0
(0)

Cercetătorii de la Institutul Karolinska, din Suedia, susţin că un consum zilnic de 50 grame de carne procesată creşte riscul de cancer pancreatic cu 19%, după ce un recent studiu britanic deja demonstrase legătura consumului de mezeluri cu cancerul intestinal şi recomanda un consum de maxim 70 grame pe zi.

 

Profesoara Susanna Larsson, conducătoarea studiului de la Institutul Karolinska, publicat în The British Journal of Cancer, după ce a analizat datele a peste 6.000 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer la pancreas, susţine că riscul creşte proporţional cu consumul de carne procesată.

Astfel, dacă la 50 grame pe zi riscul este de 19%, la 100 grame acesta ajunge la 38%. Având în vedere faptul că este o boală ce dă şanse mici de supravieţuire pacienţilor, prof. Larsson recomandă un consum redus de carne roşie, chiar dacă de această maladie sunt afectaţi numai 1 din 77 bărbaţi, respectiv una din 79 de femei.

Pe lângă aceste dovezi legate de consumul de carne roşie şi carne procesată, potrivit dr. Rachel Thompson, de la World Cancer Research Fund, „există şi puternice legături între supraponderabilitate sau obezitate şi riscul crescut de cancer pancreatic…recomandăm un consum maxim de 500g carne roşie pe săptămână şi evitarea completă a cărnurilor procesate.”

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here