Seria „Star Wars” / „Războiul stelelor” – compusă în principal din cele opt filme turnate până acum (plus numeroase produse auxiliare) – este mai mult decât o simplă franciză cinematografică. Universul în care se confruntă cele două laturi ale Forței, personificate de cavalerii Jedi şi lorzii Sith (cu alte cuvinte Binele şi Răul, ca în orice basm care se respectă), este cadrul uneia dintre cele mai puternice mitologii contemporane, în care creatorul acesteia, George Lucas, a topit toate influențele culturale posibile: de la mitologiile clasice ale umanității, prin „Lord of the Rings” al lui Tolkien, până la înfloritoarea space-opera a SF-ului interbelic.

Nu ştim exact dacă George Lucas, creatorul universului „Star Wars” şi practic al uneia dintre cele mai persistente mitologii contemporane, şi-a dorit într-adevăr să înceapă turnajul cu (ceea ce acum este) primul episod al seriei, adică cu începutui viziunii sale extinse la scară cosmică. Cel puţin el aşa afirmă (numai că tot ceea ce spune Lucas, vom vedea, trebuie luat cum grano salis şi pus sub semnul întrebării).

Deficiențele de buget l-au făcut însă să decidă, atunci când în sfârşit a făcut rost de bani, să înceapă cu ceea ce acum se cheamă „A New Hope”, adică cu o parte a poveştii care i se părea mai uşor de filmat. Personal, eu nu cred în povestea asta, dar nu are importanță. Nu mai avem cum să ştim ce-a fost în mintea lui Lucas, aşa că vorbele lui trebuie luate de bune.

Cred că el a avut doar o poveste subţire, gen space-opera, cu un băiat, un bătrân maestru şi doi roboți care trebuie să salveze o fată, o prințesă, iar apoi să distrugă Steaua Morții (posedată de un monstruos personaj negativ, cu cât mai mascat, cu atât mai înfiorător), poveste care se numea „Star Wars”, şi după aceea – uimit şi el de succesul pecare l-a obtinut – a trebuit să brodeze pe scheletul pe care-l avea.

Băiatul trebuia şi el să aibă un tată (şi ce era mai interesant şi mai dramatic decât să fie chiar monstruosul cu respirație greoaie?!), fata era deja împărţită între sentimentele pentru cei doi băieţi (aşa că singura rezolvare era ca să se dovedească a fi sora unuia din ei, aşadar fiica monstruosului) etc.

DE LA MIJLOC SPRE ÎNCEPUT

Ceea ce mi se pare important este, însă, că în acest fel Lucas – voluntar sau nu, nu contează – a creat unul din cele mai fascinante moduri de a nara din istoria cinema-ului. Primilor spectatori ai primei trilogii din acei ani, atât de îndepărtați acum, li s-au dezvăluit lucrurile descrise de mine mai sus treptat-treptat, cu linguriţa şi tinându-i în suspans.

Cea de-a doua trilogie (episoadele botezate 1, 2 şi 3), turnată 15 ani mai târziu, nu face altceva decât să ne clarifice background-ul, să ne expliciteze anumite lucruri: cum a trecut Anakin Skywalker de partea întunecată a Fortei şi a devenit Darth Vader, cum se face că el era tatăl celor doi gemeni, cine era Împărat etc. Aşadar, ea poate – și trebuie – să fie considerată un prequel al primei turnate (şi rebotezată, după 1999, ca episoadele 4, 5 şi 6).

Cei ce difuzează acum episoadele – separat sau în maraton – în aşa-zisa „ordine cronologică” (a acțiunii), cică „pentru ca să înţeleagă lumea ceva”, fac o mare greşeală. Episoadele trebuie văzute în ordinea cronologică (şi istorică) în care au fost produse şi turnate.

Dau doar două exemple: pentru cei care au văzut mai întâi trilogia 4-5-6 (adică prima), iar odată cu 1-2-3, cum spuneam, explicitează fundalul acesteia, apariția acum ca personaje secundare a unor Yoda sau Jabba the Hutt le deşteaptă atenția, e ca un clin d’oeil din partea autorului; celorlalți nu le spune nimic, pentru că habar nu au cine sunt (vor fi) creaturile astea, cât de importanţi sunt.

La fel şi atunci când vizionezi 4-5-6, ca tânăr interesat de subiect, după ce ai făcut greşeala „să începi cu începutul” (sic): nu cred că mai poate cineva vibra la scenele dramatice dintre Luke şi Vader (culminând cu celebra replică „l am your father”) sau la flirturile dintre acelaşi Luke şi prințesa Leia, când ştie foarte clar deja care sunt relațiile de rudenie în familia Skywalker; nu-l poate cuprinde decât, vorba poetului, o plictiseală „iremediabilă”. Nu mai vorbesc de evoluţia modului de producţie, a trucajelor şi a unei întregi viziuni artistice pe care ţi-o arată vizionarea în ordinea istorică, dar voi reveni.

ORIGINAR DIN MODESTO

Dar cine era acest George Lucas şi ce a vrut el de la noi? În 1976, George Walton Lucas Jr. (născut în 1944, în orăşelul californian Modesto) era (doar) unul dintre tinerii regizori a ceea ce s-a numit New Hollywood, autori care, chiar dacă nu aveau încă statura de astăzi, constituiau deja o mişcare socotită importantă.

Ceilalţi erau colegi de şcoală şi prieteni de generaţie, precum la fel de tânărul Steven Spielberg (doar cu doi ani mai mic decât Lucas), puţin mai „bătrânii” Francis Ford Coppola (născut în 1939) şi Martin Scorsese (mai mare cu aproape doi ani); într-un plan (mai) secundar s-au aflat şi Brian De Palma (autor în principal de thrillere şi horror-uri stilizate, în care-l omagiază la nesfârşit pe idolul său, Alfred Hitchcock), Peter Bogdanovich (specializat în comedii, dar autor şi al unei superbe drame cu adolescenţi, „The Last Picture Show”), William Friedkin (autor în acei ani al „Filierei franceze” şi al „Exorcistului”).

Cu toţii erau consideraţi echivalentul de peste Ocean al nouvelle vague-ului francez şi al altor „noi valuri” de pe Bătrânul Continent din anii ’60, cu toţii erau şi sunt socotiţi responsabili de revigorarea producţiei hollywoodiene şi de schimbarea pentru vecie a modului de a face film acolo, câteodată îmbâcsit şi greoi în deceniile precedente. Ceea ce, de fapt, aduceau nou la acea vreme tinerii regizori la Hollywood era victoria Autorului, câştigarea, pentru prima oară, a preeminenţei acestuia faţă de producătorul filmului, în eternul conflict cu acesta din urmă (aşa-numiţii „moguli”, aici a originat prima oară termenul).

În privinţa aceasta, lucrurile nu vor rămâne aşa şi vor suferi corecţii fundamentale în deceniile care-au urmat (puţini îşi mai permit astăzi să fie „autori” cu adevărat şi să aibă ceea ce se cheamă director’s cut la Hollywood). Adevărata schimbare, însă, a modului de producţie, a industriei cinematografice şi, în ultimă instanţă, a viziunii noastre asupra filmului o va produce Lucas împreună cu colegul sãu, Spielberg.

Începutul a fost făcut de Steven Spielberg, care lansează în 1975 marele succes (de box-office, dar şi de critică) „Jaws” / „Fălci”.

UN OM CU O IDEE

Faţă de cei enumeraţi mai sus, Lucas părea în acel moment un fel de elevul mai prost al clasei. Debutase bine în lungmetraj cu SF-ul distopic „THX 1138” (1971), dar succesul a fost mai mult pentru cunoscători şi nu multă lume auzise de acest titlu care s-a transformat în timp în ceea ce se cheamă film-cult. A urmat în 1973 un succes considerabil, „American Graffiti”, dramă (cu accente autobiografice) despre adolescenţii americani ai anilor ’50 (ca şi „The Last Picture Show” al lui Bogdanovich), care va rămâne singura dramă, singurul „film serios” al autorului.

Totuși, cariera lui Lucas părea că bate pasul pe loc. La acel moment, Coppola regizase deja „Naşul” I și II şi „Conversaţia”, aşadar câteva capodopere; Scorsese îşi începuse deja seria marilor filme; Spielberg, cum spuneam, dăduse lovitura cu „Fălci” (după ce realizase două excelente road-movie-uri: „Duel” şi „The Sugarland Express”). … iar Lucas, ce făcea?

Ei bine, (încă) tânărului regizor îi venise o idee, o fandacsie bizară: să facă acel proiect de revival space-opera de care vorbeam mai sus. Neserios, nu? Nu-i de mirare că toate studiourile pe la care mergea (United Artists şi Universal Pictures) îl respingeau şi se arătau neinteresate de propunere.

Finalmente a găsit pe cineva (20th Century Fox) care a fost de acord, cu condiţia să renunţe la onorariul său de ,„Herr Director”. Lucas a acceptat, cerând însă profiturile obţinute din aşa-numitele merchandise-uri – obiecte promoţionale, jocuri, jucării, T-shirt-uri, cărţi (novelizări) etc. (nişte flecuşteţe, nu?!). S-a dovedit încă o mişcare genială, pentru că marile venituri au venit de aici şi l-au îmbogăţit pe regizor, transformându-l într-unul din cei mai avuţi oameni din industrie.

BANI PUŢINI, SUCCES URIAŞ

Să recapitulăm puţin cum s-au desfăşurat lucrurile. În 1977, nici măcar George Lucas nu credea (deşi probabil visa) că războiul dintr-o galaxie foarte-foarte îndepărtată (și ceea ce se realizează mai puţin demult de tot, „long time ago”, probabil pentru a da aura de basm întregului story) va avea vreun pic de succes.

Bunul renume căpătat în urma lui „American Graffiti” și ceva bani îi dăduseră avânt să pornească un proiect SF, ceea ce va fi „Star Wars”. Lucas începuse să scrie la scenariu chiar înainte de a face „American Graffiti”, dar și United Artists, și Universal Pictures nu au dat doi bani pe povestea lui. Abia la 20th Century Fox a găsit un pic de înțelegere: producătorul Alan Ladd Jr., căruia îi plăcuse „American Graffiti”, a hotărât să-i ofere o șansă tânărului Lucas (avea 33 de ani în 1977) și a convins studiourile să preia o parte din costurile de producție și să distribuie ei filmul.

Faptul că a ajuns la o înțelegere cu 20th Century Fox nu a înlăturat și ghinionul. Filmările s-au desfășurat în Tunisia, Anglia și Guatemala și au întâmpinat toată gama cunoscută de probleme: vreme proastă, echipamente proaste, bani puțini. Pe lângă toate acestea, George Lucas mai și schimba scenariul tot timpul, ca orice Autore care se respectă. Apoi, nemulțumit de ce ieșea pe peliculă, a pus la punct Industrial Light & Magic cu scopul precis de a realiza efectele speciale pe care și le dorea în film.

A renunțat şi la salariul său de regizor, dar a negociat pentru a i se ceda drepturile de licență pentru cărți realizate după film, tricouri, jucării etc. Drepturi la care Fox a renunțat fără nicio strângere de inimă, deși apoi și-au ros unghiile. Sute de milioane de dolari i-au intrat în cont lui Lucas numai din aceste „flecuștețe”.

După atâta chin și necazuri, George Lucas era atât de dărâmat încât nici nu a mai stat să vadă premiera. Și-a luat o mică vacanță și a plecat în Hawaii cu bunul său prieten Steven Spielberg să se deconecteze. „Războiul stelelor” a avut premiera pe 25 mai 1977. A adunat 461 milioane de dolari numai din Statele Unite și încă 314 din restul lumii, totalizând 775 de milioane de dolari (la un buget de 11 milioane $, să ne înțelegem).

A depășit „Fălci” (1975) a lui Spielberg și și-a menținut prima poziție în topul încasărilor până în 1983, când a fost depășit tot de Spielberg, cu „E.T. Extraterestrul”. Acum, se menține încă în top 10, pe un onorabil loc 7. A mai fost distins anul următor şi cu 6 Premii Oscar, e adevărat că pentru categoriile aşa-zis tehnice.

REVOLUȚIE PENTRU TINERI

Un alt aspect important a fost accentul, focusul pus pe publicul format din adolescenți, din teenagers, pe care studiourile nu prea îl luau până atunci în serios. Se va dovedi însă una dintre cele mai serioase, fidele şi aducătoare de profit categorii de public, de-aici avalanşa ulterioară de filme science fiction care îi erau adresate şi care au schimbat definitiv peisajul cinematografic american.

Aşadar, revoluția adusă de „Star Wars”-ul lui George Lucas a fost pe mai multe planuri: cel al producției (genuri accesibile, adresate unui public în general tânăr), al modului de vânzare, de promotion (care a devenit fundamental în lansarea unui film de acest fel), şi, bineînțeles, în cel al efectelor speciale. Sigur că acum acestea par (şi sunt) depăşite, dar să nu uităm că eram încă departe de actuala eră a digitalului şi totul se făcea altfel.

Deja, în 1977, „Star Wars” a fost socotit la ani-lumină distanță de efectele speciale (la rândul lor revoluționare) din „2001: A Space Odyssey” (1968) al lui Stanley Kubrick, iar în deceniile care au urmat firma creată de Lucas, Industrial Light & Magic, nu a făcut decât să dea permanent tonul în acest domeniu.

Să trecem acum şi la aspectele mai „serioase” ale poveştii (adică sursele de inspirație ale lui Lucas şi semnificația culturală a universului cu pricina), lucruri detaliate şi analizate până acum cred că în biblioteci întregi. Construcţiile ficţionale care, cu un termen larg, pot fi definite drept „regate ale imaginaţiei” – universuri coerente, descrise, în numeroase opere artistice provenind din cartea/filmul „sursă”, până în cele mai mici amănunte (aşa-numitul Expanded Universe, în cazul de faţă) – se bazează pe numeroase elemente de ordin mi- tologic, împrumutate din marile tradiţii ale umanităţii, de multe ori recunoscute explicit de creatorii acestora.

LUCAS, EMULUL LUI TOLKIEN

Franciza de succes „Star Wars” / „Războiul stelelor”, originată în hitul lui George Lucas din 1977, un adevărat fenomen al culturii pop în întreaga lume, cuprinde – pe lângă binecunoscutele filme ale celor două trilogii – cărţi, seriale de televiziune, jocuri video şi cărţi de benzi desenate.

În mod evident, conceperea de către George Lucas a impresionantei saga „Star Wars” a fost influenţată de către mitologie, filozofie, religie şi spiritualitatea tradiţională, iar popularitatea seriei de filme a dus inevitabil la un şir interminabil de comparaţii, practic mai toate marile tradiţii ale lumii fiind aduse în discuţie şi căutate similitarităţile cu universul „Star Wars”.

Elementele de tragedie greacă, din ciclul de legende şi romane arthuriene, de mitologie romană sau de tradiţie japoneză sunt printre cele mai des citate. Dihotomia morală a cavalerilor Sith/Jedi şi conceptul Forţei au fost relaţionate frecvent cu mai toate marile tradiţii ale umanităţii, de la taoism şi budismul zen până la cea creştină. Comparaţiile între universul imaginat de Lucas, cu o puternică componentă spirituală şi etică într-adevăr, şi majoritatea zonelor culturale ale lumii au dat naştere la o bogată literatură de comentarii.

Lucas personal afirmă: „Cu Star Wars, mi-am propus în mod conştient să recreez mituri şi motivele mitologice clasice”. Destul de clar, nu? Evident, nu trebuie să uităm să spunem că principala sursă de inspirație (recunoscută permanent ca atare de autor) a fost trilogia „Stăpânul Inelelor” a lui J.R.R. Tolkien, carte care îşi trăise deja un prim moment de glorie printre hipioții şi tinerii pacifişti ai anilor ’60 şi de care tânărul Lucas era fascinat.

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Pe vremea când am auzit prima oară de „Star Wars” (de „Războiul Stelelor”, mai precis) şi am văzut filmul original, habar n-aveam de astfel de lucruri şi, în general, de orice fel de subtilități. Aveam în jur de 10 ani şi faptul că s-a întâmplat într-o sală mizeră de cinematograf de provincie, unde vedeam cel puțin un film pe săptămână.

Câteodată, însă, dacă-mi plăcea foarte tare, îl vedeam în fiecare zi în care rula; lunea, marțea şi miercurea se dădeau filmele din țările socialiste sau româneşti, care nu ne interesau, de joi intrau însă titluri mai pe gustul nostru; aşadar, era posibil să vezi acelaşi film de patru ori, dar era preferabil să te duci prima oară joi, când se tăia cel mai puțin din el.

Condițiile tehnice de proiecție, care bănuiesc că erau inexistente (țin minte că nu se înțelegea absolut nimic din coloana sonoră), şi atmosfera de „Cinema Paradiso” dâmbovițean nu m-au împiedicat să fiu (pe veci) fascinat de ceea ce vedeam pe ecran: un tânăr roşcovan plecat în salvarea unei frumoase, dar cam obraznice prințese (dela Burroughs citire), roboței caraghioşi, planete îndepărtate, creaturi ciudate, nave spațiale cu viteze superluminice, dueluri cu săbii laser (mai ales acestea ne-au înflăcărat, la acea vârstă, imaginația). Şi câteva personaje care se vor dovedi mai mult decât iconice: Han Solo, Obi Wan Kenobi, Darth Vader. Am revăzut filmul de câte ori am putut.

CEL MAI BUN FILM AL SERIEI

Câțiva ani mai târziu, când a intrat în cinematografe „Imperiul contraatacă” (1980, dar la noi a venit prin 1983), eram avertizați şi l-am vizionat la „premieră”, alături de tatăl meu, la Sala Mare a Palatului. Nu s-au putut găsi bilete decât pentru primul-primul rând şi timp de peste două ore am stat cu gâtul pe spate, chinuit, dar complet intrat în acțiune şi vrăjit total de ceea ce se întâmpla pe ecran.

Pentru că, da, după cum e de acord orice fan, „The Empire Strikes Back” (regia Irvin Kershner) este cel mai bun film al seriei şi nu cred că va fi depăşit vreodată (şi-a băgat coada aici, ca scenarist, şi reputatui cineast Lawrence Kasdan, dar asta am aflat mult mai târziu).

Apare un nou personaj iconic, maestrul Yoda, secvențele hibernale de la început îți rămân pentru toată viașa în minte, se detaliază natura Forței şi antrenamentul unui Jedi (revin la ideea că acestea sunt filmele care trebuie văzute primele), confruntarea dintre Luke şi Vader („Sunt tatăl tău”) te ține cu sufletul la gură, iar filmul se termină în coadă de peşte, cu Han Solo congelat şi Luke cu o mână tăiată.

Motiv de nesfârşite speculații printre băieţii din cartier asupra felului în care continuă acțiunea, plus întrebarea fundamentală: cu cine va rămâne fata, prințesa Leia, cu Han Solo sau cu Luke Skywalker (fiecare dintre ei avea partizanii lui înverşunați)?

Cel de-al treilea volet al trilogiei, „Întoarcerea lui Jedi” (1983), nu a mai intrat în cinematografe, spre disperarea noastră (şi spre continuarea speculațiilor); l-am văzut mult mai târziu la o videotecă din cele care proliferau la acea vreme.

„LESS IS MORE”, DAR NU ȘI PENTRU LUCAS

Spre sfârşitul anilor ’90, George Lucas anunţă relansarea acestei trilogii, remasterizată digital şi cu câteva secvențe noi adăugate (plus extensii de ecran), în vederea apropiatei premiere a noii trilogii (începutul, cum ar veni). Le-am (re)văzut conştiincios de fiecare dată când intrau în cinematograf, pe marele ecran, apoi şi cele trei noi episoade – „The Phantom Menace” (1999), „Attack of the Clones” (2002) şi „Revenge of the Sith“ (2005).

Deşi nu pot să spun că mi-au displăcut, impactul nu a mai fost acelaşi. Şi nu este vorba doar de înaintarea în vârstă. Am revăzut recent bucăți mari din toate filmele, la redifuzările de pe AXN, încercând să-mi conving şi copilul să o facă, şi am fost dezamăgit până şi de actualele variante digitale ale primelor două filme din trilogia originală. Nu mi s-au mai părut aşa cum le ştiam eu, cum le păstrasem în minte.

Una din greşelile lui Lucas a fost că, ignorând principiul de bază „less is more”, aglomerează cadrul cu creaturi şi gadgeturi adăugate digital (dacă tot putem să le facem acum, de ce nu?), distrugând unele din cele mai bune scene, cum ar fi cea din bar (referire clară la saloon-urile din wester-nuri). Nu am nevoie să văd nu ştiu câte bâzdâgănii adăugate digital peste un cadru gândit altfel în filmul original, mie îmi trebuie filmul aşa cum l-am văzut atunci! Doar Dumnezeu (adică partea bună a Forței) ştie unde ar mai putea fi găsită acum pelicula originală a „Star Wars”…

AMIDALA, MAMĂ DE GEMENI

În ce priveşte trilogia din anii 2000 (prima, a doua, nici nu mai ştiu cum să-i zic), sunt mai multe lucruri de spus. Țin minte că Hayden Christensen mi s-a părut o alegere complet neinspirată pentru tânărul Anakin şi nu m-au impresionat deloc sfâşierile lui între laturile Forței; singurul lucru care mi-a plăcut a fost Natalie Portman în rolul prințesei Padmé Amidala (şi Pernilla August, în „Amenințarea Fantomei”, în rolul mamei micuțului Anakin).

Revizionarea recentă m-a ajutat să-mi lămuresc de ce această trilogie (semnată conştiincios de Lucas pentru toate cele trei filme!) este mult sub nivelul celei inițiale. Din punct de vedere plastic, tot farmecul s-a pierdut. Între timp, Cinematograful s-a schimbat (dar nu întotdeauna în bine) şi digitalul a câştigat asupra peliculei, care permitea unui director de imagine bun să facă minuni. Acum, culorile sunt plate, lumina-i plată etc., după non-estetica imaginilor televizate.

Dar se mai întâmplă ceva. Cele trei filme sunt realizate în acei ani de început ai erei digitalului, iar efectele speciale de acolo sunt de mult depăşite acum; revizionarea anumitor secvențe producea un sentiment jenant. lar despre poezia (vizuală în primul rând, şi nu numai) a primelor trei filme din anii ’70-’80 nici nu mai poate fi vorba. Nu discut acum cât de ofertant era scenariul, povestea, cert este că ea pare „spusă de gura unui idiot”.

Privind acum partea social-politică a poveştii, la care nu prea ne-am referit, adică transformarea Republicii în Imperiu (inspirată, evident, din modelul istoric al Romei antice), nici aceasta nu prea m-a convins, nu mi-a mai spus ceva cu adevărat interesant. Să fiu sincer, m-ar interesa mai mult să aflu ce a fost înainte de Episodul l, care sunt originile (metafizice) ale conflictului dintre Jedi şi Sith („Nu a mai fost demult zărit un Sith”, se spune pe la sfârşitul Episodului l, tot aşa cum în „A New Hope” cavalerii Jedi erau de mult socotiţi morţi şi îngropaţi), dar pentru asta Lucas ar trebui să fie un Tolkien, care, după „Lord of the Rings” a scris „Silmarillion” şi toată mitologia Ţinutului-de-Mijloc. Nu este cazul.

„PUZZLE”-UL DIN MINTEA LUI LUCAS

lată însă că acum suntem în fața unei noi trilogii „Star Wars”, plasată cam la 30 de ani după evenimentele finale din „Return of the Jedi” (cam aceeaşi distanţă scursă şi între „Revenge of the Sith” şi „A New Hope”, adică între episoadele 3 şi 4, adică între cele două trilogii de până acum), motiv pentru producători de a-i chema din nou pe platouri pe toţi interpreţii trilogiei originale, în primul rând Mark Hamill, Harrison Ford şi Carrie Fisher (care, din păcate, a trecut în neființă pe final de 2016).

De-a lungul timpului, după încheierea primei trilogii în anii ’80, lui Lucas i-a scăpat porumbelul că aceasta-i doar trilogia mediană şi că trebuie să fie 9 episoade, ceea ce după aceea a negat cu vehemenţă că ar fi zis. Exista o întreagă literatură pe tema aceasta („Star Wars nu va continua dincolo de Darth Vader”, afirma ferm Lucas chiar în 2008). Lipsă de chef, lipsă de viziune? Nu contează, aşa cum spuneam tot ce zice Lucas trebuie luat cu mari precautii.

Lucrurile s-au schimbat din temelii odată cu vânzarea companiei de producţie Lucasfilm (incluzând franciza „Star Wars”) către concernul Disney, în octombrie 2012. Evident, gigantul divertismentului planetar nu putea rata o astfel de pleaşcă, o astfel de „găină cu ouă de aur”, şi motoarele au fost puse imediat în funcţiune pentru un nou film şi o nouă trilogie.

LE ROI EST MORT (LUCAS), VIVE LE ROI (ABRAMS)!

Ceea ce trebuie spus clar: aceasta nu mai este viziunea lui George Lucas. Creatorul universului Star Wars nici măcar nu poate spune că s-a retras în umbră: la noul film, „The Force Awakens”, de la finalul lui 2015, Lucas nu a fost creditat decât în calitate de creator al personajelor şi consultant în stadiile iniţiale de producţie ale filmului (mai mult, în ianuarie 2015, Lucas a declarat că Disney i-a respins ideile sale pentru poveste şi că de acum nu mai are nicio implicare în noile filme).

Scenariul este coscris de J. J. Abrams, regizorul filmului, şi de Lawrence Kasdan (care, cum spuneam, a avut mână bună la „The Empire Strikes Back” şi „Return of the Jedi”), care au rescris un scenariu iniţial aparţinând lui Michael Arndt. Filmografia lui J. J. Abrams a fost un bun garant: de la serialul TV „Lost” şi revitalizarea „Star Trek”-urilor până la retro-SF-ul „Super 8”.

Până la cooptarea lui Abrams în proiect, numele vehiculate pentru regia filmului au fost David Fincher, Brad Bird şi Guillermo del Toro. E greu de spus cum ar fi arătat filmul semnat de fiecare din aceşti regizori, dar şi dacă ar fi arătat într-un fel realmente diferit. Oricum, am avut, pe lângă reîntâlnirea cu personajele iconice din trilogia originală, noi personaje principale, precum Finn, Rey şi Poe Dameron (jucat de Oscar Isaac).

lar regizorul J. J. Abrams afirmă că „cheia pentru noul film a fost reîntoarcerea la rădăcinile primului Star Wars şi a te baza mai mult pe emoţie decât pe explicaţie”, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Comentați pe Facebook