0
(0)

Deşi Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare, înregistrând la suprafaţa sa temperaturi ce depăşesc 400 de grade Celsius, sonda NASA Messenger a descoperit în unele cratere de la polii planetei, ferite permanent de lumina astrului, urme ce par a fi de apă îngheţată…

 

Anterior, se observase că există în apropierea polilor lui Mercur zone care reflectă puternic unda radar, o caracteristică specifică gheţii. Sonda Messenger a identificat că zonele respective corespund cu craterele întunecoase.

\"(w540)

Zonele fuseseră detectate în anii 90 de telescoape terestre, dar până acum nu a fost disponibilă imagistica necesară pentru a le localiza cu precizie. Cercetătorii au suprapus aceste observaţii, realizate de Observatorul Arecibo, cu imaginile polilor lui Mercur, prelevate de instrumentul MDIS, de la bordul sondei Messenger: „imaginile MDIS indică faptul că zonele invizibile radar din apropierea Polului Sud al planetei Mercur sunt localizate în zone permanent umbrite…totodată, în apropierea Polului Nord pot fi observate asemenea depozite, tot numai în regiuni întunecoase, fiind în acord cu ipoteza apei îngheţate” susţine dr. Nancy Chabot, de la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universităţii John Hopkins. Totuşi, avertizează doamna Chabot, acestea nu pot constitui o dovadă solidă, în cazul multora dintre cratere, depozitele de gheaţă trebuind să fie acoperite de un strat fin, de 10-20 cm de reziduuri izolante pentru a putea rămâne în această stare.

Până la sosirea sondei Messenger, lansată în 2004 şi intrată pe orbita mercuriană în urmă cu un an, mari suprafeţe ale planetei Mercur nu fuseseră vreodată cartografiate. Messenger este a doua sondă care vizitează cea mai apropiată planetă de Soare, prima fiind Mariner 10, în anii 70.

Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare, are un diametru de 4.880km (aproximativ o treime din diametrul Terrei) şi este a doua planetă ca densitate din Sistemul Solar, fiind de 5,3 ori mai densă decât apa. Ca particularităţi, Mercur este singura planetă pe lângă Terra care mai are un câmp magnetic global, iar temperaturile la suprafaţa sa variază între -180 grade Celsius şi 425 grade Celsius.

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here