15 septembrie 2017. Eu eram în fața monitorului, conectat la transmisiunea online realizată de NASA. O voce anunță: „S-a pierdut semnalul sondei Cassini”. Mesajul este repetat de către directorul misiunii din partea JPL, Earl Maize, după care completează: „A fost o misiune incredibilă, o sondă incredibilă, iar voi sunteți o echipă incredibilă”. Apoi o îmbrățișează pe Julie Webster, directorul cu operațiile sondei Cassini.
Scena m-a impresionat până aproape de lacrimi. După aproape 20 de ani, dintre care vreo 13 petrecuți pe orbita lui Saturn, sonda Cassini, de care eram profund atașat, își găsea un sfârșit glorios, arzând în atmosfera giganticei planete cu inel.
Vreau să vă spun povestea acestei sonde, povestea acestei aventuri umane, care ne-a făcut pe toți pământenii să asistăm la marele spectacol al planetei Saturn și al sateliților săi.

Începutul

Am vrut inițial să vă povestesc și despre întâmplările care au făcut posibilă misiunea Cassini (mai exact, Cassini-Huygens). Chiar am scris două pagini despre ele. Apoi le-am șters. Nu mi-a ieșit deloc textul, devenise un soi de dare de seamă rece și, implicit, plicticoasă.

Cred că este suficient să vă spun că, după succesele spectaculoase ale sondelor Pioneer 10 (lansată pe 3 martie 1972), Pioneer 11 (lansată pe 6 aprilie 1973), Voyager 2 (lansată pe 20 august 1977) și Voyager 3 (lansată pe 5 septembrie 1977), care începuseră deja să transmită instantanee spectaculoase ale planetelor de dincolo de Marte, atât NASA cât și ESA au simțit nevoia de a colabora pentru o misiune care să aibă drept obiectiv studierea planetei Saturn și a sistemului său de sateliți. Unda verde finală, aprobarea de către Casa Albă a bugetului pentru misiunea Cassini-Huygens, a venit în noiembrie 1990.

Partea europeană, ESA, era responsabilă de construirea și operarea unui mic lander, cu o masă de 350 kg, care avea să fie purtat de către sonda Cassini, pentru a debarca pe suprafața lui Titan. NASA era responsabilă de misiune în ansamblul ei, inclusiv sistemele de comunicații îndepărtate. La JPL urma să fie proiectată și construită sonda Cassini. Până la momentul decolării misiunea s-a confruntat cu multe probleme legate, în special, depășirea bugetului.

Roger Maurice Bonnet, fost director al programelor științifice al ESA (între 1983 și 2001) își amintea într-un interviu: „Îmi amintesc că în trei ocazii Carl Sagan m-a sunat din California rugându-mă să îl ajut, deoarece NASA încerca să oprească misiunea. De trei ori ESA a intervenit și a cerut ambasadorilor europeni să intervină la Departamentul de Stat pentru a-i face pe americani să înțeleagă că nu pot opri misiunea Cassini, în care Europa este puternic implicată, atât în sonda Cassini, cât și în landerul Huygens. Prezența lui Huygens a fost elementul principal care a ținut misiunea în viață.

În 1992, s-a întâmplat ceva asemănător. Dan Goldin, care tocmai preluase conducerea NASA, a decis să stopeze misiunea, deoarece nu se încadra în conceptul «mai repede, mai bine și mai ieftin» adoptat de către NASA. Cassini era singurul program mamut la care participa NASA și părea să fie logică abandonarea lui. Din nou presiunea enormă a ESA și a celor 15 state membre a făcut ca programul să supraviețuiască. Colaborarea internațională a jucat un rol extrem de pozitiv [pentru supraviețuirea programului Cassini].”

Spre marele nostru noroc toate problemele au fost depășite iar pe 15 octombrie 1997, plasată în vârful unui lansator Titan IVB/Centaur, sonda Cassini, împreună cu landerul Huygens, începeau marea lor lor aventură.

15 octombrie 1997, lansarea misiunii Cassini-Huygens.

Dați-mi voie să divaghez un pic de la subiect și să vă invit să vă amintiți anul 1997. Mai toți auzisem de internet, dar erau extrem de puțini cei care puteau avea acces regulat la el. Foloseam conexiuni de tip dial-up (bănuiesc că cei mai tineri nici nu au auzit de ele, sunt conexiuni la internet ce folosesc liniile telefonice terestre), care aveau trei caracteristici importante: erau lente, scumpe și se întrerupeau adesea. Nici vorbă să poți urmări online un eveniment major, cum a fost lansarea sondei Cassini.

Tot anul 1997 a fost cel în care a fost lansat primul serviciu de telefonie mobilă din România. La acea vreme a avea un telefon mobil era un lux pe care numai cei extrem de favorizați de soartă și-l puteau permite. Acum, anul 1997 ne pare tuturora un timp tare îndepărtat, dacă îl privim din punctul de vedere al tehnologiilor. Să nu credeți că lucrurile stăteau altfel cu sonda Cassini. Pentru construcția ei nu s-au folosit cele mai avansate tehnologii ale începuturilor anilor 1990, ci cele mai sigure cu putință, în general tehnologii ale anilor 1980. Din acest motiv, văzând retrospectiv lucrurile, nu poate să nu te cuprindă uimirea cum tehnologii care astăzi ne pot părea primitive, ne-au oferit posibilitatea obținerii unor rezultate atât de spectaculoase, cum sunt cele ale misiunii Cassini-Huygens.

Drumul

După lansarea din 15 octombrie 1997 sonda Cassini împreună cu Huygens au început o lungă călătorie prin Sistemul Solar. Poate să vi se pară ciudat, dar ele nu s-au îndreptat direct către Saturn. Inițial s-au dus către… Venus.

Motivul? Dați-mi voie să vi-l explic. El ține de mecanica cerească. Puțină istorie: în 1965, Gary Flandro, proaspăt absolvent al Caltech a început să studieze fezabilitatea unor misiuni către planetele din Sistemul Solar care se află dincolo de orbita lui Marte. Pentri a calcula traiectoriile optime el s-a folosit de idea lui Michael Minovitch, absolvent al Universității California, Los Angeles. Minovitch s-a gândit că s-ar putea folosi câmpul gravitațional al planetelor pentru a acceleara și modifica traiectoria vehiculelor spațiale. Plastic spus, el dorea să folosească planetele drept ”praștii gravitaționale”.

Cei doi au demonstrat că pot fi folosite ”praștii gravitaționale” pentru a putea vizita Jupiter, Uranus și Neptun, pe parcursul unei singure misiuni, dacă planetele sunt aliniate într-un anume fel. Calculele lor au făcut posibile misiunile sondelor Pioneer și Voyager. Dar acestea sunt doar niște cazuri particulare. Praștiile gravitaționale pot fi folosite, de exemplu, și pentru misiuni care au drept țintă o singură planetă, cum este cazul misiunilor Cassini Huygens. Ele permit reducerea cantității de combustibil și a masei vehicului, neceseare pentru atingerea obiectivului dorit. Este drept, calculele de traiectorie devin foarte sofisticate iar timpul călătoriei se lungește.

Vă spuneam mai devreme că sonda s-a îndreptat către Venus. A folosit efectul de praștie gravitațională a acestei planete de două ori: o dată pe 26 aprilie 1998 și a doua oară pe 26 aprilie 1999.

Pe 18 august 1999, Pământul devenea praștie gravitațională pentru Cassini-Huygens. Prilejul a fost folosit pentru calibrarea instrumentelor și pentru obținerea unor imagini senzaționale ale Lunii și Pământului.

Luna surprinsă de sonda Cassini în timpul trecerii prin apropierea Pâmântului în august 1999.

Anul următor, pe 30 decembrie, sonda Cassini trecea prin apropierea lui Jupiter. Deja aveam internet satisfăcător în redacție așa că m-am putut bucura din plin de imaginile transmise de sonda Cassini. Cred că acesta a fost marele moment în care ea a intrat în inima mea. Cât era ziulica de lungă, nu făceam altceva decât să verific dacă NASA a mai pus vreo imagine nouă pe site-ul misiunii. Timp de șase luni sonda a trimis imagini tulburătoare ale lui Jupiter și ale sateliților săi. În total au fost transmise circa 26.000 de imagini.

Jupiter fotografiat de către sonda Cassini pe 29 decembrie 2000

După trecerea pe lângă Jupiter, și după accelerarea produsă de către gigantica planetă, sonda s-a îndreptat către Saturn, unde avea să ajungă în vara anului 2004.

Jupiter și Io, imagine transmisă de sonda Cassini pe 1 ianuarie 2001

Dar, până să ajungă acolo, sonda a  mai avut de îndeplinit o misiune importantă pentru știință: verificarea teoriei generale a relativității. Să vă explic despre ce este vorba. Conform teoriei generale a relativității, așa cum cititorii noștri știu deja, prezența unei mase mari, cum ar fi cea a Soarelului, produce curbarea spațiu-timpului. Din acest motiv un semnal radio care trece prin apropierea Soarelui va fi obligat să parcurgă o distanță mai mare decât dacă s-ar fi deplasat în linie dreaptă.

Acest fenomen poartă numele de efect de întârziere Shapiro. Acest efect a fost folosit pentru testarea teoriei generale a relativității și în cadrul misiunilor Viking și Voyager, iar rezultatele au confirmat, cu o eroare de o miime, teoria lui Einstein. În cazul măsurătorilor realizate în vara anului 2002, cu ajutorul semnalelor radio emise de către sonda Cassini, rezultatele au confirmat teoria generală a relativității cu o marjă de eroare de 1/51.000. În 2004, o dată cu publicarea rezultatelor Sami Asmar, unul dintre cercetătorii care a realizat măsurătorilor avea să declare că: ”Semnificația științifică a acestor rezultate este reprezentată de confirmarea calculelor lui Einstein cu o precizie nemaiatinsă până acum.”

Vom lăsa sonda să călătorească către Saturn. Până va ajunge acolo dați-mi voie să deschid trei paranteze.

Cine a fost Cassini?

Numele său complet este Giovanni Domenico Cassini și a fost un astronom italian care s-a născut în 1625 într-un mic orășel care făcea parte pe atunci din Statul Savoya. Ca mulți alții din vremea sa, Cassini ajunge să studieze astronomia, datorită pasiunii sale pentru astrologie. La numai 25 de ani devine profesor de matematică și astronomie la universitatea din Bologna.

Aici folosește instrumentele de la observatorul din Panzano, situat în apropierea orașului Bologna. Aici determină înclinarea axei de rotație a Terrei, studiază paralaxa solară și face observații asupra cometelor. În 1668 Cassini finalizează tabelele cu pozițiile sateliților lui Jupiter. Mai târziu acestea aveau să fie folosite Ole Rømer pentru determinarea vitezei luminii.

Giovanni Domenico Cassini

Inginer talentat, a fost numit de către papa Clement al IX-lea ca superintendent pentru fortificațiile fortului Urbain. De asemenea el s-a mai ocupat și de regularizarea râurilor Reno și Pô.

În 1669, având o solidă reputație ca astronom, Cassini este invitat în Franța de către regele Ludovic al XIV-leam pentru a ajuta la construirea Observatorului din Paris. Imediat după sosire este primit în proaspăt înființata Academie Regală de Științe (Academie Royale des Sciences), iar în 1671, odată cu deschiderea Observatorului din Paris, este numit director al acestei instituții științifice. Va rămâne pe post până la moartea sa, în 1712.

Pe timpul șederii la Paris, pe lângă alte observații importante, Cassini, devenit acum cetățean francez, descoperă patru sateliți ai lui Saturn: Iapetus (în 1671), Rhea (în 1672), Tethys și Dione (ambii în 1684). De asmenea, în 1675 el descoperă un gol în inelul lui Saturn care separă în două inelul planetei. Astăzi acesta poartă numele de ”diviziunea Cassini”. El descria inelul lui Saturn ca fiind alcătuit din sateliți foarte mici, astfel că nu pot fi văzuți individual.

Poate că îmi voi imagina cândva un interviu cu domnul Giovanni Domenico Cassini, dar deocamdată mă opresc aici cu prezentarea marelui astronom.

Cine a fost Huygens?

Christiaan Huygens s-a născut pe 14 aprilie1629 la Haga. La vârsta de 17 ani, puternic influențat de scrierile Descartes, Huygens se îndreaptă către studirea științei. A avut contribuții fundamentale în fizică, matematică și inginerie, dar voi vorbi despre ele cu o altă ocazie.

Christiaan Huygens

În domeniul astronomiei Huygens a avut câteva contribuții foarte importante. În 1655, în vremea în care inelul lui Saturn era descris mai degrabă în cuvintele lui Galilei: ”Planeta Saturn nu este singură, ci este compusă din trei [corpuri] care se ating unul cu altul și care nu se mișcă unul față de altul”, Huygens propune ideea care astăzi ne este atât de familiară.

Tot el, folosind o lunetă care mărea de numai 50 de ori descoperă primul satelit al lui Saturn, Titan. Patru ani mai târziu, îndreptându-și luneta către Marte, Huygens devine primul pământean care descoperă o formațiune distinctă pe o altă planetă. Este vorba desăre Syrtis Major, o câmpie vulcanică de pe suprafața marțiană. Această descoperire îl ajută să determine perioada de rotație în jurul propriei axe a Planetei Roșii.

Pentru culoare, vreau să vă spun că Huygens era preocupat și de exitența vieții extraterestre. În ultimii ani de viață, Huygens a murit în 1695, el a scris lucrarea Cosmotheoros, în sublinia că prezența apei în stare lichidă este esențială pentru existența vieții. O idee care a rămas valabilă până în zilele noastre.

Câteva cuvinte despre Saturn

Cred că (mai ales copiii) suntem cu toții de acord: Saturn este cea mai spectaculoasă și frumoasă planetă din Sistemul Solar. Atunci când povestesc despre ea țin să precizez încă de la început ceva surpinzător referitor la această planetă, care este a doua, ca mărime, din planetele care se rotesc în jurul Soarelui. Dacă am avea un bazin cu apă suficient de uriaș, am descoperi că planeta Saturn va pluti pe suprafața lui. Saturn, uriașa planetă, are o densitate de 687,3 kg/m3, mai mică decât cea a apei.

Saturn este a șasea planetă de la Soare și este cea mai îndepărtată planetă care poate fi văzută ochiul liber. Distanța medie față de Soare este de 1.426.725.400 km, adică circa 9,5 u.a. (u.a, unitate astronomică egala cu distanța medie dintre Pământ și Soare).

Are un volum de 760 de ori mai mare decât cel al Pământului, și o masă de 95 de ori mai mare. Atmosfera saturniană este străbătută de vânturi extrem de rapide, a căror viteză atinge 1800 km/h. Sonda Cassini a identificat un uriaș ciclon în formă de hexagon, cu diametrul de circa 12500 km, care este situat în zona polului nord saturnian. Atmosfera planetei este alcătuită din 96,3% hidrogen molecular și 3,25 heliu, la care se adaugă urme de metan, amoniac etc.

Ziua pe Saturn durează numai zece ore și jumătate ceea ce duce la o ”turtire” semnificativă a planetei. Saturn posedă un câmp magnetic de 578 ori mai intens decât cel terestru.

Astăzi știm că inelul lui Saturn este format din mai multe inele, separate între ele prin spații goale (așa cum vă spuneam mai sus, Diviziunea Cassini este unul dintre acestea). Cel mai îndepărtat inel se întinde până la odistanță de 7.000 de ori mai mare decât diametrul lui Saturn. În general grosimea inelelor are o valoare medie de numai 10 m…

Saturn are 62 de sateliți, fiind astfel un soi de sistem solar în miniatură.

Sosirea

Lăsasem sonda Cassini pe drumul său către Saturn. Așteptare lungă: patru ani până la înscrierea pe orbită. În 2004 aveam deja acasă un internet, prin cabulu, de bună calitate, așa că am putut urmări îndeaproape etapele acestei importante părți a misiunii. Știam deja ce manevre complicate trebuie să execute sonda pentru a se înscrie pe orbita lui Saturn. Urmăream cu atenție informațiile care apăreau pe spaceflightnow.com, unde se urmărea pas cu pas apropierea de Saturn.

Iată cum stăteau lucrurile.

Pe 27 mai calculatorul de bord al sondei Cassini a comandat pornirea motorului principal timp de șase minute și două secunde. A fost corectată și traiectoria pentru comanda finală de înscriere pe orbită, care urma să fie dată pe 1 iulie 2004. Aceasta a fost corecția cu numărul 20 (TCM-20).

Pe 1 iulie 2004 succesiunea evenimentelor, pe care o urmăream online cu sufletul la gură, a fost, într-o variantă prescurtată, următoarea:

01:11 GMT Sonda Cassini se rotește pentru a orienta antena de câștig mare către direcția de zbor. Astfel antena va deneni un scut împotriva particulelor de praf care ar putea fi întâlnite peste o oră, atunci când sonda va traversa planul inelelor lui Saturn.

02:11 GMT Sonda Cassini a străbătut inelul lui Saturn.

02:21 GMT Sonda efectuează o manevra de rotație, astfel încât să se poziționeze corect pentru aprinderea motorului principal în vederea înscrierii pe orbită.

02:26 GMT Avem semnal de la Cassini! Sonda a traveresat fără probleme inelele lui Saturn.

02:36 GMT A fost pornit motorul principal. Acesta va trebui să funcționeze timp de 96 minute, pentru a încetini sonda în vederea înscrierii pe orbită. Este un moment critic al misiunii. Dacă manevra nu va fi efectuată corect, misiunea Cassini se va sfârși.

04:07 GMT Semnalul Doppler de la sonda Cassini arată că sonda frânează ceva mai repede decât era planificat, dar aceasta nu reprezintă o problemă.

04:12 GMT Motorul principal al sondei a fost oprit. Cassini a încheiat manevra de frânare și a devenit primul obiect făcut de mâna omului care s-a înscris pe orbita lui Saturn.

Înscrierea pe orbita lui Saturn

După succesul înscrierii pe orbită a urmat obișnuita conferință de presă a unor oameni fericiți. Ed Weiler, pe atunci administrator asociat pentru știință al NASA, spunea așa: ”A fost o călătorie incredibilă. Nu NASA a ajuns pe orbita lui Saturn, ci Pământul! Asta deoarece 17 națiuni au făcut acest lucru să fie posibil. Acesta este modul în care trebuie făcută explorarea spațială: de către Pământ!”

Politicos David Southwood director științific al ESA răspunde așa: ”Trebuie să spun că seara asta a fost o seară americană. A fost stilul american de a face lucrurile cum trebuie. Sunt și foarte  mulți europeni implicați în aproape toate aspectele misiunii legate de misiunea Cassini-Huygens. Acesata este cu adevărat o misiune la care am lucrat cu toții împreună.”

Debarcarea lui Huygens

Vai ce spectacol a fost acesta! Cassini se înscrisese frumos pe orbita lui Saturn și își începuse cu succes misiunea, care avea să să se încheie abia în 15 septembrie 2017. Transmitea deja fotografii spectaculoase ale inelelor saturniene și, cred, ale câtorva dintre sateliții lui Saturn. Mă desfătam cu ele, dar așteptam cu emoție un anume moment al misiunii.

Pe 25 decembrie 2004 se landerul Huygens se desprindea de sonda mamă și își începuse căderea liberă către Titan, care avea să dureze 21 de zile. Vă dați seama ce calcule și ce măsurători complicate trebuiau să fie efectuate pentru ca micul Huygens să ”nimerească” satelitul saturnian aflat, la momentul separării de Cassini, la o distanță de patru milioane de kilometri. Huygens nu dispunea de nici un sistem pentru corecția traiectoriei.

Faza de coborâre pe Titan a început în momentul în care sonda a ajuns la o altitudine de 1.270 km deasupra lui Titan. În acest moment sonda avea o viteză de 18.000 km/h. După patru minute, în momentul în care viteza sondei era de 400 m/s, la o altitudine de 180 km, s-a deschis o mică parașuta, care avea rolul de a extrage capacul protector situat pe ”spatele” landerului.

După 2,5 secunde capacul este îndepărtat și se deschide o primă parașută principală, care are un diamteru de 8,5 m. La altitudinea de 160 de km, scutul termic este îndepărtat. La altitudinea de 125 km prima parașuta principală este largată, și se deschide o alta, care are un diametru de numai 3 m. Motivul folosirii unei parașute mai mici ține de limitările tehnologice ale vremii. Pur și simplu prima parașută ar fi încetinit prea mult coborârea, iar bateria s-ar fi epuizat mai înanite ca Huygens să atingă solul lui Titan…

La două ore de la deschiderea primei parașute principale, Huygens lua contact cu suprafața lui Titan. Pe tot timpul coborârii, după activarea rând pe rând a instrumentelor de la bord, Huyens a transmis informații prețioase despre atmosfera satelitului saturnian, folosind drept releu sonda Cassini, care se afla la o distanță de circa 60.000 de km de Titan.

Poate că ar trebui să vă povestesc despre instrumentele științifice de la bordul lui Huygens și depre datele obținute, dar nu o voi face, pentru că mă tem că aș ieși din poveste. Dar despre două lucruri vreau să vă spun acum. La bordul landerului au  existat camere foto, care au obținut imagini spectaculoase ale suprafeței lui Titan. În total, către casă au fost transmise circa 350 de imagini.

A mai existat și… un microfon, cu ajutorul căruia au fost înregistrate sunetele din mediul înconjurător pe timpul coborârârii și după asolizare. Nu era un instrument fără rost acest microfon. Oamenii de știință sperau să poată înregistra tunetele de pe Titan. După știința mea nu a fost înregistrat nici unul. De acest microfon mă leagă și o amintire.

La câteva săptămâni după debarcarea pe Titan a landerului Huygens, domnul Alexandru Mironov m-a invitat să merg împreună cu dânsul la Liceul Agricol din Dragomirești Vale, pentru a le povesti tinerilor despre misiunea Cassini. Cred că era pentru prima oară când țineam o conferință. Eram emoționat la culme. Nu am spus multe cuvinte, am arătat doar niște animații, câteva poze cu Saturn, cu Titan… la final, am pus sunetele înregistrate pe Titan, pe care tocmai le luasem de pe site-ul ESA.

Am dat boxele calculatorului la maximum (erau unele tare modeste), am dat drumul la sunet și dintr-o dată toată lumea a tăcut ca prin farmec. Amfiteatrul liceului s-a umplut brusc de fețe zâmbitoare. În acel moment am știut că i-am câștigat pe acei tineri de partea mea…

Suprafața lui Titan, într-o imagine transmisă de Huygens.

În preajma lui Saturn

Au urmat ani de zile, în care sonda Cassini și-a făcut cu brio datoria față de noi, cei care au trimis-o către Saturn. Inițial misiunea de cercetare a planetei cu inel ar fi trebuit să se încheie în luna mai a anului 2008. Dar rezultatele obținute erau mult prea importante, așa că misiunea a fost prelungită până în septembrie 2010. La sfârșitul acestei perioade de prelungire sonda Cassini nu își epuizase nici pe departe capacitatea de a îi uimi pe cercetători cu datele transmise de către ea, așa că sfârșitul sondei a mai fost amânat o dată, până pe 15 septembrie 2017.

În tot acest timp, sonda Cassini a colectat un volum de 635 GB de date, a dat ocol planetei Saturn de 294 de ori și a trecut de 162 de ori prin apropierea sateliților planetei (dintre acestea 127 au avut drept țintă satelitul Titan și 23 pe Enceladus). Și, foarte important pentru noi, oamenii obșnuiți, sonda Cassini transmis către casă nu mai puțin de 453.048 de imagini. Știu, sunt prea multe cifre, dar ele ne pot ajuta să înțelegem mai bine amploarea acestei misiuni formidabile. Pentru a mai îndulci cifrele, vă reamintesc că a existat o zi anume, 19 iulie 2013, când NASA ne-a invitat pe toți să ne ridicăm privirile către planeta cu inel și să-i zâmbim. În acea zi NASA a făcut o fotografie a Pământului și a Lunii de pe orbita lui Saturn. O imagine care ne purta zâmbetele.

Sfârșitul

Pe 22 aprilie 2017, după trecerea prin apropierea lui Titan, orbita sondei a fost modificată astfel încât să treacă prin spațiul dintre inelul interior și Saturn. Patru zile mai târziu sonda trecea la o altitudine de 3.200 km deasupra norilor lui Saturn. După ce a mai parcurs alte 22 de orbite în apropierea lui Saturn, pe 15 septembrie, Cassini a pătruns în atmosfera saturniană. În tot acest timp a transmis informații către Terra, care încă așteaptă să fie prelucrate. În schimb inginerii știu deja cum au fost ultimele momente ale sondei.

Datele recepționate la sol arată că înainte de intrarea în atmsofera saturniană, sonda a început să aibă mici oscilații, cu amplitudini de zecimi de grad. Motoarele de corecție au intrat în funcțiune în mod repetat, pentru a menține orientarea antenei către Terra. La altitudinea de 1.900 km deasupra norilor saturnieni, sonda începe să intre în atmosfera saturninană. Deoarece Cassini nu are o formă simetrică, forțele aerodinamice încep să rotească sonda. Și de această dată intră în funcțiune motoarele de corecție, care încep să funcționeze pe perioade din ce în ce mai lungi, pentru a păstra orientarea sondei.

Începea bătălia cu Saturn, pentru ca sonda să transmită cât mai multe informații către casă. Datele transmise în opt secunde ale sondei arată că aceasta începuse deja să se rotească, până când antena nu a a mai putut fi îndreptată către Pământ. După alte 83 de minute (timpul necesar semnalelor radio să ajungă de pe Saturn pe Terra), semnalele sondei dispăreau de pe ecranele centrului de control al misiunii de la JPL. În acel moment s-a făcut anunțul cu care am început acest text: ”S-a pierdut semnalul sondei Cassini”.

Un moment trist? Nu, în nici un caz trist, deși am fost impresionat până aproape de lacrimi. Mai degrabă a fost momentul unui început de nostalgie. Știu că o să îmi fie foarte dor de sonda asta, alături de care am trăit aproape două decenii. Nici o clipă nu a încetat să mă uimească, nici o clipă nu a încetat să îmi ofere frumusețea unei alte lumi. Mă uit și acum la imaginile transmise de către sondă și de fiecare dată mă simt ca și cum le-aș vedea pentru prima oară. Adio prieten drag….

Comentați pe Facebook