0
(0)

Kilogramul ar trebui să intre la dietă. Cel puțin asta susține un studiu recent, publicat în revista de specialitate Metrologia. Și asta pentru că cilindrul de metal ce reprezintă etalonul standard pentru greutate a devenit mai greu cu câteva zeci de micrograme în urma contaminării cu praf sau microorganisme.

 

Consecința? Fiecare țară ce deține un atare etalon are o concepție diferită despre ceea ce înseamnă kilogramul standard. Poate că acele câteva zeci de micrograme nu înseamnă foarte mult, însă atunci când este vorba de măsurători extrem de exacte, așa cum ar fi cele care privesc materialele radioactive, consecințele unor erori pot fi catastrofale. Studiul propune și o metodă de curățare a etalonului fără a deteriora obiectul cu pricina, metodă ce implică tratarea cu azot și folosirea razelor ultraviolete.

Richard Davis, unul dintre autorii studiului, este de părere că metoda propusă de el și de colegii lui nu implică costuri mari și poate fi adoptată rapid de orice țară interesată să aibă măsurători cât mai exacte.

\"(w540)

Etalonul kilogramului a fost stabilit în anul 1875. Cinci ani mai târziu, în 1880, 40 de cilindri identici, cântărind exact un kilogram, au fost trimiși în tot atâtea țări semnatare ale Convenției Metrice. Chiar și atunci, oamenii de știință au anticipat că depunerile de praf și microorganisme vor afecta greutate etaloanelor. Drept urmare, ei au introdus piesele de metal în mai mulți cilindri de sticlă, proces care însă nu a făcut decât să întârzie procesul de contaminare.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here