Am fost, cu ani în urmă, martorul unei scene zguduitoare: lângă năsălia pe care zăcea un unchi al meu, fost învățător în Basarabia și Oltenia, a apărut ca din neant, în apartamentul bucureștean în care unchiul meu își încheiase viața, un preot bătrân, bătrân, care aproape ne-a ignorat pe cei câțiva membri ai familiei, s-a dus direct la catafalc și a îngânat un fel de rugăciune: „Ții tu minte, Fane, cum am construit noi amândoi școala din Drochia, îți amintești de balul pe care l-am dat cu învățătorii la Căminul Cultural, spre bucuria părinților și a elevilor pe care îi creșteam, cu mințile și inimile noastre de români tineri?…

Erau, învățătorul care pleca și preotul care apăruse de nicăieri, exemple ale unui binom de intelectuali pe care îl inventase uriașul ministru al Învățământului din România începutului de secol XX, matematicianul Spiru Haret, atunci când s-a pornit să civilizeze țara. Cu acest binom, cu această mișcare genială continuată și după moartea sa, Spiru Haret a câștigat bătălia cu întunericul și putem spune că, la aproape 120 de ani de la trecerea lui în alt univers, România este o țară integral dusă la școală, generație după generație…

Anii au trecut, guvernele – și cele dintre războaiele mondiale și cele din perioada comunistă – au continuat și au dezvoltat moștenirea haretiană. S-a format un uriaș corp didactic, s-au construit zeci de mii de școli, copiii României au mers la școala primară, la gimnaziu, la liceu, la facultate. Clasa dascălilor devenise o mare putere în stat, iar mașinăria, mecanismul școlii, funcționa rezonabil, apărat de legi care protejau Viitorul.

… Dar veacul înaintase – despre al XX-lea secol vorbesc – și societatea românească a fost martora unui fenomen neașteptat: școala haretiană se închidea, ca o fortăreață, an după an, între zidurile clasei. Deși apăruse tranzistorul, se construiseră primele computere, omul ajunsese pe Lună – școala lui Spiru Haret a rămas ca pe vremea lui Spiru Haret. Un ministru inovator, vorbesc despre Mircea Malița, încearcă unele schimbări – dar școala rezistă, crește în valoare, dar nu acceptă nicio transformare.

În jurul milioanelor de elevi și al părinților lor funcționează foarte bine excepționala instituție care este Radio România și, cu bune emisiuni, Televiziunea Publică. Școala le ignoră, refuzând mâna întinsă de puzderia de mijloace de comunicare, chiar și după 1989, când zeci de posturi își trimit glas și imagine în eter. Intră în peisaj computerele, Internetul se strecoară în lumea elevilor și chiar clasa dascălilor începe să înțeleagă că societatea umană se schimbă cu o viteză fantastică și că școala noastră nu ține pasul cu explozia informațională, ba chiar, în mare, o refuză.

Rămânem astfel în urmă față de Occident, dar și față de rapid schimbătoarea școală a Asiei, ambele acceptând că, în graficul evoluției sale, societatea secolului al XX-lea a avut trei momente de singularitate: cărțile lui Isaac Asimov (SF), cărțile și serialele TV ale lui Carl Sagan, cel care scoate savanții din turnul lor de fildeș, și capodopera de cultură pop numită „Star Trek”, care la fiecare nou episod – și a avut peste 720 – aduna în lume un miliard de spectatori. Nu și în România, unde cărțile de imaginație științifică pătrundeau mai greu, având de înfruntat edituri îndrăgostite fatal de literatura clasică și bine crescută; iar producțiile TV care puneau umărul serios la schimbarea lumii au ajuns la televiziunea noastră abia după 1989.

Câțiva luptători se aflau totuși pe baricadele Noului. Ca un gladiator în arenă, înțeleptul Solomon Marcus, matematician genial și voce a rațiunii, vorbea despre „școala de plăcere”. Revista „Știință și Tehnică”, mass-medium combativ, se afla pe câmpul de bătălie cu morile de vânt, înverșunată să-și deschidă cât mai larg ferestrele către veacul care bătea la ușă. Tehnologiile câștigă teren: tabla neagră și creta au devenit pe ici, pe colo tablă electronică, computerul a străpuns zidurile opace ale Ministerului Educației – dar mediul de viață și învățare a rămas, în mare, neschimbat.

Partidul Părinților a încercat să miște lucrurile în afara școlii. Un program început acum patru decenii la Radio Craiova, în colaborare cu cenaclul SF „Henri Coandă”, a devenit mișcarea „Știință și Imaginație”, cu mii, zeci de mii de fani. Pe Internet au apărut mari radio-tele-profesori, explicând cum ticăie de fapt mașinăria lumii. S-au înființat muzee vii, care scot copiii din încremenirea clasei, Muzeul „Grigore Antipa” din București, de pildă, sau Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului, sau superbul „Experimentarium” din Timișoara.

Școlile de vară, de tip „Atlantykron” sau „Cangurul” sau „Metamorfoze” sau „Origini” s-au răspândit ca o molimă sănătoasă peste zilele de vacanță ale elevilor, studenților și dascălilor români. Au apărut școli mobile, care oferă conferențiari de mare valoare și spectacol taberelor unde copiii și tinerii pot să-și antreneze continuu mintea pentru a fi în contact cu lumea, această lume în continuă mișcare.

Pe Internet, în special pe YouTube, pe canalele televiziunilor educaționale ale lumii, s-au afirmat tele-clase de mare spectacol, unde dascăli de uriaș talent găsesc cuvintele și imaginile potrivite pentru marile întâmplări din știința lumii. De la „mecanica socială” și deciziile vizionare ale lui Spiru Haret până la extraordinarele telelecții de Geologie, Botanică, Zoologie, Ecologie ale lui David Attenborough s-au scurs douăsprezece decenii. Despre Spiru Haret, uriașul Nicolae Iorga spunea parlamentarilor vremii: „Când îi pronunțați numele, ridicați-vă în picioare!”.

Pe scenaristul, scriitorul, realizatorul TV David Attenborough, regina Marii Britanii l-a înnobilat: Sir David Attenborough. Cu show-ul adăpostit la sfârșit de septembrie de bijuteria socială care este Biblioteca Națională a României, noi am dorit să vă spunem că Domnul Trandafir al lui Sadoveanu, oriunde s-ar afla el, în orice mare colegiu centenar sau în orice comună din Țara Moților, trebuie să fie atent la ceasul lumii. Face tic-tac, tic-tac, cu accelerație mereu crescândă, și, dacă nu ne împotrivim Entropiei, nu numai că înșelăm așteptările întemeietorului de Școală care a fost Spiru Haret, dar riscăm să pierdem și ultimele vagoane ale trenului care gonește spre progres.

Îmi doresc, Doamnelor și Domnilor, ca în echipajele celor care vor cuteza să colonizeze și să terra-formeze planeta Marte să se afle și strănepoți de-ai lui Spiru Haret, duși de spiritul lui Solomon Marcus la școala de astăzi a lui David Attenborough.

Ce s-a întâmplat la Sci+Fi FEST 2016 este deja istorie, mă rog, un mic crâmpei din istoria educației românești. În paginile publicației noastre veți da peste ecouri de la această mare „chermeză” la care au participat mii de oameni, elevi, studenți, membri ai elitelor țării. Scriitori cu trecere la public și cercetători cu experiență și operă s-au înfrățit în fața publicului și a standurilor pe care mustea Noul-cel-perpetuu, care permanent trebuie povestit. Pe marea scenă a Bibliotecii au apărut câțiva scriitori care au fost pentru câteva ceasuri vedetele show-ului.

Dar a ieșit în public și pila Vasilescu-Karpen, în fața posterelor care o reprezentau profesorul Văierean a vorbit publicului despre această ciudățenie tehnică încărcată de mister, construită de un fizician oltean parcă pentru a contrazice principiul II al termodinamicii, poate cel mai încărcat de parfum capitol al Fizicii. De la Cluj-Napoca, directoarea Muzeului de Istorie a Transilvaniei, distinsa doamnă Viorica Crișan a trimis la Bibliotecă celebrele tăblițe de la Tărtăria, în primul lor tur al țării (senzaționale, dacă se va dovedi că scrijeliturile de pe fețele lor reprezintă literele unui prim alfabet al civilizației Sapiens!).

Dar momentul de vârf, după părerea mea, a fost apariția doamnei Oana Moldovan. Domnia Sa a adus de la Institutul de Speologie fosile care reprezentau pe un posibil locuitor din străvechime al teritoriului pe care acum ne ducem viețile; refăcut și reconfigurat după mandibula găsită cândva în Peștera de Oase din Banat, craniul strămoșului din negura timpului ne privește de la adâncimea celor 36.000 de ani de la trecerea în neființă a celui pe care arheologii, speologii și antropologii l-au botezat „Ion Oase 1”. În lucru se află, ne-a spus Oana, și un concetățean de-al bănățeanului de acum 46 de milenii; va fi rearanjat într-o reconstituire prezentabilă și va ieși în lume sub numele ales tot de cercetători: „Vasile Oase 2”.

Imens de bogată țara în care mințile antrenate ale celor duși la școală ne pot bucura de minuni ca acestea.

P.S.1: La revedere, Rosetta și fie ca ETi de peste un milion de ani să te găsească pe cometa vagaboandă și să se bucure, strigând (dacă strigă): Iată OZN-ul!

P.S.2: Nobel-iștii din 2016 se ocupă de supraconductivitate, autofagie și mașini moleculare, adică de întâmplări concrete din viața de zi cu zi, peste care inginerii-făcători-de- bunuri se vor năpusti curând, veți vedea.

P.S.3: Elon Musk vrea pe Marte, dar nu oricum, ci cu o navă în care să expedieze pe planeta roșie 100 de pământeni super inteligenți, viitori marțieni geniali. Dosarul ediției din septembrie este dedicat planului lui Musk.

P.S.4: Dacă aș fi întrebat cu ce aș începe Proiectul meu personal de țară, aș spune că România are nevoie, în primul rând, de un Guvern+Parlament+Președinte-care-merg-cu-tramvaiul. A bon entendeur, salut!

Comentați pe Facebook