Pe data de 6 mai, la Astrofest 2017, aveți șansa să-l întâlniți pe Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român. Care, acum 36 de ani, a participat la o misiune spațială intrată în istoria românească. O incursiune în cosmos care i-a influențat pe foarte mulți tineri din acea perioadă – printre care și autorul acestui articol. Asta în timp ce Prunariu continuă să fie un model pentru tinerele generații de acum.

NU POT UITA ZIUA ACEEA DE 14 MAI 1981, ZI ÎN CARE AM AFLAT CĂ UN ROMÂN A PLECAT ÎN COSMOS. ACUM, LA 36 DE ANI DE LA ACEST EVENIMENT, TRĂIESC ÎN CONTINUARE MAGIA ACELEI ZILE. SUNT EXTREM DE PUȚINE EVENIMENTE DIN VIAȚA MEA DE CARE ÎMI PARE CĂ SUNT DESPĂRȚIT DOAR DE O CLIPĂ EFEMERĂ. ZBORUL LUI PRUNARIU ESTE UNUL DINTRE ELE. DE FIECARE DATĂ CÂND VORBESC SAU SCRIU DESPRE EL MĂ CUPRINDE O STARE STRANIE, CEVA INEFABIL MĂ ÎNCONJOARĂ.

Aceeași senzație o am și acum, în momentul în care vreau să vă povestesc despre zborul primului român în cosmos. Încerc să nu las emoția să mă copleșească în timp ce vă povestesc despre zborul primului român în cosmos, dar îmi este teribil de greu. Dați-mi voie să încep cu niște explicații privind contextul acestui zbor, stațiile spațiale din epoca sovietică și programul Intercosmos.

EVOLUȚIA SPRE STAȚIA SPAȚIALĂ SALIUT 6

O adevărată epopee inginerească, umană și, adesea, politică, este istoria la capătul căreia avea să fie construită, și plasată pe orbita terestră, stația spațiale Saliut 6, care urma să îl găzduiască pe Dumitru Prunariu. Așa cum veți vedea, era prima stație spațială în adevăratul sens al cuvântului, o adevărată capodoperă inginerească. Din nefericire, acum nu pot decât să fac un rezumat al drumului către Saliut 6.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-4
Constantin Țiolkovski

În 1923, Constantin Țiolkovski, vizionarul pionier al cosmonauticii scria așa: „Vom decola cu o navă spațială și ne vom plasa la o distanță de 2.000-3.000 verste [o verstă este egală cu 0,9373 km] distanță de Terra, devenind o nouă Lună. Încet, încet, vor apărea și coloniștii cu unelte, materiale și mașini aduse de pe Terra. Treptat, aici se va dezvolta producția, la început una limitată.”

La 37 de ani distanță, pe 23 iunie 1960, discuta cu ministrul apărării al URSS, pentru a obține sprijinul în vederea construirii unei stații orbitale. Scopul acestei stații era, mai degrabă, unul militar. În prima sa versiune, ar fi trebuit să aibă o masă de 25 până la 35 t, să adăpostească un echipaj de 3-5 persoane și să fie plasată pe orbită la o altitudine cuprinsă între 350-400 km. O versiune ulterioară ar fi avut masa de 70 t. În timpul discuției, inginerul în tehnologii spațiale, Serghei Koroliov a ținut să sublinieze faptul că biroul său de proiectare a realizat deja un proiect detaliat al acestei stații spațiale.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-5
Serghei Koroliov

Pe 25 septembrie 1962, conducătorul URSS, Nikita Hrușciov, dă undă verde pentru construirea unei stații spațiale. Aceasta ar fi trebuit să aibă o masă de 75 t și urma să fie plasată pe orbită de către viitorul lansator N-1, pe care sovieticii îl dezvoltau pentru programul lunar. În 1965, echipa lui Koroliov finaliza o machetă în mărime naturală a stației orbitale. Era un proiect impresionant. Stația orbitală avea să aibă forma unei structuri cilindrice, lungă de 30 m și cu un diametru de 6m.

În timp ce echipa lui Koroliov a primit sarcina să trimită oameni pe Lună, ceea ce a făcut ca proiectul stației spațiale să intre într-un con de umbră, o altă echipă, condusă de Vladimir Celomei, care era foarte apropiată de cercurile militare, a demarat proiectarea unei alte stații spațiale, care urma să execute misiuni de spionaj. Proiectul a primit numele Almaz. În cadrul său, urma să fie dezvoltată nu numai o stație spațială cu destinație preponderent militară, ci și o navă spațială de transport, care urma să aducă echipajele la bordul stației spațiale și, în varianta nepilotată, asigura aprovizionarea echipajelor pentru misiunile de lungă durată.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-7
Vladimir Celomei

Un program ambițios, care se confrunta cu o mare problemă: echipa lui Celomei se lovea de o acută lipsă de experiență în domeniul zborurilor spațiale cu echipaj uman. Pe 14 ianuarie 1966, Koroliov moare în timpul unei intervenții chirurgicale, care avea drept scop extirparea unei tumori canceroase de pe intestinul gros. Dispariția lui, din punctul meu de vedere, a dus programul spațial sovietic într-un mare impas, care i-a împiedicat pe sovietici să pășească pe Lună.

Succesorul său, Vasili Mișin, nu avea hotărârea și puterea de convingere care îl caracterizau pe Koroliov. Alexei Leonov, primul pământean care a ieșit în spațiul cosmic dintr-o navă aflată pe orbita terestră, îl caracteriza așa: „Ezitant, neinspirat, nehotărât în luarea deciziilor și reticent în asumarea riscurilor”. Mai exista o mare problemă legată de Mișin și programul spațial sovietic: o profundă nepotrivire de caracter între Mișin și Celomei. Cei doi se urau atât de puternic, încât nu suportau să se afle în aceeași cameră!

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-6
Stația spațială Almaz

Acest conflict ireconciliabil, mai ales după eșecul programulului de cucerire a Lunii, ar fi putut să aibă consecințe dezastruoase pentru programului spațial sovietic. A fost nevoie de intervenția lui Brejnev și de o mică „mașinație” a celor două echipe pentru a se ajunge la un compromis. Brejnev avea nevoie de un succes răsunător, de o lovitură de imagine, pentru a demonstra superioritatea comunismului asupra capitalismului.

Din acest motiv, a cerut ca înaintea americanilor, care anunțaseră deja programul Skylab, sovieticii să aibă propria stație spațială funcțională. Proiectul a fost încredințat echipei lui Mișin. Aceasta, în ciuda tragediei lui Komarov, mort pe 24 aprilie 1967, în timpul primului zbor pilotat al unei capsule Soyuz, avea deja o navă spaţială funcţională, care putea îndeplini misiuni către viitoarea stație spațiale. Dar, dedicându-și toate eforturile către zborul lunar, această echipă nu putea dezvolta în termen scurt stația spațială.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-8
Salyut 1

În schimb, echipa lui Cleomei avea stația, Almaz, dar nu avea vehiculul de transport către ea. Pentru a rezolva problema, cele două echipe, cea a lui Mișin și cea a lui Celomei, au fost nevoite să „comploteze” în spatele propriilor șefi pentru a ajunge la un compromis. Este o poveste lungă, plină de lupte de orgolii în culise, istoria acestui compromis. În cele din urmă, după ce stația Almaz a fost modificată astfel încât să permită andocarea navelor Soyuz, pe 19 aprilie 1971, stația Saliut 1 urca pe orbita terestră.

De ce a fost ales numele Saliut (Salut)? De ce nu a primit numele Almaz (Diamant)? Motivul este simplu. Nume de pietre prețioase primeau programele militare sovietice. Încă un mic detaliu. Inițial, stația spațială sovietică primise numele „Zarya” (Răsăritul). Acest nume a fost scris cu litere mari și roșii pe exteriorul stației. Dar, în ultima clipă, așa cum notează Boris Certok, în volumul patru al cărții „Rokets and people”, cineva și-a dat seama că tot „răsăritul” este numele unui program spațial chinez. S-au făcut mai multe propuneri, dintre care a fost ales numele „Saliut”, care a fost pictat peste cel inițial.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-9
Echipajul Soyuz 11 (Georgi Dobrovolski, Vladislav Volkov, Viktor Patsayev) a avut parte de un sfârșit tragic.

Putem spune că Saliut 1 a fost un succes, în ciuda unei tragedii. Pe 23 aprilie 1971, echipajul misiunii Soiuz 10 a avut prima tentativă de ocupare a stației, dar a eșuat deoarece nava spațială nu a reușit să se cupleze cu stația orbitală. A urmat pe 7 iunie 1971 misiunea Soiuz 11, acest echipaj reușind să se instaleze la bordul stației Saliut 1, unde a petrecut 23 de zile testând sistemele de la bord, efectuând cercetări asupra atmosferei terestre etc. Se demonstra, astfel, eficiența unei stații spațiale. Din păcate, la reintrarea în atmosferă a capsulei Soiuz 11, o supapă de egalizare a presiunii s-a deschis accindental la o altitudine mult prea mare, iar echipajul a pierit.

Pe 4 aprilie 1973, a fost plasată pe orbită cea de-a doua stație spațială sovietică, Saliut 2. Era, de fapt, o stație Almaz, adică avea o destinație militară. La două zile după lansare, stația s-a depresurizat. Pe 28 mai stația părăsea orbita, reintrând în atmosferă. Pe 25 iunie 1974, era lansată stația spațială Saliut 3, care avea tot o destinație militară. La bordul ei a ajuns un singur echipaj, misiunea Soiuz 14. O a doua misiune, Soiuz 15 nu a reușit cuplarea cu această stație spațială. Pe 24 ianuarie 1975, Saliut 3 reintra în atmosfera terestră.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-10
Salyut 5

Saliut 4 avea să fie lansată pe 26 decembrie 1974 și era o stație spațială civilă. La bordul ei au locuit, pe rând, două echipaje (misiunile Soiuz 17 și 18). A reintrat în atmosferă pe 3 februarie 1975. A urmat Saliut 5, o stație spațială cu destinație militară, care a fost lansată pe 22 iunie 1976. La bordul ei și-au desfășurat actitivitatea două misiuni (Soiuz 21 și Soiuz 24). Saliut 5 a reintrat în atmosfera terestră pe 8 august 1977.

Stațiile spațiale despre care v-am relatat mai devreme făceau parte din prima generație, erau stațiile spațiale ale începutului. Ele nu dispuneau decât de un singur port de andocare, ceea ce limita dramatic durata misiunilor. Echipajele nu puteau fi reaprovizionate pe timpul misiunilor, așa că erau dependente de stocuri limitate de provizii, apă și oxigen. Problema aceasta avea să fie rezolvată de a doua generație de stații spațiale, care avea să demareze cu Saliut 6. Cea care l-a găzduit pe Dumitru Prunariu.

SALIUT 6

În cifre, Saliut 6 avea o masă de 19,824 kg, dimetrul maxim de 4,15 m, lungimea de 15,8 m și un volum presurizat de 90 metri cubi. Așa cum vă spuneam, principala trăsătură care o deosebește de predecesoarele sale este prezența unui al doilea sistem de andocare, ceea ce permitea cuplarea simultană a două nave spațiale. Această modificare a permis, le lângă aprovizionarea pe timpul zborului, cu ajutorul navelor nepilotate de tip Progress, și vizitele altor echipaje.

Nu pot intra în detalii tehnice, oricât de mult mi-aș dori. În schimb, vă propun un mic exercițiu de imaginație. Vă invit la bordul stației spațiale Saliut 6.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-11
Secțiune prin Stația Spațială Salyut 6

După ce cuplarea navei spațiale Soyuz s-a desfășurat cu succes, vă veți dezbrăca de costumul de cosmonaut și veți rămâne în trening. Vă veți îndrepta către trapa navei spațiale și o veți deschide. Treceți de ea și ajungeți în primul compartiment al stației spațiale Saliut 6. Acesta are un volum de circa 8 metri cubi, o lungime de 3,5 m, îndeplinind și rolul de ecluză, pentru activitățile extravehiculare. Tot aici sunt depozitate costumele folosite pentru activitățile din exteriorul stației spațiale. Nu veți sta mult aici, este doar un culoar de trecere.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-12
Panoul central de comandă al stației Salyut 6

Mai treceți de o trapă și ajungeți în primul compartiment de lucru al stației spațiale Saliut 6, care are o lungime de 3,5 m și o lățime de 2,9 m. Veți vedea aici panoul de control și instrumentele de pilotare ale stației spațiale și două „fotolii” pentru echipaj. Aici este locul în care sunt afișate toate datele necesare atât pentru navigație, cât și cele pentru monitorizarea „ecosistemului” închis din interiorul stației spațiale.

Probabil că cel puțin unul dintre instrumentele de navigație spațială vă va fi ușor de urmărit. Un mic glob terestru, care se rotește sincron cu Terra, vă va arăta poziția stației spațiale în raport cu Pământul. În spatele fotoliilor echipajului, pe „tavan”, veți vedea o „bicicletă ergometrică” folosită pentru menținerea condiției fizice a cosmonauților. Mergând mai departe, veți vedea, tot pe „tavan”, un dispozitiv folosit pentru măsurarea masei cosmonauților.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-13
Principalele zone de pe stația Salyut 6

După ce veți trece de acest compartiment, ajungeți în al doilea compartiment de lucru al stației spațiale. Are o lungime de 2,7 m și 4,15 m diametru. La intrare veți vedea banda rulantă, folosită pentru menținerea condiției fizice a cosmonauților. Cred că nu această bandă vă va atrage atenția, ci structura conică din mijlocul acestui compartiment. Ea acoperă telescopul BST-1M. Este un telescop cu oglinda principală de 1,5 m, destinat în principal efectuării de observații asupra atmosferei în domeniul infraroșu, ultraviolet și submilimetric.

În programele de cercetare la care a fost folosit, a efectuat și observații stelare, solare și planetare. Din cauză că avea un consum de energie foarte mare și necesita răcirea detectoarelor la temperatura de -270 grade Celsius, acest instrument a fost folosit cu mare zgârcenie. În schimb, un alt instrument a fost folosit foarte des: camera fotografică multispectrală MKF-6M, cu ajutorul căreia se monitorizau resursele terestre. În acest compartiment se găsesc și utilitățile pentru confortul cosmonauților: un mic duș pliabil, toaleta, „paturile” pentru dormit și rezervele de hrană.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-14
Salyut 6

Saliut 6 a decolat pe 29 septembrie 1977. A reintrat în atmosfera terestră după aproape cinci ani, pe 29 iulie 1982. În acest timp, a parcurs o distanță de circa 1.136.861.930 km. Din cele 1.764 zile pe orbită, a găzduit cosmonauți timp de 683 zile. La bordul ei, și-au desfășurat activitatea șase echipaje permanente și zece echipaje „vizitatoare”. Dintr-unul dintre aceste echipaje făcea parte și compatriotul nostru Dumitru Prunariu.

Zborul lui Prunariu a fost posibil datorită programului Intercosmos, care implica țările din fostul bloc comunist. Dați‑mi voie să aștern câteva cuvinte despre el.

PROGRAMUL INTERCOSMOS

După lansarea primului satelit artificial al Pământului, Sputnik 1, sovieticii au înțeles că programul spațial ar putea deveni un vector important de propagandă sau, cum am spune într-o modernă limbă de lemn, un foarte bun mijloc de promovare a imaginii superiorității sistemului socialist asupra celui capitalist. Cu siguranță, multe dintre deciziile în domeniul spațial, atât la sovietici, cât și la americani, au avut un puternic substrat propagandistic.

Asta nu înseamnă că cei implicați direct în diferitele programe spațiale erau niște mici politruci. Dimpotrivă. Erau niște oameni minunați, niște romantici ai spațiului, cărora li s-a oferit ocazia să paveze cu eforturile lor drumul către cosmos.

ÎNCEPUTUL

Deocamdată nu avem acces la negocierile din culisele diplomatice care au dus la punerea în practică a programului de colaborare în domeniul spațial al țărilor din blocul comunist. Avem la dispoziție numai ceea ce a răzbătut la suprafață sub formă de articole de presă sau tratate internaționale.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-16Primul pas vizibil către programul Intercosmos a fost făcut în cadrul unei conferințe organizate la Moscova, între 15 și 20 noiembrie 1965. La ea au participat reprezentanții Uniunii Sovietice și ai opt „țări comuniste frățești”, printre care și România. În cadrul acestei conferințe s-au discutat „cele mai bune forme de cooperare în ceea ce privește cercetarea și utilizarea pașnică a spațiului cosmic, având în vedere resursele științifice și tehnice ale țărilor socialiste”.

Acestei conferințe i-a urmat, pe 30 mai 1966, înființarea „Consiliului Internațional pentru Cooperarea în Domeniul Explorării Pașnice a Spațiului Cosmic” sub egida Academiei de Științe a URSS. În prima decizie a acestui Consiliu, s-a stabilit ca URSS și cele opt țări comuniste membre să înființeze organisme specializate care să formuleze programe științifice prin care să fie materializată colaborarea în domeniul spațial.

O altă conferință la care au participat cele nouă țări s-a desfășurat între 5 și 13 aprilie 1967. Cu această ocazie, a fost semnat un document prin care erau definite domeniile de colaborare pentru cercetarea spațială: fizică, meteorologie, biologie și medicină și studierea resurselor naturale ale Pământului.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-15
Satelitul Cosmos-261

Nu am reușit, până acum, să aflu care a fost data oficială la care programul de colaborare în domeniul spațial între țările comuniste a primit numele de Intercosmos. Dar, cu certitudine, prima materializare a acestuia s-a produs pe 20 decembrie 1968, când, de la cosmodromul Plesetsk, pleca în spațiu primul satelit al programului: Cosmos-261. Oameni de știință din România, Bulgaria, Ungaria, Republica Democrată Germană, Polonia și Cehoslovacia au efectuat cu ajutorul lui observații asupra atmosferei înalte a Terrei.

În Pravda, organul de presă al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), academicianul Boris N. Petrov, președintele „Consiliului Internațional pentru Cooperarea în Domeniul Explorării Pașnice a Spațiului Cosmic”, consemna, printre altele: „Colaborarea oamenilor de știință din țările socialiste a început încă din 1957, an în care era lansat primul satelit artificial al Pământului. La început, această colaborare se limita la observații optice, de la sol, ale sateliților artificiali. O nouă etapă a acestei colaborări a demarat odată cu adoptarea, în aprilie 1967, a unui nou program de cooperare între țările socialiste.”

Urmează, apoi, descrierea misiunii Cosmos 261, dedicată cercetărilor geofizice: „un experiment multiplu, care include observații de la sol efectuate cu ajutorul stațiilor geofizice din Uniunea Sovietică și cercetători din Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia, România și Cehoslovacia.” Textul publicat de Pravda este mai lung, am luat din el doar două fragmente. Dar trebuie remarcat faptul că în el nu se găsește nici una dintre lozincile vremii. Așa cum vă spuneam mai devreme, la nivelul oamenilor implicați direct, propaganda nu avea niciun sens.

În anii care au urmat, au fost efectuate multe lansări de sateliți în cadrul programului Intercosmos, dar asta este o altă poveste. Așa cum vă spuneam în capitolul anterior, lansarea de către sovietici a stației spațiale Saliut 6, de generația a doua, oferea posibilitatea ca, pe lângă echipajul de bază, la bordul ei să fie găzduite echipaje „vizitatoare”. De această oportunitate trebuia să profite programul Intercosmos.

VIZITATORII INTERCOSMOS

Cu mai bine de un an înainte de lansarea stației spațiale Saliut 6, pe 13 iulie 1976, în cadrul unei întâlniri de la Moscova a fost semnat un acord între țările participante la programul Intercosmos. Documentul prevedea ca fiecare dintre țările semnatare să poată trimite un cosmonaut în spațiu, la bordul unei nave Soiuz. Candidații pentru zborul cosmic trebuiau să fie piloți militari, deoarece experiența de zbor reprezintă un avantaj pentru zborul spațial.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-17
„Orașul Stelelor” – baza de antrenament pentru cosmonauți

Ei urmau să îndeplinească funcția de inginer de bord sau specialist de misiune, în timp ce cosmonauții sovietici urmau să fie comandanții misiunii. Tot cu această ocazie s-a stabilit și ordinea în care țările participante la programul Intercosmos își vor putea trimite cosmonauți în spațiu. Primele trei erau, în ordine, Cehoslovacia, Polonia și RDG. A existat o mică dispută în ceea ce privește această ordine, RDG-ul fiind de departe cel mai mare contribuitor financiar la programul Intercosmos și, pe bună dreptate, din primul echipaj ar fi trebuit să facă parte un german.

Guvernul est-german a insistat asupra acestui aspect, dar nu a avut succes. Ordinea a rămas neschimbată. Nu știu care au fost criteriile pentru stabilirea ordinii lansărilor, dar se spune că unul dintre cele mai importante a fost unul politic. Prima lansare a unui echipaj în cadrul programului Intercosmos urma să aibă loc în 1978, la zece ani după invazia sovietică în Cehoslovacia, iar zborul ar fi demonstrat „strânsele legături frățești între cele două țări”.

În decembrie 1976, primii șase candidați cosmonauți (câte doi din Cehoslovacia, Polonia și RDG) soseau la centrul de pregătire „Iuri Gagarin” aflat în Orașul Stelelor. Doi ani mai târziu, aici au sosit alți doi candidați cosmonauți, Dumitru Prunariu și Dumitru Dediu. Unul dintre ei avea să devină primul român care a văzut Pământul dintr-o singură privire…

ROMÂN ÎN COSMOS

Dumitru Prunariu este aproape un copil, frumos ca însăși tinerețea, curat cum este carnea unui măr. A venit deunăzi să mă vadă, când zăceam bolnav la pat și am rămas surprins să văd cum un erou național poate fi atât de gingaș, atât de modest, de cordial și savant totodată. Nu știu cum or fi eroii altor țări în genere, dar ai noștri, fie cei din timp de război, fie cei din timp de pace, au ceva de Făt-Frumos în ei. Mă uitam cu ochii în ochii lui Prunariu și aproape nu realizam că ochii ăștia ai lui au văzut Pământul dinafară. (Nichita Stănescu, 1982)

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-18Acesta este Dumitru Prunariu, văzut de Nichita Stănescu, la numai un an după ce s-a întors din Cosmos. Acum, când mă mai uit la fotografiile lui din acea vreme, îmi dau seama că poetul avea mare dreptate. Dumitru Prunariu din anul 1982 îmi pare aproape un copil. Avea 30 de ani, dar era ceva în privirea sa care-l întinerea. Avea 30 de ani, dar împlinise lucruri care l-au propulsat în cărțile de istorie.

Totul a început cam așa. După o copilărie dominată de pasiunea pentru zbor, ceea ce l-a făcut să devină un aeromodelist fruntaș și, mai apoi, un pasionat rachetomodelist, după ce a terminat liceul și, după aceea, Facultatea de Aeronave, tânărul Prunariu a fost nevoit să își satisfacă stagiul militar (obligatoriu, în acele timpuri) în cadrul școlii de ofițeri în rezervă de la Bacău.

SELECȚIONAREA

Suntem în anul 1977, an în care Dumitru Dorin Prunariu avea să facă primii dintre nenumărații pași pe drumul aspru care avea să îl poarte în Cosmos.

Comandantul școlii militare îi anunță pe cadeți că au oportunitatea să se înscrie pentru a participa la o selecție în urma căreia ar putea ajunge să zboare în Cosmos. La început, Prunariu a fost un pic cam nehotărât, dar ideea că va ajunge la București la bordul unui avion militar și că va fi supus unui control medical riguros, la care se adăuga posibilitatea reîntâlnirii cu soția, l-au făcut să ia decizia corectă.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-19Ajunge la București, este supus unui control medical sever, cu norme mai aspre decât pentru piloții de avioane supersonice. Întreg grupul din care făcea parte Dumitru Prunariu este respins! Prunariu avea mici probleme cu o gripă ușoară și cu cele câteva kilograme în plus dobândite în timpul serviciului militar… Întors la unitate, aproape că a dat uitării întâmplarea.

După patru luni, i s-a cerut să revină la București, pentru a repeta testele medicale. De această dată le-a trecut cu brio, alături de alți șase candidați. Din septembrie 1977, cei șapte încep programul de pregătire în țară. Un program dur, din moment ce, la începutul lui 1978, rămân doar trei: Dumitru Dorin Prunariu, Dumitru (Mitică) Dediu și Cristian Guran. Aceștia, în ianuarie 1978, sunt trimiși la Moscova pentru a efectua un nou set de teste medicale, în urma cărora sunt selecționați doi: Prunariu și Dediu.

PREGĂTIREA

Pe 20 martie 1978, cei doi candidați cosmonauți ajung în Orașul Stelelor, acolo unde se afla centrul de pregătire pentru cosmonauți „Iuri Gagarin”. Aici, încep cursuri intensive de tehnologii spațiale, dinamica zborului cosmic, mecanică cerească etc. Cursurile țineau câte opt ore pe zi. Prunariu avea o problemă. Nu cunoștea decât în foarte mică măsură limba rusă. Încearcă să o deprindă de unul singur, dar avansează extrem de lent.

Intervine Alexei Leonov, comandantul școlii de cosmonauți, iar Prunariu primește o profesoară de limba rusă. Avea să îi mărturisească lui Bert Vis, într-un interviu acordat în 2009: „Am fost foarte norocos să am o profesoară atât de bună. […] De la început mi-a spus că nu trebuie să mă folosesc de dicționare și că trebuie să învăț să gândesc rusește. Dacă aș folosi dicționarul, atunci automat aș face o conexiune între limba mea maternă și rusă. Dacă nu folosesc dicționarul, atunci voi avea în minte numai explicația în rusă a unui anumit cuvânt, așa că voi începe să gândesc numai rusește.”

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-20În numai jumătate de an, cu eforturi numai de Prunariu știute, ajunge să stăpânească foarte bine limba rusă. Atât de bine încât, dați-mi voie să anticipez un pic, la întoarcerea în țară i-a fost foarte greu să scape de un ușor accent rusesc. Din acest motiv, a avut emoții cumplite atunci când a trebuit să țină o scurtă cuvântare în fața lui Ceaușescu, după primirea titlului de erou al RSR…

La un moment dat, a început și pregătirea pentru zborul propriu-zis. Prunariu urma să facă echipă cu Evgheni Khrunov (care participase la misiunea Soiuz 4 – Soiuz 5), în timp ce lui Dediu i-a fost repartizat Iuri Romanenko (care efectuase deja două misiuni la bordul stației spațiale Saliut 6). În ceea ce îl privește pe Prunariu, alegerea nu a fost tocmai fericită. Îi spunea lui Bert Vis că „în timpul antrenamentelor cu Khrunov am avut multe probleme, nu țineau de limbă, ci de sentimentele pe care le nutream unul față de celălalt. El era mult mai bătrân și nu se antrenase de mult timp. În timpul antrenamentelor, era mereu stresat și nervos.”

Spre norocul lui Prunariu, dacă pot spune așa, pe 25 decembrie 1980 Khrunov avea să fie retras din corpul cosmonauților sovietici, din motive ce nu aveau vreo legătură cu dificultățile enunțate de Prunariu. Timp de aproape două luni, românul a trebuit să se pregătească pentru zbor de unul singur. „În simulator jucam în același timp rolul de inginer de zbor și de comandant. Acest lucru m-a ajutat să înțeleg foarte bine rolul și responsabilitatea comandantului [la bordul navei spațiale Soiuz].”

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-21
Leonid Popov și Dumitru Prunariu

În cele din urmă lui Prunariu îi este repartizat Leonid Popov, care se întorsese pe Terra, nu cu multe luni în urmă, după un zbor de 186 de zile la bordul stației spațiale Saliut 6. „Cu Popov totul era ușor. Era foarte experimentat, zburase în spațiu aproape jumătate de an, știa foarte bine cum să reacționeze în diferite situații atât la bordul navei spațiale Soiuz, cât și la bordul stației spațiale, chiar dacă nu stăpânea prea bine teoria.” Și, pentru că nu stăpânea atât de bine teoria, Popov i-a sugerat lui Prunariu un mic pact: „Când primim întrebări de la instructori [care se aflau în afara simulatorului], vei răspunde tu la chestiunile teoretice iar eu la cele practice.”

Este evident că echipa Prunariu-Popov nu avea cum să fie altfel decât o echipă formidabilă, care s-a sudat puternic în timp. Desigur, pregătirea pentru zborul cosmic nu s-a rezumat la teorie și exerciții pe simulatoare. Viitorii cosmonauți trebuiau să își amelioreze condiția fizică prin antrenamente epuizante, să învețe să sară cu parașuta, să efectueze exerciții de supraviețuire în diferite situații… Nu, nu este deloc ușor drumul către Cosmos.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-22Cred că spre sfârșitul pregătirii devenise clar că echipa Prunariu-Popov avea să fie cea aleasă pentru zbor. Nu de alta, dar Prunariu avea note maxime (cinci, în sistemul de notare rusesc) la toate examenele pe care le-a susținut, lucru foarte rar, chiar și în cazul cosmonauților sovietici. „La examenele finale am avut cinci pe linie […] Fiind inginer de aviație, îmi păreau simple chestiunile legate de construcția și dinamica navelor spațiale” avea să spună Prunariu.

Pe 12 mai, cu două zile înainte de lansare, în timp ce ambele echipaje se aflau la cosmodromul de la Baikonur, pentru ultimele etape de pregătire, a fost făcut anunțul final: Prunariu avea să zboare în Cosmos!

Vă relatez o mică anecdotă, cuprinsă în cartea „Interkosmos – The Eastern Bloc’s Early Space Program”.

Printre altele, cei doi cosmonauți, doreau să transporte la bordul capsulei spațiale două obiecte „interzise”. Prunariu dorea să ducă o sticlă de coniac românesc, un cadou pentru cei de pe orbită, în timp ce Popov ținea neapărat să își ia cu el camera foto Kodak, pe care o cumpărase cu echivalentul a 100$ de la candidatul cosmonaut francez Patrick Baudry.

Cum să strecoare aceste obiecte la bordul capsulei Soiuz? Cei doi au dat dovadă de multă imaginație. Se primise un colet împachetat în hârtie și legat cu o panglică, care era marcat cu „Liber pentru zbor”. Coletul era semnat de însuși Valentin Glushko (unul dintre cei mai importanți conducători ai programului spațial sovietic la acea vreme) și conținea patru diplome de format A4, care urmau să fie ștampilate și semnate la bordul stației spațiale Saliut.

Popov a făcut rost de o cutie de carton, numai bună pentru a putea pune în ea aparatul foto Kodak împreună cu câteva filme și sticla de coniac de 200 ml a lui Prunariu. Cei doi au pus în cutie și diplomele, au reambalat coletul, care acum era ceva mai gros, folosind hârtia și panglica cu care venise. De aici încolo nu au mai fost probleme. Semnătura lui Glushko de pe pachet i-a deschis drumul către compartimentul de depozitare din capsula Soiuz, nimeni nu a avut îndrăzneala să se întrebe ce conține.

Au început ultimele preparative în vederea zborului. Ziua de dinaintea lansării a fost una liberă și dominată de o așteptare greu de suportat. Seara, Prunariu își sună soția, după care, împreună cu Popov, urmărește tradiționalul film oferit cosmonauților străini: „Soarele alb al deșertului”.

În dimineața zilei de 14 mai cei doi fac ultimele preparative în vederea zborului: mic dejun, pregătirea obiectelor personale, o ultimă parcurgere a documentației etc. Urmează, apoi, echiparea cu costumele de cosmonaut. În acest moment, se produce un mic incident, pe care Prunariu ni l-a povestit în acei ani, în timpul unui seminar: se rănește la degetul mare de la mâna dreaptă.

În cartea „Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut” el relata astfel urmarea acestui incident: „Îi șoptesc lui Popov ce am pățit. Îmi spune să tac, să nu afle nimeni, că pentru accidente înainte de lansare există riscul schimbării echipajului principal cu cel de rezervă. Sângerarea s-a oprit prin strângerea degetului în palmă, iar după ce mi-am introdus mâna în mănușă nu a mai putut sesiza nimeni ce am pățit. În Cosmos rana s-a cicatrizat cam în a 5-a zi.”

După echipare, cei doi urcă în autobuzul care îi va duce, după o scurtă oprire pentru ceremonia prezentării raportului, la rampa de lansare. În autobuz, medicul care îi însoțea le-a încredințat o sarcină ciudată. Trebuiau să ducă… o legătură cu ceapă verde la bordul stației spațiale Saliut 6.

Iată cum relatează Dumitru Prunariu incidentul, în cartea citată mai devreme: „Doctorul care ne însoțea până la rachetă primise sarcină de la Nina Kovalionok să-i transmită soțului ei, aflat în Cosmos de peste două luni, o legătură mare de ceapă verde. Vladimir (Volodia) era un mare consumator de ceapă. Doctorul de echipaj nu a avut încotro, a făcut rost de ceapă și, înainte de a ne conduce la rachetă a băgat-o în geanta în care avea trusa medicală. […] Înainte să ne îmbarcăm, când rămăsese singur cu noi, ne-a zis: «Băieți, am sarcina de la Nina: ceapa asta trebuie să ajungă la Volodea!»”.

Prunariu îndeasă legătura de ceapă în mănușă și astfel o duce în Cosmos…

LA BORDUL STAȚIEI

14 mai 1981, 19:38 (ora României), nava spațială Soiuz 40, avându-i la bord pe Prunariu și Popov se înalță către Cosmos. Nichita Stănescu, în articolul din care am mai citat, consemna cu uimire: „În genere, mă gândeam, omul nu e făcut să să zboare și în genere, mă gândeam, omul nu-i deloc făcut să zboare în cosmos. Și totuși, iată, acum se zboară cu nonșalanță, ba se zboară chiar în grup masiv de peste o sută de persoane, cu aceeași nepăsare cu care ai merge cu o căruță și, iată, acum se zboară în Cosmos, nu chiar cu nonșalanță, dar cu o siguranță tot mai mare a autonomiei zborului.”

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-23A doua zi, pe 15 mai, după manevrele de modificare a orbitei, Soyuz 40 se cuplează la stația spațială Saliut 6. Moment măreț, dar nu lipsit de câteva mici probleme. Nu sunt probleme tehnice, ci unele ce țin de regia mediatică a evenimentului. În cartea „Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut” românul nostru povestește întâmplarea:

Băieții de pe Saliut [Kovalionok și Savinih] constataseră că nu au în aparat destulă bandă pentru filmarea întregii operațiuni, așa că apropierea noastră de laboratorul spațial orbital și ultima fază a joncțiunii nu a mai fost filmate. După joncțiune au schimbat banda, dar erau în același timp nerăbdători să citească măcar două rânduri din scrisorile primite de acasă.

Am deschis trapele dintre navă și stația orbitală, le-am dat unele lucruri, nu am înregistrat nimic, am apropiat din nou trapele și, după câteva minute, în zona de legătură radio și TV cu solul, pentru a se transmite totul în direct, am reluat scena deschiderii trapelor pentru întâlnirea oficială.” Nu știu daca acesta a fost momentul în care Kovalionok avea să își primească ceapa, dar, este bine de știut, cosmonautul rus își improvizase deja o mică grădină în care încerca să cultive ceapa care îi plăcea atât de mult.

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-24Prunariu a rămas la bordul stației spațiale preț de aproape opt zile. Nichita Stănescu consemnează vorbele spuse lui de către Prunariu: „În prima noapte, am dormit cel mai bine. Am visat că sunt acasă la mine, în pat, și când m-am trezit și am întins mâna după nevastă, m-am trezit că îmi atârnă capul și mâinile îmi plutesc”.

Pe timpul cât a stat pe Saliut 6, Prunariu a participat la efectuarea a 22 de experimente științifice din domeniile astrofizicii, radiațiilor cosmice, tehnologiei spațiale, medicinei spațiale, biologiei și psihologiei. Erau experimente complexe, mari consumatoare de timp. Din când în când, mai luau și câte o scurtă pauză. Nichita Stănescu: „Haideți la plajă băieți! și atunci Prunariu și Popov știau că au voie să se uite pe hublouri și să uite pentru o clipă munca. S-au jucat uneori cum se joacă copiii, au făcut fotografii pentru colecțiile personale, fotografii color din cosmos. Și multe altele…

Ce vedea Prunariu prin hublourile stației spațiale? Într-un interviu publicat de „Soviet Weekly” el spunea : „Se vede foarte bine de pe orbită. De exemplu, dintr-o singură privire poți vedea o zonă care se întindde între Nil și Marea Caspică. Și vezi totul excepțional de clar, chiar mai clar decât pe o hartă […]. Este foarte ușor să identifici zona deasupra căreia zbori la un moment dat. Din păcate, Europa era acoperită de nori. Deasupra României treceam seara și numai în ultimele zile ale zborului am reușit să văd Dunărea și Carpații.”

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-25Și, în cartea scrisă împreună cu Annie Muscă: „De sus, noaptea, vedeai Pământul în funcție de gradul de civilizație a zonei respective. Zonele de Coastă ale Statelor Unite erau o mare de lumină, apoi venea din urmă Europa. Țările est-europene păreau de-a dreptul sumbre. Vedeai câte o pată de lumină ici-colo, unde erau orașe mai importante sau capitale. În rest, parcă harta zonei era goală.”

La bordul stației spațiale, Prunariu a locuit 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde, timp în care a parcurs în spațiu circa 5.260.000 km. Apoi, împreună cu Popov, a plecat către casă, la bordul navei spațiale Soiuz T-4, cu care Kovalionok și Savinih ajunseseră la Saliut 6 în martie 1981. Pe 22 mai, Prunariu revenea pe Pământ.

Nichita Stănescu descrie astfel întoarcerea din Cosmos: „Te afli practic într-un bulgăre de foc. Dumitru Prunariu mi-a spus că cel mai lung moment din viața lui l-au constituit cele patru secunde la intrarea în atmosfera terestră, cât a întârziat să se deschidă parașuta, datorită unor condiții meteorologice neprevăzute. Și aterizarea propriu-zisă este ca o cădere de pe masă pe podea, cu condiția să știi cum să cazi.”

dumitru-prunariu-zbor-cosmos-stiinta-tehnica-26 număr printre cei mulți pentru care zborul lui Prunariu a fost un moment magic, unul dătător de speranțe, într-o vreme în care adesea erai nevoit să îți cenzurezi speranțele. M-am întâlnit de mai multe ori cu eroul acesta al meu și o voi face și la Astrofest 2017. De fiecare dată, am vrut nu să discut, ci să stau la taifas cu el. Nu am reușit niciodată. Sunt cumplit de timid în fața celor ca Dumitru Prunariu și nu reușesc să îl iscodesc așa cum a făcut Nichita Stănescu într-o seară a anului 1982.

Dar și pentru mine sunt valabile cuvintele poetului despre vizita cosmonautului: „Când a venit în casa mea, parcă-a venit o colindă, când a plecat, parcă-au plecat colindătorii”.

Comentați pe Facebook

DISTRIBUIȚI