26 aprilie 1986. Duminică. O zi frumoasă, caldă, senină. La Bucureşti lumea merge la plimbare, copiii sunt duşi la film, se fac picnic-uri. Cerul este albastru, fără nici un nor. Şi totuşi, de sus, nevăzută, imposibil de văzut, ar putea coborî moartea. Peste toţi, peste toate.

Nimeni nu ştie încă. Nimeni la Bucureşti, nimeni la Moscova, nimeni nici unde altundeva în lume. Doar în micul oraş Pripyat, lumea ieşită să se bucure de prima zi de primăvară adevărată priveşte înmărmurită la teribila desfăşurare de forţe de pe străzi şi află că la doi paşi de ei, la Centrala Nuclearo-electrică Cernobîl a avut loc un accident…

La 9 ani de la cutremurul devastator din 1977, Institutele de la Măgurele se află din nou în centrul atenției populației și politicienilor momentului. Cel mai mare dintre institute, IFIN, avea un nou Director Tehnic, Gheorghe Pascovici.

Cum îți amintești, după 30 de ani, vestea privind accidentul de la Cernobîl?

Gheorghe Pascovici: În pofida mult trâmbițatei pe atunci reforme „glasnosti”, evenimentul a fost urmat câteva zile de o tăcere mormântală a sovieticilor, apoi pentru câteva săptămâni, chiar luni, de o tăcere „calculată”.

Primele informații au venit tocmai de la… Gävle (Suedia). Danemarca avea sisteme asemănătoare de monitorizare permanentă a radiațiilor, dar explicația este simplă: precipitațiile locale de la acea dată din Suedia, care au accelerat rapid contaminarea din acea zonă. Astfel că ei au descoperit primii depăşiri accentuate și accelerate ale radiaţiei naturale şi, studiind structura radionuclizilor, şi-au dat seama că este vorba de explozia sau avaria gravă a unui reactor nuclear.

(N.B., desi distanța Cernobîl-Gävle este cam dublă față de Cernobîl-București, în perioada 26-30 aprilie 1986, direcția vântului -deci și a norului radioactiv – era exact „cap compas” Gävle-Suedia)

Înainte de a continua, să ne amintim cronologia evenimentelor de la Centrala Nucleară de la Cernobîl (centrala model a URSS!), inaugurată în 1978.

Gheorghe Pascovici: Reactorul 4 era programat pentru o oprire de rutină în vederea executării unor operațiuni de întreținere. Data programării: 25 aprilie 1986. Conducerea Centralei ia hotărârea să profite de ocazie și să execute în același timp un test pentru a verifica dacă, în cazul opririi reactorului, energia electrică disponibilă este suficientă pentru a opera instalațiile de urgență și pompele de răcire a inimii reactorului, aceasta până când echipamentele diesel ar fi intrat în funcțiune.

Procedura de oprire se desfășoară, reactorul funcționează la aproximativ jumătate din putere. La un moment dat, distribuitorul de sarcină electrică refuză scăderea în continuare a puterii. Conform protocolului testului, care continuă, sistemul de răcire de urgență a miezului reactorului este oprit și reactorul funcționează în continuare la jumătate de putere.

accident-cernobil-stiinta-tehnica-2
Cernobîl, camera de comandă – înainte și după accident.

25.04, ÎN JURUL OREI 23.00. Controlorul de rețea aprobă o reducere suplimentară a puterii. Pentru test, reactorul urma să fie stabilizat la 1.000 MW înainte de a se trece la oprirea sa. Puterea scade, însă, la 30 MW. Așa numitul coeficient de gol pozitiv ridică probleme. Operatorii încearcă să ridice puterea, eliberând manual barele de control.

26.04, ORA 01.00. Reactorul se stabilizează la 200 MW. La scurt timp însă, o creștere a debitului lichidului de răcire și o cădere a presiunii aburului impun operatorilor scoaterea a practic tuturor barelor de control. Reactorul devine extrem de instabil. Pentru a menține o putere constantă, operatorii trebuie să recurgă la ajustări la fiecare câteva secunde.

Debitul apei este redus pentru a menține presiunea vaporilor. Pompele, puse în mișcare de o turbină care se rotește din ce în ce mai încet, furnizează din ce în ce mai puțin lichid de răcire. În canalele de răcire, se înregistrează un exces de vapori (coeficientul de gol pozitiv). Operatorii nu mai pot controla creșterea de putere. Aceasta este estimată a fi ajuns la un nivel de 100 de ori mai mare decât nivelul nominal.

Creșterea bruscă de temperatură produce o rupere în masa de combustibil. Particulele de combustibil interacționează cu apa, creând o explozie a vaporilor, care distruge inima reactorului. Două minute mai târziu, o a doua explozie face ca distrugerea să fie completă. 30 de oameni sunt omorâți pe loc. La 3 km distanță, în orașul Prîpeat, 45.000 de oameni, dintre care 16.000 de copii, încă se bucură de prima Duminică senină și caldă…

27.04, ORA 05.05. Reactorul arde. Din 1.800 de elicoptere, se lansează, deasupra zonei dezastrului, aproximativ 5.000 tone de nisip și plumb în încercarea de a localiza și opri incendiul

27.04, ÎN TIMPUL ZILEI. Locuitorii din Prîpeat aflați în zona Centralei sunt evacuați. Din cauza nivelului extrem de înalt de radiație înregistrat pe o rază de aproape 40 Km, numărul lor ajunge la 135.000.

28.04, ORA 21:00. Agenția sovietică de știri, TASS, anunță producerea unui accident la Centrala de la Cernobîl și existența victimelor. Se numește un comitet pentru cercetarea cazului. Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, se adresează cetățenilor URSS cu următoarele cuvinte: „Bună seara, tovarăși. Așa cum știți cu toții, a avut loc o nenorocire incredibilă – accidentul de la Centrala Nucleară Cernobîl. Acesta a afectat dureros poporul sovietic și a șocat comunitatea internațională. Ne confruntăm, pentru prima dată, cu forța reală a energiei nucleare scăpată de sub control.

23.05. Prin decizie guvernamentală, se distribuie preparate cu iod populației. Măsura medicală este, însă, inutilă: iodul radioactiv nu este activ decât 10 zile. Trecuse mult mai mult timp de când iodul radioactiv se acumulase în glanda tiroidă a locuitorilor din zonele contaminate…

15.11. Reactorul distrus este complet îmbrăcat într-un „sarcofag” de plumb.

Asta a fost… Cum au decurs lucrurile la noi?

Gheorghe Pascovici: La acea dată, eram proaspăt numit director tehnic la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN-Măgurele) și, deși se auzise de la radiourile europene despre semnalul de alarmă al suedezilor privind „radioactivitate ridicată”, abia în seara zilei de 28 Aprilie am fost alarmați și s-a constituit un fel de celulă de criză, în scopul organizării și efectuării de măsurători de contaminare radioactivă.

La nivel de minister, activitatea era coordonată de CSEN (Cornel Mihulecea), care raporta mai departe la CNST (Prof. I. Ursu) si la CC. La CNST se făceau și inter-comparările măsurătorilor efectuate de diferite instituții – de la MApN (arma chimică) și Ministerul Sănătății (rețeaua Sanepid). În evaluarea riscului asociat unor accidente nucleare majore, este extrem de important să se cunoască, în primul rând, contaminarea urbană (unde, de fapt, locuiește majoritatea populației). Dar este de asemenea important să se determine distribuția ei spațială, evoluția în timp etc.

accident-cernobil-stiinta-tehnica-3

În IFIN, am organizat și coordonat direct efectuarea acestor măsurători, realizate zilnic pe un număr extrem de mare și variat de probe, culese direct de noi din zona Măgurele-București sau primite, centralizat prin CSEN si/sau institutele de la Măgurele. Rezultatele erau centralizate și le raportam la CSEN cel puțin o dată pe zi, uneori chiar mai des. Măsurătorile erau efectuate de un număr destul de mare de cercetători. Indiferent de domeniul specific de specializare, ei aveau ceva în comun, ca cercetători ai științelor naturii: respectul deosebit pentru măsurătorile experimentale, interpretarea datelor și evaluarea lor corecta.

Așa că prima reacție a specialiștilor din domeniu aș considera-o extrem de lucidă și de cooperantă și de seriozitate în efectuarea măsurătorilor. Mai mult, atâta vreme cât noi am considerat-o ca nefiind încă și pentru noi, un pericol major, iminent, majoritatea dintre noi am căutat să contribuim la evitarea fenomenului de panică a populației (care uneori tindea să derive chiar în ușoară isterie), indusă în special din necunoașterea specifică a domeniului.

Deși nivelul radiațiilor era deja crescut din prima zi de efectuare a măsurătorilor, nu prezenta însă un risc major pentru populație, cel puțin în sudul României. Din fericire pentru populația țărilor limitrofe, dar din nefericire pentru echipele de pompieri militari, datorită sacrificiului echipelor de militari și tehnicieni civili din zona Cernobîl, focul s-a redus considerabil și s-a stins într-o săptămână, astfel că pericolul real datorat emisiilor radioactive s-a redus considerabil, dacă nu chiar a dispărut, cel puțin pentru distanțe mult mai mari de 40-80 km fata de Cernobîl.

Am fost întrebat, atunci cât și de-a lungul anilor, cum îmi explic reacția de teamă, de panică a populației, deși evident nerelatată de mass-media de la noi, de atunci… Fără îndoială, prima reacție a fost și de panică, alteori ni s-au părut chiar amestecată cu aspecte politice, interese etc., dar dacă este să compar, acum, reacția de atunci din zona Bucureștiului cu ceea ce am citit și văzut că s-a întâmplat mai recent ca reacție la Tokio, după accidentul de la Fukushima, atunci înțeleg mult mai bine reacția umană de atunci la noi, și încadrez mai curând ca normală panica asociata unui accident major.

Desigur că efectele biologice, ecologice dezastruoase au fost și sunt pe o rază de cca. 30-50 Km în jurul centralei nucleare de la Cernobîl, ce se poate extinde poate până pe la 80 Km. În această zonă din Ucraina și Belarus (în special) există deja multe rapoarte și multe dintre studiile inițiate sunt de lungă durată, continuă și în prezent. Numărul morților direct sau indirect datorate accidentului se ridică de la câteva mii și până la câteva zeci de mii, în funcție de sursa de raportare.

Pentru toate țările din Europa din afara Uniunii Sovietice (de atunci) cele mai serioase instituții de evaluare a riscului au calculat ca numărul suplimentar de cazuri de cancer sau boli ereditare (pentru următoarea perioada de cca. 100 de ani), datorate dozei suplimentare de radiații datorate accidentului de la Cernobîl, poate să atingă 6.000 de cazuri, din care 4.000 fatale. Cât privește măsurile de contracarare a fenomenului, desigur s-au administrat pastile de iod neradioactiv pentru saturarea glandei tiroide și contracararea efectelor potențiale iodului radioactiv… dar cam atât, și tare mă tem că, în cazul concret, nu prea mai erau multe altele la dispoziție.

Emoția generală era extrem de puternică…

Gheorghe Pascovici: Lucrurile au derivat și/sau degenerat curând și destul de mult în exagerări, ușoară panică și, asociat, aspecte politice, interese etc. Așa se face că am măsurat zeci de borcane de magiun, dulceață etc. de la cei mari ai vremii (cuvântul de ordine era „urgent: asta vine de la gospodăria de partid CC!”), lumea a dat năvală să bea apă minerală românească (deși mai nimeni nu își punea problema că apa minerală românească sau de oriunde poate sa prezinte o radioactivitate naturală mai mare decât apa de la robinet).

Mai apoi, au dat toți năvală și veneau sărmanii oameni speriați cu bidoanele să ia apă de la apa curată de la puțurile adânci de la Măgurele” etc.

Au fost multe lucruri cu care ne-am confruntat, ca fizicieni, pentru prima oară… Ce ne lipsea?

Gheorghe Pascovici: În primul rând, la acea vreme am dus lipsa unor scenarii pregătite de intervenții în caz de accident nuclear tipice pentru „catastrofă – centrală nucleară” și care sunt diferite de cele tip „bombă atomică”. S-a organizat o acțiune la nivel înalt cu specialiști sovietici, în nordul Moldovei, la Suceava, dar din punct de vedere tehnic nu ne-a ajutat. Mai mult ca sigur că nu erau specialiști din domeniul dozimetriei de radiații, mai curând aparțineau instituțiilor centralizate, fie profil juridic, fie de control al activităților nucleare.

Încă din anii 1960, noi măsuram efectele radiațiilor ca urmare a multitudinii de experimente de bombe nucleare efectuate în mai toate oceanele lumii. Se construiau bunkere atomice, chipurile ca să asigure supraviețuirea câteva zile după explozii (la mijlocul anilor 1990, când am ajuns să lucrez în Germania, am constatat că era o „boală” universală, căci și în Germania existau o sumedenie de asemenea bunkere atomice, la nivelul multor instituții și chiar la nivelul guvernului federal, în zona munților Eifel).

accident-cernobil-stiinta-tehnica-4

Dar deși câțiva ani înainte de catastrofa de la Cernobîl a fost accidentul nuclear major de la Three Mile Island (Pensilvania, 1979) și deși se evalua posibilitatea ca la una dintre centralele de tip sovietic să se întâmple așa ceva cu consecințe majore de contaminare radioactivă, până spre 100 km, totuși exercițiile de intervenție în caz de accident nuclear se refereau exclusiv la explozii nucleare…

Așa se face ca ne-a lipsit nu numai exercițiul, dar și cultura tehnică în evaluarea și managementul unor asemenea accidente majore și asta, nu numai nouă, dar și la nivel European și al IAEA-Viena. La noi în țară abia după 1990 s-au evaluat riscurile și efectuat exerciții și scenarii de intervenții în caz de potențial accident la centralele de pe Dunăre din Bulgaria, Kozlodui (cu vânt majoritar în direcția României!).

Dar, după știința mea, nu s-au efectuat nici scenarii și nici exerciții de intervenție în caz de accident la centrala nucleară de la Paks (Ungaria) – unde de altfel a și fost un accident serios la cca. 30 de elemente de combustibil (evaluat de altfel de gradul 3-INES). Nu am cunoștință de asemenea evaluări nici la centrala Bohunice (Slovacia) –unde, de asemenea, în anul 1977, a avut loc un accident major (gradul 4-INES). De altfel, în prezent, reactorul este dezactivat, în curs de decomisionare.

Mă întorc, însă, la București și la prima ploaie. Până la ea, contaminările beta global din aer erau minimale. Știam de diferența mare de contaminare provenită din ploaie, „spălarea norilor” dar… Într-o zi, am făcut pe jos drumul de la CSEN la IFIN, la Reactor și a început ploaia. La CSEN, prezentasem măsurătorile înainte de ploaie. După ploaie am folosit costumul meu ca etalon de contaminare – era incredibil!

Prima ploaie ne-a deschis ochii, au fost cel puțin 2-3 ordine de mărime de radioactivitate colectată în plus în acea oră de ploaie, față de ceea ce se înregistrase în 2-3 zile precedente, fără ploaie! Cei prezenți la „spectacolul” dat de mine cu costumul meu iradiat pe ploaia de 20 de minute au exclamat „Extraordinar!”, nu le venea să creadă.

Înainte de a continua evocările, să ne amintim cum s-a ajuns la accident.

Gheorghe Pascovici: Reactorul 4 era răcit cu apă ușoară și moderat cu grafit. Turbinele sunt puse în mișcare direct de aburul generat. Proiectul acestui reactor conținea greșeli serioase (era un proiect sovietic, dar nu acesta este lucrul cel mai important). În plus, a fost operat de un personal cu pregătire inadecvată și fără măsurile cuvenite de securitate.

Toată tragedia a fost, într-un fel, una din consecințele izolării URSS pe durata Războiului Rece. Nu atât lipsa de documentație, ci refuzul de a studia, de a lua în considerare și altceva decât literatura de specialitate oficială, a dus la neglijarea oricărei experiențe și, în mod fatal, la tot ce s-a întâmplat la Cernobîl. Să nu uităm că explozia și incendiul care a urmat au degajat în atmosferă 5% din materialul radioactiv din miezul reactorului, împreună cu tot Xe, și cu jumătate din canitatea de Cs și I. Vântul a făcut restul… Sub formă de praf și deșeuri toate acestea s-au așezat în cele trei republici sovietice, dar și în Scandinavia și în restul Europei.

Revenind la noi, au apărut multe exagerări, inclusiv de la politicieni.

Gheorghe Pascovici: Printre exagerările provenite din necunoștință, a fost ingerarea în prostie a „pastilelor” de iod cu tot disconfortul chimic asociat (mult de discutat despre asta!) și multe altele. În general, ne-a lipsit atunci cultura națională de măsuri specifice în caz de accident major să deosebim accidentul nuclear de o explozie chimică (Cernobîl), de accidentul de bombă nucleară, măsurile specifice și foarte diferite într-un caz și în altul etc.

Dorel Bucurescu si George Nicolescu și mai ales Petrică Șandru și Mircea Oncescu au fost echipa mea de bază, prin care am încercat să evităm spectacolul politic, exagerările de orice fel, într-un cuvânt să implementăm acel necesar „bun simț tehnico-științific”.

Din păcate, nu a fost ultimul accident de asemenea amploare și „teama de nuclear” persistă și astăzi.

Gheorghe Pascovici: Un aspect care mai este încă actual în multe țări din Estul și Centrul Europei, este teama față de centralele nucleare! (În mass media europeană, apare destul de frecvent expresia „German Angst”, teama germană). Ca exemplu des prezentat este decizia politică de renunțare la filiera energiei nucleare, decizie luată prompt, ca urmare directă a accidentului nuclear major de la Fukushima.

Paradoxal, deși decizia de renunțare a fost argumentată pe motive ecologice, efectele renunțării la filiera nucleară au fost și sunt exact inverse argumentării ecologice. Nivelul emisiilor de CO2 a crescut semnificativ după 2011, datorită faptului că închiderea unor centrale nucleare a trebuit compensată de centralele pe cărbuni.

Mai mult, s-au intensificat investițiile în energiile alternative, solară și eoliană, dar nu pe baza principiilor clasice de analiză a rentabilității investițiilor, ci pur și simplu prin subvenții uriașe, care ajung la o valoare incredibilă de peste 20 miliarde euro anual, cifră pe care doar o țară bogată ca Germania și-a permis să o facă. Astfel, decizia de închidere a centralelor nucleare nu a fost una de protecție ecologică, emisiile de CO2 crescând considerabil!

Pe de altă parte, aproape 1,3 milioane de oameni mor anual, pe glob, datorită multiplelor accidente rutiere – în medie, peste 3.200 de oameni mor zilnic! O cifră fantastică! Și asta cu toate îmbunătățirile tehnologice, modernizările, reglementările și măsurile de protecție. Dar nu găsim alternative reale și ca atare ne resemnăm și acceptăm cu toții circulația rutieră ca pe un „rău necesar”.

Viitorul centralelor nucleare pare cert și de mare actualitate…

Gheorghe Pascovici: Subscriu cu mare convingere la ideea că energia nucleara este riscantă, dar nu poate fi înlocuită. Pentru un viitor foarte apropiat (nu mai departe de anii 2020/2030) comunitatea internațională este decisă să dezvolte în continuare generația IV de reactori nucleari, pe un principiu nou de securitate nucleară – centralele nucleare „inherently safe”.

În cadrul acestui efort de dezvoltare tehnologică se vor alcătui și pune în funcțiune cel puțin șase tehnologii de reactori nucleari, cu maximă siguranță de funcționare. Cu certe progrese în durata de funcționare pe bază de proiect, economie, siguranță, fiabilitate și protecție semnificativ sporită la proliferarea potențială de arme nucleare și/sau acțiuni teroriste. Toate acestea sunt aspecte consolidate de un program separat al autorităților de reglementare care își propun să dezvolte standarde multinaționale de reglementare.

Se pot compara cele două accidente de nivel 7 pe Scara INES ?

Gheorghe Pascovici: Cernobîl și Fukushima-Daichi sunt singurele accidente din istoria energeticii nucleare de gradul 7 (cel mai înalt) pe scara INES. Dar între ele nu se poate pune semn de egalitate. Cernobîl este singurul caz în care s-au înregistrat decese cauzate de radiații: 28 de membri din echipa de operatori ai reactorului au murit din această cauză și din cauza arsurilor într-un interval de patru luni și încă 19 până la finalul lui 2004.

Radioactivitatea emisă la Fukushima a fost de doar 10% din cea emisă la Cernobîl (și mult sub standardele de protecție!). În ambele cazuri s-au luat măsuri guvernamentale de protecție a populației și a mediului (tipice nivelului 7). Dar, dacă japonezii au evacuat populația pe o rază de 20 km, acest lucru nu s-a întâmplat într-o URSS preocupată în primul rând să ascundă accidentul lumii și propriei țări, timp de câteva zile!

accident-cernobil-stiinta-tehnica-5

Acum vreo 15 ani, pentru evaluarea unui proiect de ajutor a populației afectată de Cernobîl, am ajuns în așa numita „zonă patru”, în câteva sate din apropierea Lvovului. Am intrat în casele oamenilor, am vorbit cu ei. Și la un moment dat am întrebat-o pe o bătrână dacă și ei avuseseră parte de lucruri atât de dramatice cum se povestește în general.

Mi-a zâmbit și mi-a povestit cum la un an-doi după accident venise în curtea ei o echipă de ziariști. Au stat de vorbă și la un moment dat unul dintre ei i-a spus, mângâindu-l pe cap pe câinele care stătea cuminte, întins pe burtă, că nu mai văzuse niciodată un câine atât de cuminte. Și bătrâna, desprinsă din vechile povești și filme rusești, fără să-i răspundă, s-a dus, l-a mângâiat și ea cu dragoste pe câine și l-a întors pe spate. Nu avea labe.

SCARA INES (International Nuclear Events Scale)

  • Nivel 1: Anomalie – Supraexpunere accidentală
  • Nivel 2: Incident – Expunerea unei persoane la peste 10 mSv. Nivel de radiație în zonă de peste 50 mSv/h. Contaminare semnificativă neprevăzută în proiect
  • Nivel 3: Incident serios – Peste 1 Sv/oră pentru personal. Contaminare severă. Situație la limita unui accident
  • Nivel 4: Accident cu consecințe locale – Pierderi minore de material radioactiv. Cel puțin un deces provocat de radiații. Topire completă sau defecțiuni la min. 0,1% din inventarul miezului reactorului
  • Nivel 5: Accident cu consecințe ample – Pierderi limitate de material radioactiv. Decese multiple. Distrugeri severe ale miezului reactorului. Pierderi mari de material radioactiv în instalație. Probabilitate mare de expunere publică
  • Nivel 6: Accident serios – Pierderi semnificative de material radioactiv făcând necesare contramăsuri. Un singur caz: Combinatul Chimic Mayak, URSS, 29.09.1957 – pierderea lichidului de răcire la o stație militară de tratarea deșeurilor. 22 de sate afectate de doze letale.
  • Nivel 7: ACCIDENT MAJOR – Pierderi majore de material radioactiv. Efecte asupra sănătății și mediului pe zone largi. Contramăsuri extinse necesare. Doar două exemple: Cernobîl, 26.04.1986; Fukushima-Daichi, 11.03.2011

Comentați pe Facebook