0
(0)

Ar fi putut părea o întrebare la care nu vom fi aflat nicicând răspunsul. Și totuși, indicii clare despre clima marțiană vin tocmai de pe Terra, mai precis dintr-un meteorit vechi de 4 miliarde de ani care a ajuns de pe suprafața Planetei Roșii tocmai în Antarctica.

 

Meteoritul botezat ALH84001 a fost descoperit în anul 1894 și este considerat unul dintre cele mai vechi și mai rare specimene de rocă spațială descoperite vreodată, cu atât mai mult cu cât el provine chiar de pe suprafața lui Marte. Analizând mineralele din componența acestuia, cercetătorii de la Caltech (Institutul Tehnologic Californian) au putut stabili cu precizie temperatura la care acestea s-au format în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani. Astfel, specialiștii au descoperit că în perioada formării lui ALH84001, temperatura medie pe Marte era de 18 grade Celsius, un mediu ideal pentru apariția vieții. Mai mult, este evident astăzi că aceeași Marte a fost acoperită de râuri, delte, lacuri și depozite de minerale care susțin un trecut cald, umed și aproape identic cu cel de pe Terra. Astăzi, temperatura medie de pe Planeta Roșie este de -53 de grade Celsius, ea oscilând între -127 de grade Celsius și + 27 grade Celsius.

ALH84001 a mai fost în atenția presei în anul 1996, atunci când descoperirea unor globule asemănătoare unor bacterii fosilizate pe suprafața sa a dus la ideea existenței vieții extraterestre pe Marte, cel puțin în trecutul acestei planete. Totuși, analize amănunțite ulterioare au arătat că ipoteza este una falsă. Originea acestor globule, care conțin minerale, rămâne totuși un mister.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here