Născut la 22 aprilie 1976, Chuck Wendig a absolvit cursurile Universităţii Queens din Charlotte, Carolina de Nord. Este prozator, designer de jocuri video, scenarist. S-a făcut cunoscut prin trilogia Miriam Black, o serie de romane încadrabile în genul urban fantasy (Blackbirds, Mockingbird, The Cormorant). A publicat, de asemenea, trilogia post-apocaliptică Heartland (Under the Empyrean Sky, Blightborn, The Harvest), un roman de aventuri pentru tineret (Atlanta Burns, 2014), thriller-ul Zeroes (2015) şi primul volum dintr-o trilogie situată în universul Star Wars, Aftermath (2015). Blogul său (terribleminds.com) este un reper foarte apreciat pentru iubitorii de SF şi a fost la originea mai multor cărţi despre arta scrisului.

 

Cum ai devenit scriitor de science fiction şi fantasy? Ai fost implicat în fandom, mergeai la convenţiile de gen?

Am fost un fan oarecare, nu m-am implicat direct în activităţile specifice fandomului. Poate că sună a clişeu, dar am muncit din greu, am citit pe rupte, tot ce îmi cădea în mână, am scris fără încetare şi, iată, am ajuns să îmi câştig existenţa scriind!

Te-am descoperit cu trilogia Miriam Black, care s-ar încadra în bună măsură în genul fanteziei urbane. Trilogia Heartland se desfăşoară într-o lume post-apocaliptică. Cel mai recent roman al tău, Zeroes, e un tehno-thriller SF. Se pare că scrii cu aceeaşi uşurinţă, indiferent de gen. Cum hotărăşti genul următoarei cărţi?

De cele mai multe ori, decizia e determinată de o combinaţie între ceea ce îmi doresc şi ceea ce îmi închipui că şi-ar dori oamenii să citească.

Am pomenit de trilogia Miriam Black care stă la baza unui viitor serial de televiziune. Ne poţi dezvălui mai multe detalii?

Din păcate, nu. E secret!

Ai scris cărţi destinate tinerilor (Atlanta Burns) şi adulţilor deopotrivă. Care dintre acestea e mai greu de scris şi de ce?

Îmi vine ceva mai greu să scriu pentru tineri fiindcă… ei bine, nu mai sunt tocmai tânăr eu însumi, din păcate. Mi-aduc aminte foarte limpede ce şi cum gândeam la vîrsta aceea, dar e totuşi nevoie de un efort suplimentar pentru a mă adresa unei generaţii diferite.

Poţi să ne dezvălui cum ai ajuns să scrii Star Wars: Aftermath, povestea care o precede pe cea din „The Force Awakens”? Te-ai oferit din proprie iniţiativă să scrii romanul sau ideea le-a aparţinut deţinătorilor francizei Star Wars?

Mi-am exprimat dorinţa de-a scrie o poveste din universul Star Wars pe Twitter, iar însemnarea mea a fost, se pare, citită de cine trebuia, iar la Comic Con-ul din New York mi s-a făcut o ofertă!

În ce a constat munca de documentare? Ai vizionat filmele şi serialele animate de mai multe ori? A existat o „biblie” a universului ficţional? Ai citit multe cărţi din Universul Extins (Expanded Universe, denumirea sub care fanii Star Wars desemnează totalitatea produselor media asociate francizei)? Şi, dacă tot veni vorba, care este poziţia ta faţă de decizia Disney de-a ignora canonul stabilit de poveştile din Universul Extins?

Hai să lămurim un lucru: Universul Extins n-a fost niciodată pe deplin canonic, a fost mai degrabă adiacent canonului. Apariţia unor noi filme avea să ducă inevitabil la excluderea – în mai mică sau mai mare măsură – a poveştilor din Universul Extins din continuitatea „istorică” a universului Star Wars. În ceea ce priveşte documentarea, atunci când m-am apucat de scris vizionasem deja aproape tot ce era de vizionat, cu excepţia serialului animat Războiul Clonelor, o omisiune pe care am rectificat-o fără întîrziere.

Plănuiai să scrii o trilogie de la bun început, sau această decizie de a extinde povestea a fost o consecinţă a succesului de care s-a bucurat Aftermath?

Povestea care precede noul film urma să fie spusă într-o trilogie de romane, s-a ştiut asta din start. Se punea întrebarea dacă şi următoarele segmente aveau să fie scrise tot de mine. Se pare însă că romanul meu a fost pe placul editorilor şi cititorilor deopotrivă, se vinde bine, aşa că… iată-mă scriind la urmarea sa!

Existenţa unor personaje gay în Aftermath a fost motivul apariţiei a numeroase recenzii negative pe Amazon.com, care au fost însă contracarate de un număr covârşitor de reacţii pozitive. Includerea acestor personaje a fost în intenţia ta de la bun început, a fost sugerată de către editor sau, pur şi simplu, s-a întâmplat?

Mi-am dorit aceste personaje, cu opţiunea lor cu tot, în roman, iar Disney şi Del Rey (editorul cărţii) au fost de acord, fără nici un fel de rezerve.

Dacă ar fi să o iei de la început cu această carte, cunoscând reacţiile cititorilor, ce anume ai schimba?

N-aş schimba absolut nimic. Îmi place cartea aşa cum e. E o carte care se încadrează perfect în universul ficţional Star Wars şi, în egală măsură, e o carte care se simte că e scrisă de mine. Îmi susţin alegerile făcute. Aşadar, n-aş schimba nimic.

Romanul scris sub franciza Star Wars n-a fost primul tău proiect de tip shared-world. Anterior ai publicat un roman şi o nuvelă în seria Tomes of the Dead de la Abaddon Books, în care spui povestea lui Coburn, un vampir care devine apărător al oamenilor într-o lume invadată de zombi (grozavă idee!). E mai greu să te încadrezi în limitele canonice ale unui univers ficţional pre-existent decât să îţi inventezi propria lume secundară?

Dă-mi voie să fac o rectificare. Povestea lui Coburn mi-a aparţinut pe de-antregul; Tomes of the Dead nu e un univers ficţional, ci mai degrabă o serie de poveşti fără legătură între ele a căror temă comună e apocalipsa cu zombi. Dar e adevărat, e mult mai greu să lucrezi cu un univers deja creionat. Sunt foarte multe elemente pe care trebuie să le ai în vedere şi pe care nu le poţi ignora.

Scandalul Sad / Rabid Puppies de la Premiile Hugo din 2015 (şi în mai mică măsură din anii precedenţi) a fost un bun exemplu de situaţie în care convingerile politice prost asimilate şi exprimate ajung în prim-planul discuţiei într-un domeniu în care – pentru cei din afară, cel puţin – politica n-ar avea ce să caute. Dacă lucrurile vor continua de aceeaşi manieră, vor mai fi premiile Hugo relevante?

Premiile Hugo vor fi întotdeauna relevante. Nu cred că toate aceste controverse stârnite în jurul lor le diminuează relevanţa. Dimpotrivă, acestea sunt o parte integrantă a actualelor războaie culturale (să ne amintim de GamerGate, de pildă). Pe de altă parte, nu e o situaţie pe care mi-o doresc perpetuată, să sperăm că tonurile dezbaterilor se vor mai domoli.

Ai publicat mai multe cărţi despre arta scrisului şi acesta este unul dintre subiectele abordate cel mai adesea pe blogul tău. Este scrierea de literatură o deprindere care poate fi învăţată? Ştiu că răspunsul tău e afirmativ, dar te-aş ruga să elaborezi puţin. Sunt anumite lucruri pe care un autor aspirant de F&SF trebuie să le facă sau, dimpotrivă, să le evite cu orice preţ?

Scrisul poate fi exersat şi învăţat; e ca o îndeletnicire de creaţie care utilizează anumite componente mecanice mobile. Povestea are o anumită arhitectură, care poate fi, la rândul ei, învăţată. Talentul e departe de-a fi totul, acesta e supraevaluat. Scrisul poate fi predat, chiar dacă nu la nivelul perfecţiunii. Îmi place să afirm că secretul unui scriitor stă în următoarele enunţuri: SCRIE CÂT DE MULT POŢI! SCRIE CÂT DE RAPID POŢI! TERMINĂ CEEA CE AI ÎNCEPUT! RESPECTĂ-ŢI TERMENELE! FĂ TOT POSIBILUL SĂ NU SCRII PROST!

Un cuvânt de încheiere pentru cititorii din România?

Vreau doar să le transmit că m-aş bucura să-mi citească cărţile.

Comentați pe Facebook