0
(0)

Consultare: pe data de 10 septembrie 2016, Agenția Spațială Română (ROSA) va găzdui Consultarea Cetățenilor asupra Domeniului Spațial pentru Europa. Este pentru prima dată când viitorul domeniului spațial este abordat printr-un astfel de eveniment. Această consultare fără precedent este organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA) în toate cele 22 de State Membre ESA, simultan, printr-o metodologie unică. Aproximativ 2000 de cetățeni europeni sunt așteptați să participe. Orice cetățean român interesat să ia parte la eveniment se poate înscrie până pe data de 28 august 2016 pe site-ul http://www.citizensdebate.space/ro_RO/home.

Pe parcursul întregii zile, cetățenii vor avea ocazia să-și exprime opiniile cu privire la prioritățile programelor spațiale curente sau viitoare. Rezultatele întâlnirii vor fi centralizate și comunicate Agenției Spațiale Europene, servind drept recomandări din partea cetățenilor europeni pentru elaborarea strategiilor spațiale.

În România, Agenția Spațială Română (ROSA) va organiza consultarea la București, într-o locație care va fi anunțată în curând pe pagina evenimentului, la secțiunea dedicată României, cât și pe website-ul ROSA. Evenimentul va avea loc pe parcursul întregii zile de sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 09:00 la ora 17:00. Pauzele de masă sunt oferite de organizatori. Transportul până la și în București revine în sarcina participanților selectați.

Pentru a-și exprima interesul de a participa la eveniment, cetățenii români trebuie să se înscrie pe website-ul http://www.citizensdebate.space/ro_RO/home până la data de 28 august 2016. Numărul de locuri disponibile este dat de capacitatea sălii și va fi de aproximativ 100. Participanții selectați vor primi confirmare de participare. Nu se percepe nicio taxă de participare.

Pentru mai multe informații, accesați pagina http://www.citizensdebate.space/ro_RO/home sau contact la adresa consultare@rosa.ro.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?