0
(0)

Atunci când mamele în devenire fumează, efectele acestui obicei se reflectă în mișcări subtile ale fetușilor pe care îi poartă în pântece, potrivit cercetătorilor Universității Durham care au examinat ecografiile obținute cu ajutorul unei noi tehnologii cu ultrasunete de înaltă rezoluție.

 

Într-un anumit moment al dezvoltării, fetușii sănătoși încep să își exploreze noile membre și părți ale corpului – își ating capul, fața și își mișcă gura într-o mulțime de forme. Dar aceste mișcări se răresc progresiv pe măsură ce sistemul lor nervos central (care controlează mișcarea) se dezvoltă.

Specialiștii au analizat mii de mișcări subtile ale gurii și degetelor, în cadrul a 80 de scanări 4D cu ultrasunete asupra a 20 de fetuși: patru dintre ei aparțineau unor femei care fumau în medie 14 țigări pe zi, în timp ce restul de 16 erau purtați în pântece de femei nefumătoare. Cea de-a patra dimensiune din 4D este timpul.

Imaginile au fost obținute la patru intervale diferite, între 24 și 36 de săptămâni de sarcină, iar mamelor în devenire li s-a cerut de asemenea să completeze chestionare privitoare la stres și depresie.

Toți bebelușii s-au născut sănătoși. Totuși, fetușii mamelor fumătoare au prezentat o frecvență semnificativ crescută a mișcărilor intrauterine – comparativ cu rărirea firească a acestora manifestată de un fetus în timpul sarcinii. De asemenea, s-a constatat o întârziere a reducerii atingerilor faciale de către fetușii femeilor care fumau. În secvența de mișcări de mai sus, se poate observa cazul fetusului cu mamă consumatoare de tutun în partea superioară și cel al fetusului cu mamă nefumătoare în cea inferioară.

Cercetătorii consideră că motivul acestor reacții ar putea fi acela că sistemul nervos central fetal nu s-a dezvoltat cu aceeași viteză și în aceeași manieră ca în cazul fetușilor cu mame nefumătoare. Practic, imaginile sugerează că fetușii fumătoarelor sunt mai imaturi în comportament, cred specialiștii. Studii anterioare au indicat o întârziere a procesării abilităților de vorbire în cazul copiilor expuși la fumat prenatal.

Sursa

Sursa foto: Dr. Nadja Reissland, Durham University

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here