0
(0)

Academia Micilor Developeri a introdus în curriculum-ul standard lecția de Computer Ethics pentru copii, care îi învață pe cei mici, într-un mod antrenant și interactiv, cum să folosească tehnologia în mod responsabil.

Workshop-ul a fost dezvoltat de specialiști în IT și psihologia copilului, durează 90 de minute, iar metoda de învățare este special concepută pentru copiii cu vârste între 8-15 ani. Micii developeri vor identifica un set de principii etice care vizează comportamentul în mediul online al unui cetățean digital responsabil și, pe lângă înțelegerea și asumarea noțiunii de etică în tehnologie, cursul contribuie la dezvoltarea empatiei celor mici. 1000 de copii din Bucureşti şi Timişoara vor parcurge în urmatorul an programul Computer Ethics.

Cei mici vor descoperi prin joacă, brainstorming, simulări sau jocuri de rol care sunt implicațiile etice, impactul social și efectele pe termen scurt, mediu și lung ale utilizării tehnologiei. Micii developeri vor explora perspective diferite, vor juca pe rând rolul dezvoltatorului de jocuri și aplicații, al utilizatorului sau al clientului și vor fi antrenați în discuții cu colegii pe teme ce privesc respectarea drepturilor de autor sau importanța securității și confidențialității datelor. La finalul cursului, cei mici notează pe cele cinci degete ale unei mânuțe de hârtie colorată comportamentele pe care urmează să le adopte în viitor și vor primi diploma de Developer Responsabil.

„Ca educatori și formatori suntem direct responsabili de ceea ce urmează să devină copiii noștri și cum se vor comporta ca adulți. Ne dorim ca aceștia să fie conștienți de faptul că în spatele calculatoarelor și gadget-urilor se află oameni, care pot fi afectați de acțiuni aparent inofensive. Până la sfârșitul anului, sute de copii vor învăța într-un mod plăcut și incitant cum să fie cetățeni responsabili într-un mediu digitalizat”, a declarat Oana Manga, Managing Partner, Academia Micilor Developeri.

Pentru o cât mai bună adaptare la nivelul de înțelegere și acceptare a copiilor, metoda de curs a fost dezvoltată împreună cu Georgiana Roşculeţ, psiholog și psihoterapeut în formare în Analiza Tranzacțională, cu experiență în coordonarea de proiecte educaționale, europene și naționale. Cursul Computer Ethics are la bază metode de lucru non-formale axate pe experiențe, jocuri și simulări care creează cadrul de reflecție pentru ca cei mici să poată integra în viața lor cunoștințele, abilitățile și comportamentele dobândite pe parcursul activităților.

Copiii care urmează cursurile Academiei Micilor Developeri vor beneficia de workshop-ul Computer Ethics, indiferent de cursurile pentru care au optat, fie că sunt de programare, mobile gaming, robotică sau design grafic.

Academia Micilor Developeri a fost înființată în 2013 cu scopul de a asigura copiilor accesul la înțelegerea, utilizarea și crearea tehnologiei, și se adresează copiilor între 8-15 ani. În prezent Academia Micilor Developeri își desfășoară activitatea în București și Timișoara și oferă cursuri de mobile gaming, robotică, design grafic, baze de date și HTML & CSS JavaScript.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?