0
(0)

Nici în acest an, japonezii nu se dezic de pasiunea lor pentru roboţi. La CEATEC, companiile nipone au venit cu roboţi doctori, roboţi ciclişti, roboţi hair stilişti şi roboţei supraveghetori, deghizaţi în ursuleţi de pluş.

 

Cei de la Panasonic au adus la CEATEC robotul care te spală pe cap şi îţi masează scalpul. Tot ei au creat şi robotul care îţi aduce doctorul în casă. În demonstraţia efectuată, pacientul aflat într-un scaun cu rotile discută cu doctorul său, prin intermediul monitorului integrat în robotul HOSPI-Rimo, care s-a deplasat lângă pacient, administrându-i și medicamentele necesare, scutindu-l astfel de o deplasare până la spital.

\"(w540)

Compania japoneză Fujitsu a creat roboţi deghizaţi sub forma unor ursuleţi de pluş, dotaţi cu camere de supraveghere, ascunse în nas şi dotaţi cu senzori de proximitate – ursuleţul-robot simte apropierea unei persoane şi o salută cu mâna. Ursuleţii robotizaţi pot fi foarte utili în supravegherea copiilor lăsaţi acasă, făcându-şi datoria ca o veritabilă bonă.

\"(w540)

Evident, nici în acest an, nu putea să lipsească robotul numit Cycling Boy, al celor de la Murata, dotat cu o nouă baterie, ecologică, precum şi cu un nou motoraş şi sistem de comunicare wireless. De-acum este dotat cu o nouă aptitudine – poate urca şi rampe, în anii trecuţi fiind limitat la „ciclismul” în mici cercuri.

\"(w540)

În cele din urmă, cei de la Cyberdyne (denumire preluată de la compania creatoare a terifianţilor roboţi ucigaşi din seria Terminator) au prezentat costumul robotizat HAL, controlat prin semnalele corpului uman, ce înglobează, potrivit lui Yoshiyuki Sankai, CEO al Cyberdyne, „robotica, neuroştiinţele, sociologia şi biologia”. Aplicaţiile practice ale acestuia merg de la industria jocurilor (imaginaţi-vă HAL combinat cu tehnologia Kinect), la antrenamentele sportive şi la aplicaţiile medicale.

\"(w540)

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here