proiecție pentru a proiecta imagini pe nori. În Statele Unite, FBI a deschis dosare împotriva unor astrologi suspectați de a fi agenți ai Axei, iar cinci dintre aceștia au fost arestați.”, se arată în documentul RAND.

Goebbles, șeful propagandei naziste, nota în jurnalul sau, în anul 1942, pe 28 aprilie: ”Brendt a realizat un plan pentru acțiuni de propagandă ocultistă. Cu siguranță acesta va da rezultate. Americanii și englezii sunt foarte sensibili la acest tip de propagandă. Prin urmare ne vom îndrepta atenția către profețiile oculte. Obligatoriu va fi citat și Nostradamus”.

Metode similare foloseau și aliații. Iată ce nota același Goebbels în jurnalul său, pe 16 martie 1942: ”Inamicul folosește horoscoape sub forma de fițuici lansate din avioane, în care se profețește un viitor înfricoșător pentru poporul german. Dar știm și noi câte ceva despre asta. Distribuim contra-horoscoape, mai ales în zonele ocupate.” Aliații au lansat și alt tip de operațiuni psihologice, în care erau exploatate superstițiile locale.

De exemplu, Jasper Maskelyne, faimosul magician britanic, cel care reușise să păcălească pe bombardierele germane construind o replică a portului din Alexandria, a desfășurat operațiuni ce țin de războiul psihologic imediat după debaracarea în Sicilia. Aici a folosit un soi de sperietoare înaltă de patru metri, care scotea sunete stranii și emitea flash-uri luminoase. Echipele lui Maskelyne se deplasau înaintea trupelor și activau sperietoarea în apropierea satelor siciliene. Țăranii care vedeau această ciudată apariție erau convinși că însuși Diavolul mărșăluiște alături de forțele britanice…

Așa cum își amintește Maskelyne, rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase: ”Țăranii au început să refuze sa îi mai ajute pe germanii aflați în retragere […] În loc să aștepte sosirea trupelor noastre, bieții oameni au început să plece, congestionând drumurile pe care se deplasau trupele motorizate germane. Relațiile dintre tanchiștii germani și refugiați se inflamau adesea. Ceea ce începuse ca o glumă a devenit curând o armă foarte ascuțită aflată în mâinile noastre, cu care i-am lovit pe germani, chiar dacă doar indirect, timp de câteva săptămâni critice.”

Documentul Rand arată că în orice țară din lume există superstiții care pot fi exploatate pentru operațiuni psihologice, dar este necesară o analiză specifică pentru fiecare caz în parte. Această analiză ar trebui să răspundă, în principiu, câtorva întrebări. Ce superstiții sunt mai adaptate pentru a fi folosite în operațiunile psihologice asupra populației vizate? Care sunt superstițiile răspândite în rândul civililor sau în rândul militarilor? Ce superstiții sunt larg răspândite în rândul elitei? La aceste întrebări se poate răspunde, pe lângă studiile sociologice specifice asupra diferitelor grupe de populație, și prin analizarea folclorului local.

După această analiză se trece la etapa de planificare în care se stabilește un calendar pentru exploatarea superstițiilor, Acesta trebuie să țină seama de privațiunile la care este supusă populația. Este de remarcat faptul că pe timp de război aceste privațiuni conduc la o întărire a gândirii iraționale, ceea ce face mai eficientă exploatarea superstițiilor în cadrul războiului psihologic. Tot în aceasta etapă ar trebui analizate și metodele de comunicare cele mai potrivite pentru răspândirea mesajelor iraționale în rândul populației țintă. Trebuie avută în vedere și posibilele acțiuni de contrapropagandă ale inamicului. Acesta, de exemplu, ar putea lansa profeții liniștitoare pentru a le contracara pe cele apocaliptice.

Nu am de gând să epuizez aspectele teoretice ale felului în care pot fi exploatate superstițiile pentru subminarea moralului adversarului. În schimb vreau să vă ofer câteva exemple, dintre cele desecretizate, desigur. Când este vorba despre chestii ce țin de operațiunile psihologice intrăm într-o zonă ascunsă în spatele secretului…

Vrăjitoare, vrăji și magie în Congo

Am nevoie de o scurtă introducere. Voi încerca să vă prezint situația din Congo în anii 1960, fără a intra în detalii istorice. În 30 iunie 1960 colonia belgiană Congo obținea independența, devenind Republica Congo, cu capitala la Léopoldville. După numai câteva zile au început revoltele în rândurile proaspetei înființate armate congoleze. Belgienii trimit trupe în provinciile Katanga și Kasai-ul de Sud. Imediat cele două provincii declară secesiunea de Republica Congo. Încep lupte între armata guvernamentală și secesioniști. Au urmat an grei, cu multe pierderi omenești. Congo a devenit și un punct important al războiului rece, în care s-au confruntat, indirect, americanii și sovieticii.

Probabil că acesta este motivul ca, în anul 1964, la cererea armatei americane, Special Operations Research Office (Biroul de cercetări pentru operațiuni speciale), un departament al American University din Washington, să elaboreze un raport cu un titlu foarte lung: ”Witchcraft, sorcery, magic, and other psychological phenomena and their implications on military and paramilitary operations in the Congo” (“Vrăjitorie, vrăji, magie, și alte fenomene psihologice și implicațiile acestora asupra operațiilor militare și paramilitare în Congo”). Cred că titlul este cât se poate de sugestiv.

În introducerea raportului se spune că: ”Acest raport a fost elaborat ca răspuns la întrebările legate de utilizarea vrăjitoarelor, vrăjitoriei și magiei de către insurgenții din Republica Congo (Léopoldville). Se pare că aceste practici magice sunt eficiente pentru condiționarea rebelilor în lupta cu forțele guvernamentale. Membrii triburilor rebele a fost convinși că prin magie devin invulnerabili în fața armelor de foc ale militarilor guvernamentalui. Astfel teama lor în fața armatei guvernamentale a scăzut, în timp ce a crescut teama de rebeli în rândurile armatei americane.” Este remarcabil faptul că o populație needucată în domeniul subtil al principiilor operațiunilor psihologice le-a aplicat cu mare eficiență.

De fapt, nimeni nu gândea la asemenea subtilități. Totul ținea de o îndelungată tradiție, care s-a păstrat nealterată până în zilele noastre, în ciuda eforturilor colonialiștilor belgieni de a o modifica. Să revenim la raportul amintit mai devreme. Aici se arată că în spațiul african credințele în magia neagră sau albă și în forțele supranaturale sunt foarte răspândite.

”Recentele revolte din Congo, au dus la un avânt în parcticarea magiei în rândul forțelor insurgente. Sunt folosite proceduri magice pentru a convinge insurgenții tribali că vor devenii invulneraabili în fața forțelor militare ale guvernului central. Această tactică s-a dovedit a fi foarte eficientă, deoarece în Congo, și peste tot în Africa, credințele în vrăjitorie, magie și alte fenomene supranaturale sunt adânc înrădăcinate.

Deși manifestările acestor credințe variază foarte mult în funcție de circumstanțele tribale și culturale, explicațiile magico-religioase sunt folosite pentru a explica nenorocirile de orice fel, chiar și cele care au o cauză evident naturală. Dacă recoltele sunt foarte sărace, dacă o colibă se prăbușește peste ocupanții săi, dacă șeful de trib devine neprietenos, sau dacă cineva moare pe neașteptate, toate acestea sunt provocate de farmece. Oamenii pot să înțeleagă că, de fapt, coliba s-a prăbușit din cauza termitelor, dar momentul prăbușirii a fost rezultat al vrăjilor.”

Cum se folosea vrăjitoria de către triburile din Congo? Iată ce ne spune raportul ”Tehnicile vrăjitorești pot fi învățate de către oricine. În mod obișnuit se bazează pe folosirea unui amestec vegetal numit «medicament» care, dacă este preparat conform unor ritualuri stricte, se crede că dobândește proprietăți magice, după voința vrăjitorului.”

Existau și vrăjitoare despre care se spunea că ”au trăsături înnăscute care le permit să facă rău altor oameni, după propria lor voință. […] În Congo credința că puterea vrăjitorească este încorporată într-o substanță fizică aflată în pântecel vrăjitoarei era atât de puternică, încât autoritățile belgiene au interzis autopsierea trupurilor vrăjitoarele, chiar și în cazul morților suspecte.”

Într-un anume fel putem spune că în perioada crizei din Congo, până la intervenția externă, s-a dus o luptă între credințele în forțe supranaturale. Cel puțin în prima etapă rebelii au fost mai puternici. Dar cum au exploatat americanii superstiile în confruntările de după cel de-al Doilea Război Mondial?

Vampirul din Filipine

Edward G. Lansdale a fost un specialist în domeniul spionajului militar. În 1950 Elpidio Quirino, președintele Filipinelor, a solicitat în mod expres ca Lansdale să fie transferat la Centrul de Asistență Militară pentru Filipine, pentru a ajuta armata filipineză în lupta cu insurgenții comuniști Hukbalahap (prescurtat Huk). Printre altele Lansdale a contribuit la desfășurarea de operațiuni psihologice împotriva acestora. Iată una dintre ele intră în cadrul articolului de față.

Înt cartea sa de memorii, ”An American’s Mission to Southeast Asia” Lansdale ne povestește una din acțiunile psihologice împotriva insurgenților Huk. Într-o anumită provincie din Filipine, exista credința adânc înrădăcinată în existența unui monstru, un vampir, numit asuang de către localnici. În vecinătatea unui oraș, care urma să fie preluat de către forțele guvernamentale, pe un deal, se afla un grup puternic înarmat al insurgenților Huk, care ar fi putut împiedica operațiunea.

Lansdale: ”O echipă de luptă psihologică a intrat în acțiune. Ea a răspândit zvonul că pe dealul ocupat de Huk trăiește un asaung. Două nopți mai târziu, după ce povestea s-a răspândit în rândul simpatizanților Huk din oraș, echipa de luptă psihologică a organizat o ambuscadă pe poteca folosită de insurgenții Huk și au așteptat să treacă o patrulă. În liniște deplină, echipa capturat ultimul om din patrulă. La scurt timp gâtul prizonierului a fost înțepat în gât, de două ori, în stil vampiresc, după care a fost lăsat să moară.

Cadavrul a fost readus mai apoi pe poteca folosită de insurgenți. Patrula insurgenților revenită în căutarea camaradului pierdut l-au găsit golit de sânge. Toți membri patrulei a fost convinși că el a fost victima unui asuang. A doua zi, întreagul detașament Huk a părăsit pozițiile de pe dealul din vecinătatea orașului.”

O operațiune foarte crudă, chiar criminală, veți spune dumneavoastră. Vă voi da dreptate. Dar să nu uităm un lucru foarte important. În acea vreme în Filipine se desfășura un aprig război civil. În absența aceste operațiuni numărul victimelor ar fi fost mult mai mare, iar printre ele s-ar fi aflat și civili.

Există și operațiuni psihologice în care folosirea superstițiilor locale nu a făcut victime. Iată un exemplu, din timpul războiului din Vietnam.

Sufletul rătăcitor

În Vietnam există o credință adânc înrădăcinată. Cel care moare trebuie să fie îngropat în locul natal, altfel sufletul lui nu își va găsi odihna. Va deveni o stafie, un suflet rătăcitor, până când trupul celui decedat nu va fi înmormântat cum se cuvine, în pământul natal. O asemenea superstiție nu avea cum să nu fie exploatată de către specialiștii americani în operațiuni psihologice.

A fost lansată campania cu numele de cod ”Wandering Soul”. Ingineri de sunet au muncit săptămâni de-a rândul pentru a produce sunete cât mai infiorătoare, folosindu-se de efectele sonore din filmele de groază. Erau lansate mesaje în care ”sufletele rătăcitoare” vorbeau de dincolo de mormânt, cerând încetarea luptei și întoarcera acasa.

Iată, un exemplu:

Voce de fetiță: Taticule, tăticule, vino acasă, vino acasa tăticule!
Voce de bărbat: Ce este asta? Cine mă cheamă? Fetița mea? Soția mea? Tata s-a întors la tine, fetița mea! Sunt împreună cu tine, soția mea. Dar trupul meu a pierit. Am murit! Vai, cât de trist este! Prieteni, m-am întors la voi ca să vă spun că sunt mort! Sunt mort! Aici este Iadul! Iadul! Este o moarte fără sens. Fară sens! Atunci când am înțeles acest adevăr a fost prea târziu! Prea târziu! Prieteni, voi încă sunteți în viață, încă mai puteți să vă întoarceți la famiile voastre. Auziți ce vă spun? Plecați acasă! Pleacați acasă prieteni ai mei! Dacă nu o veți face, veți sfârși ca mine! Plecați acasă înainte de a fi prea târziu!”

Pentru a răspândi aceste mesaje înfricoșătoare au fost folosite elicoptere pe care au fost instalate baterii de difuzoare extrem de puternice. Mesajele erau lansate mai ales noaptea, urmărindu-se atât înfricoșarea unui inamic superstițios, cât și împiedicând luptătorii din Viet Cong să doarmă.

Nu am reușit să găsesc informații despre eficiența operațiunii ”Wandering Soul”. Este foarte posibil ca efectul să fi fost minim. Adesea trupele Viet Cong au deschis focul asupra elicopterelor care lansau înfricoșătoarele mesaje ale sufletelor rătăcitoare…

Concluzie

Raportul RAND din 1950, cu care am început acest text atrage atentia că folosirea superstițiilor în operațiunile ce țin de războiul psihologic depinde de nivelul de educație a populației țintă și că, foarte probabil, oamenii educați sunt mai puțin vulnerabili.

În studiul ”Publicul românesc și știința”, realizat în 2009, se arată că românii prezintă ”unul dintre cele mai înalte niveluri din Europa ale încrederii în para- și pseudo-științe, precum horoscopul, precum și o acceptare ridicată a superstițiilor” și că ”Credința în zodii și numere norocoase este frecventă în rândul persoanelor cu educație superioară.”

Comentați pe Facebook