2.7
(3)

Imaginea râmelor care ies din pământ imediat după ploaie este una comună însă, în mod curios, oamenii de știință nu au reușit să ofere o explicație plauzibilă pentru acest comportament. Cel puțin până acum.

 

„De secole, a existat concepția că râmele ies din pământ, după ploaie, pentru a nu se îneca atunci când apa le inundă adăposturile subterane. În fapt, este o concepție complet falsă, și asta pentru că râmele respiră prin piele și au nevoie de umezeală pentru a fi cât mai active. Ele nu se pot îneca precum oamenii și chiar pot supraviețui câteva zile complet scufundate în apă”, afirmă Dr. Chris Lowe, de la Universitateab Central Lancashire din Preston, Marea Britanie.

În realitate, explicația ar putea fi alta. Umezeala oferită de ploaie le dă râmelor șansa să călătorească pe distanțe mari, fapt pe care nu l-ar fi putut face în sol și nici în condiții de ariditate. Doar câteva dintre cele aproximativ 4.400 de specii de râme ies din sol pentru a se împerechea, astfel că nici această explicație nu este una plauzibilă.

Un alt motiv al bizarului comportament al râmelor, susține cercetătorul britanic, ar fi acela că vibrația stropilor de apă care lovesc solul în timpul ploii seamănă cu sunetele create de cârtițe, unii dintre cei mai mari inamici naturali ai râmelor. De altfel, este cunoscut faptul că râmele ies adesea din pământ pentru a evita să fie mâncate de către cârtițe.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 2.7 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 3

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here