0
(0)

Edzard Ernst, profesor la Universitățile Plymouth și Exeter, a dezvăluit ce funcționează și ce nu în medicina alternativă.

 

Dacă ești un om de știință, obiectivul tău nu este să demonstrezi că ipotezele tale sunt corecte, ci să testezi dacă sunt corecte. O mică diferență, dar una care schimbă complet perspectiva, în opinia lui Edzard Ernst, primul medic din lume care a obținut o catedră în medicină alternativă (sau complementară) la Universitatea Exeter (Marea Britanie), în 1993. Și care și-a dedicat întreaga carieră abordării cercetării în acest domeniu complex și controversat într-un mod riguros științific.

Ernst, director al Unității de Medicină Complementară din cadrul Peninsula College of Medicine & Dentistry al Universităților Plymouth și Exeter, este în prezent în pragul pensiei. Va mai preda încă un an dar, după cum a declarat într-un interviu acordat revistei Nature, simte că poate încă vorbi despre homeopatie fără menajamente. Ernst este de părere că foarte puțini specialiști din domeniul medicinei alternative abordează cercetarea cu doza corectă de scepticism și simț critic.. “Cred că a utiliza știința pentru a dovedi că teoriile tale sunt corecte este o premisă greșită. Este nevoie de mai multă cercetare în acest domeniu, dar și mai important este să dispui de o cercetare corectă. Un studiu prost condus poate produce mai mult rău decât niciun studiu”, a precizat expertul britanic.

Din păcate, crede el, finanțările pentru cercetare în acest domeniu sunt în clipa de față prea firave. „Această țară (Marea Britanie) investește în medicina alternativă o sumă meschină: mai puțin de 1% din bugetul pentru Sănătate. Este în mod clar prea puțin, având în vedere că  20% din populație recurge la medicina alternativă”.

Dar oare cercetarea (cea bine făcută) a produs până acum probe științifice cu privire la beneficiile medicinei complementare? Răspunsul specialistului este cât se poate de tranșant: „Homeopatia este practic inutilă. Mi-ar plăcea să dovedesc contrariul, din moment ce sunt înainte de toate un homeopat. Ar fi frumos să câștig un Nobel demonstrând că și absența principiilor active poate avea un efect, dar evidențele sunt în mod clar împotrivă”, afirmă Ernst. Totuși, după cum ține să precizeze, lăsând la o parte homeopatia, există și cazuri în care eficiența unor practici sau a unor plante este susținută de probe științifice solide: acupunctura de exemplu, s-a dovedit utilă în reducerea durerii, în anumite condiții, iar acum este unanim acceptată; și numai în ceea ce privește Sunătoarea  (Hypericum perforatum) există în clipa de față 50 de studii clinice care-i confirmă efectul benefic în tratamentul depresiei moderate.

Sursa: Wired.it

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here