0
(0)

Siturile arheologice din Bulgaria a ajuns într-o situație dramatică, susțin arheologii și membrii Academiei Bulgare de Știință. Aceștia estimează că peste 500.000 de vânători de comori acționează nestingheriți pe teritoriul Bulgariei, iar valoarea artefactelor traficate de aceștia depășește 1 miliard de euro anual.

Sergey Torbatov, un membru al Academiei Bulgare de Știință, afirmă că, practic, nu mai există niciun loc în Bulgaria care să nu fi fost răscolit de acești traficanți și vânători ilegali de comori. Situația cea mai gravă se înregistrează în nord-vestul țării, cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană, acolo unde mulți oameni se bazează doar pe furtul obiectelor de patrimoniu pentru a putea supraviețui.

Arheologii bulgari susțin că nimic nu pare să îi mai poată opri pe infractori, chiar și siturile care au fost deja răscolite fiind vandalizate din nou. În unele cazuri, adâncimea gropilor săpate de aceștia ajunge și la 7 metri, straturile superioare fiind deja îndepărtate în acțiunile anterioare.

Peste toate, legea bulgară este extrem de îngăduitoare cu vânătorii și traficanții de comori. Într-unul dintre cele mai cunoscute cazuri de acest gen din țara vecină, trei bărbați surprinși în urmă cu trei ani cu peste 200 de monede antice de aur și argint, și peste 70 de artefacte considerate unice, au fost condamnați la închisoare cu suspendare în urmă cu doar câteva zile. O decizie care a scandalizat opinia publică din Bulgaria.

Autoritățile bulgare par depășite de acest fenomen, un fenomen accentuat de nivelul de sărăcie din țară, de lipsa legilor care să condamne infractorii de acest tip, de lipsa fondurilor guvernamentale pentru arheologie și pentru prezervare siturilor, dar și de nivelul generalizat de corupție. Este o situație care se întâlnește și la noi în țară, acolo unde unele dintre cele mai cunoscute descoperiri arheologice din ultimii ani au fost efectuate de vânătorii de comori și nu de arheologii profesioniști, iar un număr uriaș de artefacte antice se estimează că a părăsit țara.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?