Privind retrospectiv viața și opera lui John Ray, ai impresia că un astfel de om s-a născut pentru a scrie istoria la propriu. Cu o viață ruptă parcă din filmele hollywoodiene, cu o capacitate intelectuală care îl situează alături de cele mai luminate minți din istorie și cu o pasiune fără limite pentru științe care nici măcar nu fuseseră inventate, John Ray a schimbat o lume întreagă.

Dacă nu erau științe care să îi împlinească pasiunile, le-a inventat; dacă viața l-a lovit, a continuat să meargă înainte în ciuda tuturor opreliștilor; iar dacă rațiunea i-a spus să se oprească, atunci și-a ascultat inima.

Un studiu realizat cu ajutorul Wikipedia a demonstrat că personalitatea cea mai influentă a umanității, studiu bazat pe căutările faimoasei enciclopedii online și pe linkurile care duc către o anume personalitate, este nu Iisus, nu Mahomed, nu Napoleon, Alexandru Macedon sau Hitler, așa cum v-ați fi așteptat, ci Carl Linnaeus.

Iar dacă numele nu vă spune încă nimic, voi menționa că Linnaeus, pe numele său adevărat Carl von Linne, a fost un naturalist suedez din secolul al XVIII-lea, considerat părintele biologiei moderne, inventatorul sistemului taxonomic după care sunt clasificate astăzi toate formele de viață.

Ei bine, istoria este uneori nedreaptă. Nu pentru că Linnaeus nu ar fi fost un geniu în adevăratul sens al cuvântului, ci pentru că i-a atribuit o operă uriașă, trecând în uitare pe cel care a început-o și care a dus-o aproape de finalitate… nimeni altul decât britanicul John Ray.

De la fierărie la știință

John Ray (sau Wray, așa cum s-a semnat până la vârsta de 43 de ani) s-a născut în anul 1627, în Black Notley (un sat care nici azi nu numără mai mult de 2.500 de suflete), în Essex, Anglia. Era un sat cu aspect medieval, în care sălășluiau doar câteva sute de persoane și în care tatăl său, Roger Ray, era fierar… singurul, de altfel, din zonă. Mama sa, Elizabeth, era ceea ce azi am numi „vindecătoare” și moașă, o femeie care se îndeletnicea cu medicina tradițională și care, fără doar și poate, a sădit în sufletul micului John pasiunea pentru natură și, în special, pentru plante.

Fără a avea vreun strămoș de marcă în familie, nici măcar un nume cu rezonanță locală, John Ray părea sortit să ducă mai departe afacerea tatălui. Însă tânărul a dat încă de la început dovada unei inteligențe ieșite din comun. Absolvă cu brio școala de gramatică din Braintree, oraș aflat în imediata apropierea satului Black Notley și, la insistențele dascălilor săi, este trimis de către părinți la Universitatea Cambridge. John nu avea pe atunci decât 16 ani.

Patru ani mai târziu absolvă, de asemenea cu brio, și este ales membru al Colegiului Trinity, o onoare la care nu mulți își permiteau să viseze. Timp de zece ani ocupă diferite funcții la Cambridge, predând pe rând matematică, limba greacă, literatură sau științe naturale. Mă voi opri puțin din descrierea biografiei lui John Ray pentru a aminti un episod în aparență mărunt, dar care avea să aibă o influență majoră asupra evoluției sale ca om de știință.

În 1650, la doar 23 de ani, Ray se îmbolnăvește. Este vorba despre dureri care se vor croniciza și care îl vor urmări toată viața. Medicul îi recomandă plimbările în natură și, cum cele mai accesibile erau cele prin grădinile Cambridge-ului, tânărul profesor se conformează. Dar cum pasiunea pentru plante nu se stinsese niciodată, Ray începe să catalogheze plantele observate. Apoi, să deschidă prima grădină botanică de la Cambridge.

Poate părea ceva banal, însă nimeni până la el nu se mai gândise să facă așa ceva. Astfel, în anul 1660, publică o primă lucrare intitulată „Catalogul plantelor de la Cambridge”. Cambridge-ul nu era însă suficient pentru o minte atât de cuprinzătoare precum cea a lui John Ray. Cu doar doi ani înainte de a publica această primă lucrare, el îi scrie unuia dintre colegii și protejații săi, Francis Willughby, propunându-i un proiect de anvergură, catalogarea întregii flore din Marea Britanie. Apoi, de ce nu, pe cea a întregii Europe.

Doi ani mai târziu însă, în anul 1662, în urma unor controverse religioase și a presiunii parlamentului, John Ray refuză să accepte noile normative și demisionează, renunțând atât la poziția de membru al Colegiului Trinity, cât și la salariul de profesor, singura sa sursă de venit.

O prietenie pentru istorie

Între timp, Ray apucase să călătoreacă în cea mai mare parte a Marii Britanii, catalogând mii de plante și de animale alături de prietenul său, Francis Willughby. Au fost călătoriile care au cimentat prietenia dintre cei doi și care au sădit în sufletul lui Willughby pasiunea pentru științele naturii.

Venise însă anul 1662. Ray, un om cu onoarea nepătată și cu conștiința împăcată că nu făcuse vreun compromis, demisionase. Chiar dacă munca sa de teren nu fusese remunerată în vreun fel (astfel de acțiuni nu erau plătite de universități), salariul de profesor fusese suficient pentru a-i asigura traiul de zi cu zi. De acum, retras în casa părintească de la Black Notley, fără nicio sursă de venit, Ray părea lipsit de orice perspectivă. O carieră promițătoare era pe cale să se sfârșească prematur.

Acesta este momentul în care Francis Willughby intervine providențial. Născut într-o familie cu origini nobiliare, Willughby era la polul opus față de John Ray în ceea ce privește posibilitățile financiare. Lipsit de astfel de griji, fostul elev al lui Ray îl vizitează pe acesta și îi reamintește de propunerea de a vizita Europa și de a cataloga formele de viață. În fond, John Ray avea de acum tot timpul din lume, iar Willughby avea finanțele necesare.

Și astfel, însoțiți de alți doi elevi ai lui Ray (Nathaniel Bacon și Philip Skippon), cei doi pornesc într-o călătorie care va dura trei ani. Este o perioadă în care naturaliștii britanici străbat Germania, Elveția, Țările de Jos, Franța și, separat, Italia și Spania. Cu o pasiune nestăvilită, John Ray reușise să le câștige inimile mai tinerilor săi companioni. Peste toate însă, foștii săi elevi erau impresionați de modul în care lucra acesta.

Chiar dacă era un creștin devotat, Ray eliminase din modul său de gândire orice explicație religioasă. Prefera în schimb observația științifică, palpabilă, devenind, fără să știe pe atunci, unul dintre fondatorii științelor și metodelor de observație științifice moderne. În anul 1666, în Franța, Ray și Willughby își separă drumurile. Primul avea să continue călătoria spre Italia, în timp ce al doilea urma să ajungă în Spania de unde, după ce avea să adune noi date, să călătorească spre Anglia.

Cu informațiile adunate în acești trei ani, cei doi urmau să pună bazele unei opere monumentale, prima încercare de clasificare a formelor de viață din istorie, de la Aristotel și până la ei. În fapt, atât John Ray, cât și Francis Willughby aveau să descopere numeroase hibe în opera aristoteliană, hibe pe care le corectaseră prin munca lor și prin numeroases tudii publicate.

O veritabilă revoluție științifică

Doi ani mai târziu după reîntoarcerea celor doi în Anglia, în anul 1668, John Ray publică o nouă lucrare amplă în care adună toate datele obținute în călătoriile sale din Anglia, „Catalogul plantelor din Anglia”, o lucrare în care adaugă în premieră un capitol de farmacologie, în care vorbește despre proprietățile curative ale anumitor plante. O pasiune pe care o dobândise, așa cum menționam mai devreme, încă din copilărie.

Fire enciclopedică, Ray nu se oprește aici și peste alți doi ani publică o culegere de proverbe englezești, culese în peregrinările sale prin țară. În anul 1673 publică un jurnal de călătorie intitulat „Observații topografice, morale și fiziologice efectuate în călătoriile în Țările de Jos, Germania, Italia și Franța”. Peste doar un an, în 1674, publică o „Colecție de cuvinte englezești care nu sunt folosite în mod curent”. Tot în 1674 publică „Discurs asupra semințelor plantelor”, un studiu revoluționar în care John Ray propune o clasificare a plantelor în „monocotiledonate” și „bicotiledonate”. Vă sună cunoscut? Și nu era decât începutul.

Însă toată această vervă științifică avea să primească o nouă lovitură. Francis Willughby se stingea subit din viață, la vârsta de doar 37 de ani, în urma unei pleurezii. Fostul elev al lui Ray se îngrijise din timp de soarta profesorului său, oferindu-i o rentă de șase șilingi pe an pentru a-i educa pe cei doi fii ai săi, dar pierderea celui mai bun prieten a însemnat enorm pentru Ray. Cu atât mai mult cu cât acesta nu apucase să își publice studiile științifice și observațiile făcute în Europa.

Cu o putere de muncă și de analiză demnă de cărturarii antichității sau ai Evului Mediu, John Ray se concentrează atât pe studiile proprii, cât și pe cele ale lui Willughby. Observațiile făcute pe teren, dublate de studiul tuturor lucrărilor scrise vreodată asupra florei și faunei europene, au fost pilonii operei lui Ray. Poate cea mai importantă scriere a sa, „Istoria plantelor”, operă în trei volume însumând peste 3.000 de pagini, este o primă încercare de clasificare a plantelor după sistemul pe care Carl Linnaeus avea să și-l atribuie mai târziu.

De altfel, trebuie specificat, John Ray este cel care definește termenul de specie în sensul folosit azi și pe care îl introduce în sistemul taxonomic. Pe lângă aceste eforturi, Ray adună toate scrierile, notele și notițele fostului său elev și îi publică postum, în anul 1676, volumul „Ornitologia lui Willughby”. Trebuie menționat că, pe lângă faptul că pusese bazele botanicii și zoologiei moderne, John Ray sădea semințele unei științe complet noi, ornitologia.

Pe baza studiilor aceluiași Francis Willughby, completate de el însuși, Ray publica în anul 1686 o nouă lucrare, „Istoria peștilor”, punând bazele unei alte științe, ihtiologia. Și, pentru că vorbim despre inventarea unor noi științe, nu trebuie uitat faptul că dendocronologia, mai precis datarea vârstei copacilor după numărul inelelor, este opera lui John Ray. El a descris în premieră această metodă, folosind segmente din trunchiul unui frasin.

După moartea lui Willughby, în 1673, Ray decide în sfârșit să se căsătorească. Avea 46 de ani. Soția sa, Margaret Oakley, în vârstă de doar 20 de ani, avea să îi ofere în anii ce au urmat patru fiice. Cei doi se mută în 1679 la Black Notley, acolo unde aveau să rămână până la moartea lui Ray din 1705. Lipsită de aventurile călătoriilor din tinerețe, viața celor doi a fost una ternă. În ciuda durerilor cronice și a sănătății șubrede, John Ray a continuat să scrie, publicând lucrări ample despre plante, mamifere, reptile și chiar despre insecte.

Nu și-a uitat nici pasiunea pentru literatură, filosofie sau gramatică. S-a stins la vârsta de 77 de ani. În urma sa rămâneau peste 20 de lucrări monumentale, zeci de note și studii științifice și numeroase științe noi. Ray a deschis o mulțime de drumuri în ceea ce înseamnă știința modernă. Pe acestea, marii naturaliști ai secolelor viitoare aveau să scrie istoria la propriu.

Preluând modelul creat de el, ca un singur exemplu, Carl Linnaeus (care s-a născut la doi ani după moartea lui John Ray) avea să ofere lumii un sistem taxonomic complex, o primă clasificare a lumii vii, așa cum a fost numit. Din păcate, puțini își mai amintesc astăzi de John Ray. Dacă ar face-o, atunci pe drept ar spune că adevăratul inventator al clasificării lumii vii (al sistemului taxonomic) nu a fost Linnaeus, ci el, fiul fierarului Roger Ray din Black Notley.

Comentați pe Facebook