0
(0)

Odată cu eliberarea orașului antic Palmira de sub ocupația Statului Islamic, trupele guvernamentale siriene au permis atât experților sirieni, cât și celor din alte țări ale lumii, să se deplaseze pe locul vechii așezări pentru a evalua pagubele create de militanții ISIS în cele 10 luni în care au ocupat situl.

„80% dintre ruine se prezintă încă în stare bună. Experții au fotografiat distrugerile și au inventariat datele de la fața locului, comparându-le cu situația de dinainte de conflictul armat. Estimâm că va fi nevoie de cinci ani, cel puțin, pentru a restaura ruinele Palmirei”, a declarat Maamoun Abdulkarim, liderul Departamentului sirian pentru Antichități. Acesta a mai declarat că permanent a avut 40-50 de oameni în interiorul orașului în timpul ocupației ISIS care au lucrat pentru a convinge militanții islamiști să distrugă cât mai puțin.

Nu toți experții sirieni sunt de acord cu Abdulkarim, aceștia susținând că pierderile, în special cele din muzeul local, sunt uriașe și irecuperabile. De aceeași opiniei este și Annie Satre-Furiat, un expert UNESCO, care a adăugat că prezența armatei siriene la Palmira nu constituie o garanție a prezervării sitului arheologic. „Ceea ce declară Maamoun Abdulkarim mi se pare iluzoriu. Înțeleg că vrea să reconstruiască templele distruse. Dar noi nu vom reconstrui ceva ce a fost ras de pe fața pământului. În plus, nu trebuie să uităm că armata siriană a mai ocupat Palmira între 2012 și 2015, iar această perioadă a fost una caracterizată de jafuri și distrugeri”, a concluzionat Satre-Furiat.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?