0
(0)

Cele mai multe dintre pastilele contraceptive conţin estrogeni. Se pare, potrivit unui studiu american publicat în Public Library of Science ONE,  că acest hormon nu împiedică doar reproducerea umană, ci şi pe cea a broaştelor.

 

Din momentul ingerării, estrogenul trece prin corpul femeii, fiind apoi eliberat, într-o formă nealterată, înapoi în mediu, prin intermediul urinei.

Pentru a verifica teoria potrivit căreia contraceptivele orale pe bază de estrogeni afectează reproducerea amfibienilor, cercetătorii au introdus masculi de broaşte din specia Xenopus laevis în acvarii conţinând cinci concentraţii diferite (de la 0.296 ng/L până la 296.4 µg/L) de etinilestradiol (EE2), în limitele pe care le găsiseră şi în mediul natural.

\"(w540)

Rezultatul a fost o atracţie mult mai scăzută a masculilor faţă de femele, manifestată prin scăderea numărului emisiilor de sunete de împerechere, aceştia devenind chiar iritaţi de prezenţa femelelor.

Aceleaşi influenţe au fost înregistrate şi în cazul femelelor, acestea nefiind mai deloc receptive „avansurilor” sonore ale masculilor.

În concluzie, se pare că influențăm mediul înconjurător inclusiv prin obiceiurile noastre sexuale

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here