0
(0)

Un nou robot, fără cap deocamdată, cu patru picioare, al agenţiei americane în domeniul apărării DARPA a atins în laborator viteza de 29 kmh/h, în timp ce vechiul record de viteză al unui robot cu picioare fusese de 21 km/h.

 

Robotul, supranumit „Ghepardul” (Cheetah), a fost construit de o companie de robotică din Boston, Massachusetts, Boston Dynamics, cu fonduri ale DARPA.

La realizarea sa, constructorii s-au inspirat din fizionomia şi anatomia celor mai rapide animale, fiind proiectat să îşi flexeze spinarea pentru a accelera mai eficient. De fapt, cei de la Boston Dynamics au mai construit roboţi-animale pentru teren accidentat, precum Big Dog sau „şopârla” Rise, capabil să urce ziduri, garduri sau copaci cu ajutorul unor micro-gheare.

\"(w540)\"(w540)

În forma actuală, Ghepardul este dependent pentru a funcţiona de o pompă hidraulică, de care este legat prin conducte, însă cercetătorii au în vedere ca în decursul anului să dezvolte o versiune independentă.

Construcţia Ghepardului de către Boston Dynamics este parte a unui proiect multianual de patru ani, în urma căruia va fi dezvoltat un robot capabil să poată alerga în zig -zag.

Recordul de viteză al robotului Ghepard a impresionat specialiştii în robotică: „având o viteză superioară celei umane, reprezintă un pas important în dezvoltarea unui ucigaş rapid pe câmpul de luptă”, declară profesorul de robotică şi inteligenţă artificială Noel Sharkey, de la Universitatea din Sheffield.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here