0
(0)

O echipă de exploratori britanici este pe cale să foreze prin circa trei kilometri de gheață către un lac antarctic, în care savanții speră de descopere indicii biologice vechi de un milion de ani și poate chiar forme de viață necunoscute.

 

Exploratorii au folosit un un fel de „titicar” (vagoane trase de un tractor) pentru a transporta 70 de tone de echipamente la locul de forare către lacul Ellsworth, la temperaturi de -35 de grade Celsius, într-unul dintre cele mai ostile medii naturale de pe Pământ. Călătoria pe o distanță de 250 de kilometri prin Lanțul Montan Ellsworth a durat trei zile până la destinație.

\"(w540)

Echipa va colecta apă și sedimente din lacul îngropat, sperând că mostrele vor furniza informații prețioase despre climatul trecut al Terrei, dar și despre stabilitatea din prezent a calotei glaciare din vestul Antarcticii, sau despre implicațiile privitoare la viitoarele creșteri de nivel al mărilor și oceanelor. Investigația cu pricina este planificată de savanți de peste 15 ani.

\"(w540)

Potrivit profesorului Martin Siegert, de la Universitatea din Edinburgh, investigator principal în Programul Lacul Ellsworth, operațiunea îi duce pe cercetători cu un pas mai aproape de a descoperi dacă noi și unice forme de viață microbiană ar fi putut evolua în mediul explorat.

În cea de-a doua fază a proiectului cercetătorii vor folosi un burghiu de mare presiune pentru a crea un tunel prin 3 km de gheață. Apoi, vor coborî o sondă de titan prin acesta pentru a măsura diferiți parametri și pentru a recolta mostre de apă și de sedimente din lac.

\"(w540)

Forarea completă va dura circa trei zile, iar cercetătorii vor avea la dispoziție aproximativ 24 de ore pentru adunarea mostrelor înainte ca breșa să înghețe la loc. Lacul Ellsworth este lung de circa 13,7 km, lat de 2-3 km și adânc de 150 de metri.

Programul Lacul Ellsworth este un consorțiu, fondat de Consilui de Cercetare a Mediului Natural (NERC) și sectorul universitar din Marea Britanie. Peste 400 de lacuri subglaciare au fost descoperite până acum sub calota glaciară a Antarcticii.

\"(w540)

De asemenea, o echipă rusă speră să penetreze curând gheața Antarcticii și să colecteze la rândul ei mostre din Lacul Vostok, aflat în estul Continentului Alb.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here