0
(0)

Liderii militari ai lumii și savanții „trăsniți” și-au pus de mult timp o întrebare mai degrabă deplasată și extremistă, dar care ne suscită tuturor imaginația: „avem destul armament nuclear pe planetă încât să putem mișca Luna de pe orbita ei, printr-o lovitură foarte puternică?”

 

Potrivit unor cercetători, explozia unei singure bombe pe suprafața satelitului natural al Pământului ar fi microscopică și lipsită de impact. Dar dacă am ataca Luna cu tot ce avem? Se pare că nici atunci nu am produce mari pagube. După calcule, în funcție de locul unde ar avea loc detonarea, schimbarea orbitei selenare ar necesita undeva între 10 miliarde și 10 trilioane de megatone de TNT detonate pe suprafața astrului.

Or, cel mai puternic focos nuclear detonat vreodată, bomba sovietică numită „Bomba Țarului”, a dezvoltat energia distructivă a „doar” 50 megatone de TNT. Iar actualul arsenal nuclear mondial poate produce mai puțin de 7.000 megatone. Totuși, chiar și fără intervenția omului, Luna își lărgește anual orbita în jurul Terrei cu câțiva centimetri, așa cum puteți afla urmărind videoclipul atașat.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here