La litoralul românesc al Mării Negre, termenul de eutrofizare a fost folosit pentru prima oară în 1975, după ce, în vara lui 1974, s-a observat un fenomen curios, şi anume o înroşire a apelor de suprafaţă ale mării. Analizele de laborator au evidenţiat că înroşirea era produsă de o specie de algă unicelulară de talie mică, de câţiva microni, de forma unei inimi, numită Exuviaella cordata (în prezent Prorocentrum cordatum), iar fenomenul era cunoscut sub numele de înflorire algală.

„Înflorirea” s-a repetat şi în vara lui 1975. Încercând să identifice factorii care au produs dezvoltările spectaculoase ale acestei specii, biologii au ajuns la concluzia că factorul decisiv era acumularea, în apele de suprafaţă ale mării, de cantităţi uriaşe de săruri minerale, în special fosfaţi şi azotaţi, provenite mai ales din agricultură, prin intermediul apelor pluviale şi de şiroire.

Această supra-fertilizare a apelor se numeşte eutrofizare şi reprezintă o formă de poluare produsă de acţiunea omului. În anii următori, fenomene de înflorire algală au fost date şi de alte specii de alge unicelulare (Skeletonema costatum, Heterocapsa triquetra, Leptocylindrus danicus, Scripsiella trochoidea ș.a.). Pentru a se declanşa, alături de creşterea cantităţilor de săruri, fenomenul de eutrofizare trebuie să fie ajutat şi de creşterea bruscă a temperaturii şi a variaţiei majore ale salinităţii.

eutrofizare-ape-poluare-marea-neagra-stiinta-tehnica-2

Eutrofizarea este un proces complex şi globalizat, care a fost observat, pentru prima dată, în apele dulci, încă de la începutul secolului 20, apoi a apărut şi în apele marine, în special în cele litorale, iar îmbogăţirea apelor cu nutrienţi poate fi de origine naturală, dar adesea este sporită de activităţile umane. La Marea Neagră, eutrofizarea a avut efecte negative asupra calităţii apelor de îmbăiere, cât şi a diversităţii sale biologice, în special în apele litorale din partea de nord-vest, aflate sub influenţa apelor dulci dunărene.

Primul indicator al modificărilor survenite sub influenţa eutrofizării este fitoplanctonul, adică totalitatea speciilor de alge unicelulare care trăiesc în masa apei. Deşi de dimensiuni microscopice, numărul uriaş de celule pe care le dezvoltă produce un lanţ de efecte negative, între care:

  • Scăderea concentraţiei, până aproape de zero, a cantităţilor de oxigen din apă (stare numită hipoxie şi anoxie), din cauza descompunerii cantităţilor importante de alge şi a depunerii peste comunităţile bentale. Aceste fenomene au fost urmate de mortalităţi masive de organisme care trăiesc pe fundul mării. În perioada 1973-1990, s-au estimat pierderi de 60 milioane tone de resurse marine vii;
  •  

  • Reducerea biodiversităţii. În aceeaşi perioadă, Marea Neagră s-a transformat dintr-un ecosistem bogat, care adăpostea o mare varietate de forme de viaţă, într-unul neprietenos pentru cele mai multe dintre organismele superioare. Rând pe rând, au dispărut din capturi specii de peşti foarte valoroase din punct de vedere economic (pălămida, chefalii, sturionii, macroul, zărganul sau calcanul). În anii ’80, au rămas pentru pescuit doar câteva specii de talie mică şi fără prea mare valoare economică, precum hamsia, şprotul şi bacaliarul;
  •  

  • Vegetaţia care trăieşte pe fundul nisipos sau stâncos al mării, aşa numitele alge macrofite, fanerogame şi microfitobentos, aproape că a dispărut. Aşa s-a întâmplat cu câmpul de alge roşii Phyllophora, care, în prezent, mai există doar într-o mică aglomeraţie, situată la 45-50 m adâncime în vestul Mării Negre. Pierderea completă a acestui câmp ar fi dezastruoasă, mai ales datorită importanţei sale ca sursă de oxigen, dar şi pentru că la adăpostul tufişurilor sale trăiesc foarte multe alte specii animale. O altă specie care a început să dispară de la coastele României din anii ’80 este alga brună Cystoseira barbata, care populează zona de piatră şi care în prezent şi-a refăcut uşor habitatul, în special în aria marină protejată 2 Mai – Vama Veche.
  •  

    Începând din anii ’80, procesul de eutrofizare s-a agravat, din cauza unui alt proces biologic, şi anume introducerea accidentală de specii străine de Marea Neagră, numite specii exotice. Această introducere s-a produs, de cele mai multe ori, prin intermediul apelor de balast ale navelor care tranzitează Marea Neagră.

    eutrofizare-ape-poluare-marea-neagra-stiinta-tehnica-3De exemplu, în anul 1986, un organism gelatinos, asemănător meduzelor, Mnemiopsis leidyi, originar din apele de la coastele estice ale Americii, a dezvoltat populaţii uriaşe tocmai pe seama condiţiilor intens perturbate de eutrofizare pe care le-a găsit în Marea Neagră. Mnemiopsis a început să consume aproape toate tipurile de organisme de talie mică şi, neavând consumatori direcţi, a dominat întregul ecosistem, producând biomase de până la un miliard de tone, până în anul 1990, contribuind la colapsul pescăriilor.

    Fenomenul introducerii neintenţionate este mai vechi în Marea Neagră, debutând la sfârşitul anilor ’40, cu melcul Rapana venosa, adus din apele Japoniei, apoi a fost adusă, tot în apele de balast, şi scoica albă Mya arenaria. Ambele specii au produs populaţii mari, luând locul, progresiv, speciei autohtone de midie, numită Mytillus galloprovincialis.

    Cam din 1994, biologii vorbesc despre însănătoşirea ecosistemului marin, în special a biodiversităţii, iar pescarii despre creşterea capturilor de peşte. După mai bine de 30 de ani, au fost identificate specii aproape dispărute, de exemplu căluţii de mare. Dar ceea ce este cel mai îmbucurător, au reapărut în uneltele pescăreşti şi pe tarabele din pieţe specii de peşti valoroase, precum calcanul sau zărganul.

    eutrofizare-ape-poluare-marea-neagra-stiinta-tehnica-4Această redresare s-a datorat diminuării eutrofizării şi, în consecinţă, şi a cantităţilor speciei Mnemiopsis. Această stare de fapt s-a produs nu datorită intervenţiei omului, ci a hazardului: după 1989, închiderea majorităţii fabricilor şi a cooperativelor agricole de producţie a avut un dramatic impact asupra comunităţilor umane, dar, paradoxal, a adus beneficii mediului marin.

    Din păcate, această însănătoşire este foarte fragilă. Astăzi, economiile din regiune sunt în refacere, deci există riscul apariţiei unei noi perioade de eutrofizare, provocate, de exemplu, de deversările de ape uzate menajer şi industrial, insuficient epurate, sau dezvoltarea industriei petroliere, care ridică serioase probleme de poluare.

    Dar ce impact au schimbările climatice asupra biodiversităţii sau productivităţii marine? Iată o nouă provocare pentru cercetătorii de la Marea Neagră, la care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” răspunde, prin întocmirea Raportului anual de stare a mediului marin, fără întrerupere, din anul 1994.

    Comentați pe Facebook