Oricine a auzit, măcar o dată, expresia „ești ceea ce mănânci”, sau, într-o formă mai pretențioasă a ei, „spune-mi ce mănânci ca să îți spun cine ești”. Cu toate astea, prea puțini dintre noi iau în seamă conceptul. Dar, potrivit mai multor studii internaționale, aplecate asupra nutriției, biologiei și chiar evoluției umane, omul modern este într-o bună măsură rezultatul dietei sale. Iar dieta modernă ne influențează mult mai mult decât ne dăm seama, pentru că burgerii și cartofii prăjiți aproape ne-au distrus microbiomul ancestral.

În 2010, un grup de microbiologi italieni a comparat microbii intestinali ai unor tineri din Burkina Faso cu cei ai copiilor din Florența. Africanii, care subzistau pe baza unei diete compusă în mare parte din cereale precum sorgul, găzduiau o mai mare diversitate microbiană decât florentinii, care aveau o dietă complexă, tipic occidentală.

În timp ce comunitatea microbiană a florentinilor era adaptată la proteine, grăsimi și zaharuri simple, microbiomul de Burkina Faso era orientat către degradarea carbohidraților complecși din plante pe care îi denumim fibre. În urma acestei observații, cercetătorii au început să suspecteze că microbiomul uman, comunitatea de microbi intestinali, ne calibrează funcția imunologică și metabolică, iar denaturarea ei poate spori riscul de îmbolnăvire cronică, de la astm și până la obezitate.

S-ar putea crede că, dacă am evoluat deodată cu microbii noștri, ei ar fi aproximativ aceiași în oamenii sănătoși de pretutindeni. Dar, cercetătorii au observat altceva. Microbiomul occidental, pe care specialiștii l-au considerat „normal” și „sănătos” și pe care l-au folosit ca etalon cu care să compare microbioamele „bolnave”, ar putea fi considerabil diferit de comunitatea microbiană care a prevalat pe parcursul evoluției umane, în cea mai mare parte a sa.

S-a impus, deci, următoarea întrebare: dacă microbiomul din Burkina Faso reprezintă un fel de stare ancestrală pentru oameni și dacă tranziția de la acea stare către cea modernă, din Florența, reprezintă voiajul de la o existență agricolă către traiul urban de secol 21, atunci unde pe acest drum și-au pierdut oamenii moderni microbii care „ies lipsă”?

Oamenii nu pot digera fibre solubile, astfel că dispunem de microbi care să le descompună pentru noi. Studiile au demonstrat că microbiomul de Burkina Faso produce de aproximativ două ori mai multe produse secundare ale fermentării – denumite acizi grași volatili – decât cel occidental. Acest lucru a fost un indiciu important că fibrele, materia brută fermentată doar de microbi, capacitează cumva diversitatea microbiană a africanilor.

Atunci când oamenii de știință au hrănit cobaii în laborator cu mese bogate în fibre, microbii specializați în digerarea acestora au „înflorit”, iar ecosistemul intestinal al șoarecilor a devenit mai divers per ansamblu. Atunci când șoarecii au fost hrăniți cu o dietă săracă în fibre, zaharoasă, de tip occidental, atunci diversitatea s-a redus. De asemenea, șoarecii care nu consumau fibre erau mai agresivi și mai greu de manevrat.

Dar pierderile nu erau permanente. Chiar și după săptămâni de dietă de tipul „junkfood”, diversitatea microbiană a unui animal se restabilea în bună măsură dacă acesta începea să consume din nou fibre. Acestea sunt în mod clar vești bune pentru noi, cei cu dietă occidentală – comunitățile noastre microbiene s-ar putea diversifica la loc dacă am consuma mai multe cereale și legume.

Totuși, în cadrul experimentelor, s-a constatat că, atunci când femelele de șoareci gestante au consumat alimente sărace în fibre, pierderile temporare la nivel de microbiom au devenit permanente pentru următoarea generație. Atunci când trecem prin canalul nașterii, suntem expuși la cultura microbiană a mamelor noastre pentru a începe să ne formăm propria comunitate microbiană.

Dar puii de șoareci născuți din femele hrănite după dietă occidentală – fără fibre, dar cu multe zaharuri – nu au putut prelua toată înzestrarea microbiană a mamelor. Și astfel, grupuri întregi de bacterii s-au pierdut în timpul transmisiei. În plus, chiar și când acești șoareci de generație secundă au fost expuși unei diete bogate în fibre, microbii lor nu au fost restaurați. Șoarecii nu puteau regenera ceea ce nu moșteniseră niciodată.

Mai mult, atunci când aceste animale de a doua generație au urmat o dietă săracă în fibre, urmașii lor au moștenit de la ei chiar și mai puțini microbi. Astfel, genocidul microbian s-a extins și agravat peste generații. Este foarte posibil să se întâmple la fel și în cazul oamenilor.

Mulți dintre cei care studiază microbiomul suspectează că avem de-a face la interiorul nostru cu o extincție ce rivalizează cu criza de același tip care are loc în afara noastră, la nivelul planetei. Și numeroși sunt factorii implicați în aceste dispariții. Antibioticele, de exemplu, larg disponibile după al Doilea Război Mondial, pot acționa precum napalmul, anihilând fără deosebire ecosistemele noastre interne.

Dotările sanitare moderne, care au început să devină populare la finele secolului al XIX-lea, s-ar putea să limiteze deopotrivă răspândirea microbilor nocivi, dar și pe a celor necesari. De asemenea, locuințele noastre moderne din orașele noastre moderne ne izolează de mulți dintre microbii de pământ, de plante și de animale, care ne-au potopit în timpul evoluției noastre, limitând, poate, o importantă sursă de noutate, împrospătare și progres pentru organismele noastre.

O noțiune nouă pe care o introduc studiile de specialitate este cea de „înfometare a sinelui microbian”. Experimentele sugerează că, prin imposibilitatea de a asigura nutriția microbilor cheie, dieta occidentală i-ar putea înfometa până la dispariție. Și se suspectează că aceste extincții determinate de dietă ar fi putut influența, măcar parțial, recenta dezvoltare a maladiilor netransmisibile, responsabile de 63% dintre decese, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Iar întrebările pe care și le pun acum mulți cercetători sunt următoarele: Cum arăta microbiomul strămoșilor noștri înainte să fie alterat de dezinfectante, antibiotice și junk-food? Cum funcționa acea colecție primitivă de microbi umani și era ea cumva mai sănătoasă decât cea pe care o găzduim azi în organismele noastre?

Proiectul Microbiomului Uman – realizat de agenția guvernamentală Institutele Naționale de Sănătate, din SUA -, a cărui primă fază s-a încheiat în 2012, este considerat o „hartă” a microbilor umani. Prin intermediul său, a fost demarat un efort uriaș de a cataloga și posibil de a prezerva, înainte să dispară, microbii oamenilor care trăiesc în medii considerate similare cu cele din trecutul omenirii – oameni ale căror microbioame ar putea să fi păstrat cu aproximare o stare ancestrală.

Cercetătorii au „luat în cătare” valea Amazonului, savana est-africană și satele montane din Papua Noua Guinee, în încercarea de a cataloga un ecosistem intestinal aflat pe cale de dispariție. Cercetătorii sunt destul de grăbiți în acest demers deoarece suspectează că populațiile din aceste zone nu își vor mai păstra pentru mult timp modul de viață tradițional.

Antibioticele, despre care se consideră că distrug microbii, sunt deja folosite frecvent în  unele astfel de comunități. Și, cum modernizarea și asimilarea culturală avansează rapid, toți acești oameni se deplasează către o realitate a igienizării, a traiului la interior și a consumului de junk food, care caracterizează în general viața națiunilor dezvoltate de astăzi.

Astfel, unii microbi umani sau poate unele configurații ale acestor microbi s-ar putea pierde definitiv. De aceea, un soi de arcă a microbilor – un seif de stocare pentru microbii amenințați cu dispariția – ar putea deveni o realitate. Mai mult decât atât, noi, oamenii occidentalizați, este posibil să ne fi pierdut microbi importanți și de aceea să fie necesar să ne repopulăm organismele cu microbi derivați de la populațiile cu mod de viață mai tradiționalist, cum ar fi, spre exemplu, amerindienii amazoniei sau vânătorii culegători africani.

Totuși, mai este mult până acolo. Momentan, nici măcar oamenii de știință nu înțeleg prea multe despre varietatea copleșitoare a microbilor documentați până acum – care sunt buni, care sunt dăunători și care nu contează. Totuși, o constantă este faptul că oamenii care duc o viață de subzistență au diversități microbiene impresionante comparativ cu populațiile occidentale – cu până la 50% mai multe specii decât nord-americanii sau europenii. Și, chiar dacă multe dintre acestea erau considerate elemente patogene, noile dovezi sugerează că ar putea contura microbiomul în mod favorabil, aducând beneficii gazdei.

Cealaltă constantă este relația dintre dietă și fibrele solubile, amintite mai devreme. Este foarte posibil ca disonanța dintre microbiomul occidentalizat, înfometat de fibre și genomul uman să predispună la bolile tipice societăților dezvoltate. S-a observat în mod repetat că până și în Occident oamenii care cresc la ferme și sunt expuși mediului tipic de acolo, care se aseamănă relativ cu acele comunități de subzistență, prezintă un risc diminuat de a dezvolta anumite afecțiuni moderne, precum cancerul, astmul, rinita alergică și unele boli autoimune.

Putem observa acest fenomen și în țara noastră, unde este destul de cunoscut faptul că oamenii de la țară sunt în general mai sănătoși decât cei de la oraș. Desigur, nimeni nu vrea să aducă înapoi ciuma bubonică și alți astfel de ucigași isorici, dar cercetătorii speră că microbii aducători de beneficii pot fi separați de cei periculoși și populațiile celor buni restabilite.

Sau poate că am putea deja să ajutăm actualele comunități microbiene din noi hrănindu-ne și hrănindu-le mai sănătos. În prezent, dacă recomandarea medicului este să consumăm între 20 și 35 de grame de fibre zilnic pentru un adult – atât solubile, cât și insolubile -, în societățile moderne se consumă substanțial mai puțin de atât, fiind destul de evitată hrana bogată în fibre, precum nucile, cerealele integrale și anumite fructe și legume.

Este interesant de notat că acizii grași volatili, rezultați în urma digerării fibrelor de către microbii specializați în asta, reprezintă unul dintre mecanismele principale prin care fibrele previn îmbolnăvirea. Studiile pe șoareci au arătat că, prin intrarea în circulație a acestor acizi, ei stimulează valențele antiinflamatoare ale sistemului imunitar, împiedicând manifestarea alergiilor și a altor inflamații. Efectul de calmare se extinde până la nivelul măduvei osoase și al plămânilor.

Cum populațiile ancestrale aveau în mod sigur diete pe baza unor „alimente” neprocesate, nu aveau cum să evite un aport masiv de fibre, ceea ce sigur producea pentru ei o cantitate considerabilă de acizi grași volatili. Acest lucru probabil s-a schimbat odată cu tranziția către agricultură, care a redus diversitatea dietelor.

Dar o și mai dramatică schimbare s-a produs recent, cu adoptarea și răspândirea largă a hranei rafinate, procesate. Ca rezultat, cred experții, populațiile occidentalizate și-au atrofiat microbii sănătoși, cu rolul de a fermenta fibrele. Iar acum, suferim de o deficiență a produsului secundar al acestui proces. Aparent, soluția este simplă: suplimentarea dietei noastre cu acizi grași volatili. Dar, oamenii de știință au observat că ecosistemul care produce acești acizi este la fel de important ca acizii înșiși.

În cazul șoarecilor cu o dietă bogată în fibre, oamenii de știință au sesizat un strat de mucus pe peretele interior al stomacului de două ori mai gros decât la șoarecii cu dietă săracă în fibre. Diferența despre care vorbim este de numai 30 nanometri, mult mai puțin chiar și decât grosimea unui fir de păr uman. Dar, cred unii specialiști, este posibil ca într-o zi să ne uităm la bolile occidentale – de la diabet și până la cancer de colon – și să constatăm că ele au apărut tocmai de la această lipsă de 30 nanometri de mucus care, undeva pe drum, ne-a părăsit organismele în societățile avansate.

Fenomenul care se petrece aici este acela că, atunci când microbii consumatori de fibre sunt înfometați, ei încep să consume acest mucus, adică să mănânce din gazdă. Indiferent dacă introducem în organismele noastre acizi grași volatili. Iar nouă, gazdelor, ne este necesar acest mucus, tocmai pentru că el menține o distanță necesară între noi și microbii noștri. Și, cum acest strat separator este erodat din pricina dietei nepotrivite, conturul intestinului devine iritat și detritusul microbian începe să îl penetreze.

Și se poate observa cum nivelurile acestei așa-numite endotoxine cresc în circuitul sanguin imediat după ce oamenii consumă hrană bogată în zahar și grăsimi, de tipul junk food. Sistemul imunitar răspunde de parcă ar fi amenințat, ceea ce conduce la inflamație, responsabilă de multe boli moderne. Desigur, avem nevoie de inflamație pentru a combate infecțiile sau pentru a ni se repara țesuturile. Dar inflamația cronică poate conduce la tot soiul de disfuncții celulare, care pot duce mai departe la boli degenerative.

Stephen O’Keefe este un gastroenterolog de la Universitatea din Pittsburgh care a extrapolat testele pe cobai de laborator la oameni, în ce privește influența dietei asupra microbiomului. El s-a concentrat asupra riscului ridicat de cancer de colon în rândul afro-americanilor, comparativ cu africanii nativi. Așadar, a supus 20 de sud-africani din mediu rural unei diete bogate în grăsimi și în carne – inclusiv hot-dogs, hamburgeri și cartofi prăjiți – și 20 de afro-americani la o dietă bogată în fibre, cu mămăligă, leguminoase și fructe.

Schimbările au devenit vizibile rapid. Inflamația colonului, care sporește riscul de cancer, a scăzut la afro-americanii cu dietă africană și a crescut la africanii cu dietă americană. Producția de acizi grași rezultați din fermentare, despre care se crede că previn cancerul de colon, s-a mărit în cazul celor care mâncau în stil african și a scăzut la cei care urmau stilul american.

În mod interesant, în cazul microbiomului sărăcit în fibre și orientat spre grăsimi și carne, O’Keefe a constatat într-adevăr un declin al comunității microbiene orientată către fermentarea fibrelor. Adică a observat la oameni ceea ce se observase la rozătoare și nu a fost nevoie decât de două săptămâni de dietă occidentală. S-a demonstrat astfel și că, indiferent de microbii moșteniți sau nemoșteniți, substanțele cu care ne hrănim microbii determină o diferență majoră în comportamentul lor.

Totuși, deși testele de laborator au demonstrat că bogăția microbiană poate fi sporită cu mai multe fibre digerate, ceea ce îmbunătățește funcția metabolică, rămâne foarte adevărat și faptul că climatul nostru microbian este influențat în mod particular de gene, precum și de factori de mediu, cum ar fi, spre exemplu, locuințele cu animale de companie. Se pare că aceste situații protejează în general împotriva alergiilor, astmului și chiar a unor boli autoimune și cancere.

Se subliniază astfel un fenomen separat de dietă: accesul la abundență microbiană.

Dar este clar că importanța dietei în evoluția microbilor noștri nu poate fi neglijată și, chiar dacă pentru mult timp nu am dat importanță acestui aspect în societățile moderne, iată că începem să devenim conștienți de această dimensiune a ființei umane și poate că, mai devreme decât ne așteptam, vom ajunge să eradicăm niște boli devastatoare din societate prin simpla modificare a obiceiurilor astre alimentare.

Comentați pe Facebook