0
(0)

Potrivit cercetătorilor Mingce Long, de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai, și Deyong Wu, de la Universitatea din Hubei, China, aplicarea unui înveliș protector din dioxid de titan (TiO2) pe țesături va face posibil ca hainele viitorului să se curețe singure numai sub acțiunea razelor de soare.

 

Dioxidul de titan poate fi întâlnit în produse precum panourile solare și crema cu protecție solară – absoarbe lumina ultravioletă – precum și în unele produse de curățat, deoarece poate fi folosit pentru a oxida materialul organic. Cimentul, vopseaua, geamurile conțin TiO2, prețuit pentru abilitatea sa de a ucide microbii și de a respinge murdăria.

Acum, savanții chinezi au amestecat TiO2 cu nitrogen, deoarece se știe că acest element funcționează ca un catalizator activat de lumină în spectrul vizibil. Cercetătorii au transpus apoi această soluție de nanoparticule în formă lichidă, au introdus bumbac în ea timp de un minut, apoi l-au presat, l-au uscat și l-au mai clătut o dată. În final, au adăgat nanoparticule de iodură de argint, care aveau scopul de a îmbunătăți sensibilitatea generală a țesăturii la lumină.

Ulterior, cercetătorii au pătat materialul cu suc de portocale și l-au expus la soare. Bumbacul e respins pata și a și sterilizat bacteriile.  Cea mai bună parte este că învelișul protector rămâne intact chiar și după spălare și uscare, deci proprietatea de autocurățare nu poate fi depreciată nici dacă haina este spălată după metoda clasică, accidental, sau voit.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here