Într-o epocă în care vrăjitoarele încă erau vânate cu ardoare și sute de persoane erau ucise doar pentru că erau bănuite de practici oculte, când superstițiile și credințele religioase exacerbate întunecau mintea celor mai mulți dintre europeni, cand Iluminismul era încă în fașă, iar șarlataniile alchimiștilor umpleau buzunare pe seama credulității maselor, un om a decis să pună capăt acestor practici. Astăzi numele lui este aproape uitat, deși știința îi datorează enorm.

Am putea spune, fără să greșim, că aportul acestui om la modul în care vedem lumea astăzi este unul covârșitor. Cine știe? Poate că fără geniul lui Georg Brandt, căci despre el este vorba, omenirea ar fi căutat pentru decenii, poate chiar secole, acea iluzorie piatră filosofală. Și cine știe cât ar mai fi orbecăit omenirea la granița dintre știință și șarlatanie, încercând în zadar să transforme orice metal în aur.

CINE A FOST GEORG BRANDT

chimie-georg-brandt-stiinta-tehnica-1Georg Brandt s-a născut pe 26 iunie 1694 în Riddarhyttan, o micuță așezare suedeză care nici astăzi nu numără mai mult de 450 de locuitori. Tatăl său, Jürgen Brandt, făcuse o mică avere ca farmacist în Stockholm, apoi a decis să investească acest capital într-o topitorie de cupru din Riddarhyttan, o așezare cu un trecut minier care se întindea pe mai bine de două milenii. În același timp, mama sa, Chatarina Ysing, cu 27 de ani mai tânără decât Jürgen, provenea dintr-o familie înstărită, proprietară a unei exploatări de lemn și a unei fabrici de cherestea, astfel că nici Georg, nici cei doi frați ai săi nu ar fi avut de ce să își facă vreodată grija banilor.

Ar fi putut lesne să lucreze în una dintre afacerile familiei și astfel să își asigure un viitor tihnit, însă nu acesta era felul de a fi al lui Georg Brandt. Încă din copilărie, Georg devine interesat de pasiunile tatălui său. Astfel, el capătă primele cunoștințe atât despre farmacologie, cât și despre chimie, mineralogie și prelucrarea metalelor. La vârsta de 11 ani, în anul 1705, Brandt este admis la Universitatea din Uppsala. Promovează cu brio, iar la doar 20 de ani este angajat la Biroul Guvernamental al Minelor, acolo unde îl are ca mentor pe reputatul matematician Anders Gabriel Duhre.

Acesta este momentul în care personalitatea și ideile lui Georg Brandt încep să se facă puternic simțite. Rugat de către Duhre să editeze o carte despre matematică a acestuia, carte ce urma a fi publicată, Brandt o prefațează cu un larg cuvânt înainte despre… chimie. Era ocazia sa de a își face cunoscute opiniile, și ce ocazie mai bună ar fi avut decât cartea unui reputat matematician al cărui nume gira pentru el?

Astfel, Brandt vorbește despre chimie ca despre o știință găunoasă, una care comparată cu geometria, ca un exemplu, părea doar o pseudo-știință. Iar adevărul era 100% de partea sa. Chimia era apanajul șarlatanilor, o știință doar la nivel declarativ, în care nu se putea face o delimitare clară între alchimie, superstiții și știința pură. Chimia, în accepțiunea lui Georg Brandt, avea nevoie acută de axiome și teorii valide. De o bază solidă pe care această nouă știință să poată fi construită. Iar Brandt era decis să pună primele cărămizi la această fundație.

O ȘARLATANIE PENTRU EDUCAȚIE

Pentru a-și atinge scopul, Georg era conștient că are nevoie de studii, unele pe care Suedia nu i le putea oferi. Și, cum Biroul Minelor nu ar fi acceptat să îi finanțeze aceste studii costisitoare, cu atât mai mult să îi permită să își părăsească locul de muncă, el apelează la o mică înșelătorie. Solicită și obține o sumă de bani pentru a cerceta mai multe mine din Europa. Nimeni nu bănuia ce are el de gând în realitate.

Odată ce a primit suma de la guvernul suedez, Georg a suplimentat-o cu fonduri de la tatăl său și, în 1721, s-a înscris la prestigioasa Universitate din Leiden, Olanda, pentru a studia chimia și fizica. De altfel, profesor de chimie i-a fost nimeni altul decât Herman Boerhaave, ilustrul chimist, botanist și medic olandez, promotor al unei abordări pragmatice pure în știință. Absolvă cursurile universității olandeze după trei ani. Apoi, călătorește la Rheims, în Franța, acolo unde, în 1726, obține un doctorat în medicină. Georg Brandt avea doar 32 de ani.

Decide să se întoarcă în Suedia, nu înainte însă de a se opri în Germania, în Munții Harz, acolo unde studiază mineritul și metalurgia. Acasă reușește să îi înduplece pe foștii săi angajatori să îl ierte pentru „erezia” de a fi folosit banii statului pentru propria educație și, mai mult, este numit Gardian al Monetăriei Regale în anul 1730. Era o slujbă care îi oferea nu numai o leafă mai bună, dar îi și dădea accesul la laboratoarele de chimie, acolo unde putea să pună în practică tot ceea ce învățase.

DE LA DEMONI Șl GOBLINI LA… COBALT

Georg Brandt se concentrează asupra studiului purității metalelor și a compoziției diferitelor minerale. La doar un an după angajare, el publică primele studii despre aur și mercur, pentru ca în anul 1733 să scrie ceea ce a rămas în istorie ca primul tratat amplu despre arsenic, compușii săi și solubilitatea acestora.

Trebuie menționat că la Vremea la care Brandt publica aceste studii, chimia nu era mai departe de ceea ce se preda în lumea antică. Astfel, nu se cunoșteau decât șapte metale: cupru, aur, fier, plumb, mercur, argint și cositor. Pe lângă acestea, erau menționate patru semi-metale: antimoniu, arsenic, bismut și zinc. În rest, totul ținea de magie, vrăjitorie și superstiție. Așa ajunge Georg Brandt să studieze un mineral bizar, botezat de către minerii germani kobold.

chimie-georg-brandt-stiinta-tehnica-2De ce era bizar? Pentru că acest kobold semăna teribil cu minereul de cupru. Însă, atunci când se încerca extracția cuprului, nimic nu se întâmpla. Minerii erau convinși că un demon sau un goblin (kobold înseamnă goblin) aruncase o vrajă asupra minereului pentru a-i opri pe oameni să îl extragă. Brandt a fost cel care avea să dovedească faptul că nu era vorba despe magie, ci despre un element chimic complet nou, un element pe care el l-a numit cobalt. Pare puțin? Atunci trebuie spus că acesta era primul element chimic (metal) descoperit din Antichitate și până în secolul al XVIII-lea, la fel cum era primul metal al cărui descoperitor este cunoscut. Astfel se puneau bazele chimiei adevărate.

Așa cum se întâmplă de obicei, ideea inovatoare a lui Brandt a fost respinsă de către mediul academic. Însă Georg nu era omul care să se cramponeze de reticența confraților săi. El a continuat să experimenteze și a demonstrat că pigmentul albastru adăugat sticlei, pigment despre care se credea că este bismut, era în fapt nou descoperitul cobalt. În plus, el demonstra clar diferențele dintre aceste două elemente. În anul 1742, el izolează în premieră cobalt metalic și arată că, asemenea fierului, cobaltul era feromagnetic. Creează apoi aliaje cu fierul, cositorul, cuprul, aurul și zintimoniul. În sfârșit, lumea academică nu mai avea argumente în defavoare sa.

DEMASCAREA ALCHIMIEI

Paradoxal, omul care a rămas în istorie ca un luptător fervent împotriva alchimiei și a șarlzitainilor a fost acuzat de contemporanii săi tocmai de aceste practici. Brandt, este adevărat, avea în bibliotecă numeroase tratate de alchimie. Însă, așa cum a reieșit postum din scrierile sale, el le păstrase tocmai pentru a înțelege experimentele pe care alții le făcuseră înaintea sa și pentru a demasca falsurile acolo unde era cazul.

Într-un episod celebru, în anul 1748, Brandt apărea în fața unei ample comisii a Academiei Regale de Știință din Suedia. În fața membrilor nedumeriți, el dizolva un lingou de aur într-un amestec de acid sulfuric și nitrat de sodiu. Apoi, în acest amestec, introducea o bară de argint. Audiența a fost uimită să vadă cum, odată scoasă din concentrația de acid sulfuric, nitrat de sodiu și aur dizolvat, bara de argint devenise… de aur. Era vorba doar despre o simplă reacție chimică. Brandt nu transformase argintul în aur, doar îl poleise.

Toți cei prezenți recunoșteau atunci că, dacă nu ar fi asistat la prima parte a experimentului, ar fi fost lesne păcăliți de așa-zisa „transformare”. Era doar un prim experiment prin care Brandt demasca șarlataniile alchimiștilor. Odată cu el, începea sfârșitul unui lung șir de păcăleli și superstiții. Odată cu el, știința veritabilă își intra în drepturi.

O VIAȚĂ DEDICATĂ ȘTIINȚEI

Brandt, în ciuda temperamentului său de luptător, a fost catalogat mai degrabă ca un om care a preferat o existență modestă, departe de atenția publicului larg. A preferat să se înconjoare cu prieteni puțini, dar loiali. La Biroul Minelor și la Monetăria Regală, el a adunat tineri chimiști cărora le-a transmis cunoștințele sale. Printre aceștia, Axel Cronstedt, cel care avea să descopere un alt element chimic, nichelul, în 1751.

chimie-georg-brandt-stiinta-tehnica-3Brandt nu a dorit să predea și nu a devenit niciodată profesor, deși a influențat generații întregi de tineri oameni de știință care i-au ascultat prelegerile de la locul de muncă. În anul 1750, Universitatea din Uppsala crea prima catedră de chimie din istoria facultății, oferind postul lui Georg Brandt. Acesta însă a refuzat. Din căsătoria sa cu Anna Maria Norn, o tânără cu 20 de ani mai tânără decât el, a rezultat o singură fiică, Catharina Elisabet. Unul dintre fiii acesteia, Johan August Sandels, avea să urce pe cea mai înaltă treaptă în armata suedeză și să devină mareșal.

În ultimii săi ani de viață, Georg Brandt era deja recunoscut pe plan internațional ca unul dintre cei mai mari oameni de știință ai lumii. Ales membru al Academiei Regale de Știință din Suedia, acesta intra in istorie alături de Carl Linnaeus și Anders Celsius, ca oamenii care au pus bazele științei suedeze și care au clădit știința veritabilă, la nivel mondial, așa cum o cunoaștem astăzi.

S-a stins din viață la 29 aprilie 1768, la vârsta de 73 de ani, din cauza unui cancer de prostată. În urma sa rămânea o știință nouă, chimia, dar și o lume mai curată prin demascarea farsorilor și a șarlatanilor alchimiști, a superstițiilor, a dogmelor. Cu el și prin el, lumea intra într-o nouă eră.

Comentați pe Facebook