0
(0)

Ultimele descoperiri şi observaţii ale Telescopului Spaţial Hubble asupra exoplanetei GJ 1214b au relevat existenţa unui tip nou de planete, aceasta fiind o lume acvatică înconjurată de o atmosferă aburindă, cu o dimensiune între cea a planetei noastre şi cea a lui Uranus.

 

O echipă internaţională de astronomi, a realizat observaţii asupra planetei numite GJ 1214b: „este o planetă diferită de toate celelalte pe care le cunoaştem…o mare parte a masei sale este compusă din apă” declară Zachory Berta, de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian.

GJ 1214b este localizată în constelaţia Ofiucus (sau Ophiuchus, numită şi a Purtătorului Şarpelui), la o distanţă de numai 40 de ani lumină de Terra, urmând a fi unul dintre principalele obiective ale viitorului Telescop Spaţial James Webb.

Planeta a fost descoperită în 2009 de către cercetătorii proiectului MEarth şi are un diametru de 2.7 ori cât cel al Terrei, cântărind de şapte ori mai mult decât aceasta. Gravitează în jurul unei mici stele roşii, cu o perioadă de revoluţie de 38 de ore şi se află  la o distanţă de 2 milioane de kilometri de aceasta. Astfel, temperatura estimată la suprafaţa planetei este de 230 grade Celsius.

În urmă cu doi ani, specialiştii au măsurat atmosfera planetei GJ 1214b, descoperind că aceasta pare a fi compusă în principal din apă.

Având la dispoziţie datele privind masa şi mărimea planetei, astronomii i-au putut calcula şi densitatea, de numai 2 grame/cm3. Ştiind că apa are o densitate de 1 gr/cm3 şi că Terra are o densitate de 5.5 gr/cm3, cercetătorii au concluzionat că GJ 1214b conţine mult mai multă apă şi mult mai puţină piatră decât planeta noastră, astfel că şi structura sa internă poate fi radical diferită.

Savanţii cred că GJ 1214b s-a format la o distanţă mai mare de steaua sa, unde ar fi existat suficientă apă îngheţată, ea migrând spre interiorul sistemului mai târziu. În acest proces de migraţie, planeta a trecut printr-o zonă locuibilă a sistemului, unde ar fi înregistrat temperaturi similare cu cele de pe Terra. Rămâne însă de văzut şi cât timp a stat GJ 1214b în această zonă favorabilă vieţii.

Sursa

Sursa Foto: NASA/ESA/CfA

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here