Este greu să nu fii luat prin surprindere atunci când admiri o expoziție modernă în care componenta abstractă a exponatelor, specifică adesea artei contemporane, este înlocuită cu știință și tehnologie. De aceea, nu mică ne-a fost mirarea mie și lui Marc atunci când am vizitat, la Muzeul Național George Enescu, expoziția trans-media din cadrul Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din București, desfășurat în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie.

Și ca să ne înțelegeți surprinderea, în cadrul expoziției The Good Life am avut ocazia să interacționăm cu instalații precum Automated Poetry Machine, generatorul de poezii aflat la granița dintre un telefon public și un bancomat, sau Mindcraft Battle, un fel de „ring de box” al creierelor în care doi utilizatori devin oponenți ce trebuie să se relaxeze sau să se concentreze pentru a împinge, cu puterea minții, fiecare către celălalt un cub aflat în stare de levitație deasupra unei platforme. Tot jocul este posibil prin folosirea unor căști neuronale, care analizează undele cerebrale ale creierului.

Cu această ocazie, au fost create și două teste de aptitudini http://www.liminal.ro/quiz/ + http://www.liminal.ro/personality-quiz/ prin care userii pot descoperi cât de multe știu despre progres, de unde vine și unde ne duce, cât și despre tehnologie.

Liminal

Dar festivalul a mai inclus, pe lângă expoziție, și seria de discuții teoretice Liminal Talks despre tehnologiile utile și cum ne vor modela ele viitorul, precum și hackathon-ul în cadrul căruia participanții au dezvoltat sisteme și dispozitive de teraformare pentru a permite colonizarea altor planete de către oameni. Pentru că soluțiile propuse au vizat mai mult colonizarea unei planete decât teraformarea acesteia, premiul I în valoare de 1.000 de euro a fost împărțit între realizatorii a trei proiecte ingenioase.

Mindcraft Battle

Unul dintre ele este Bee++, o albină robotică făcută dintr-un RaspberryPi care recunoaște printr-o rețea neurală florile de cartofi, printre primele plante ce s-ar putea adapta la cultivarea în medii extraterestre, și ajută la polenizarea lor, folosind vibrații de 270 Hz specifice transferului de granule de polen.

Liminal Terraforming Hackaton

Alt proiect câștigător este Smartscope, o rețea neurală antrenată să clasifice imagini preluate printr-un microscop sau telescop de la nivelul unei planete aflate în etapa de explorare. Iar al treilea învingător este proiectul unui rover marțian dezvoltat pentru a se orienta în spațiu pe baza unor semnale IR (în infraroșu) și a manifesta un comportament specific față de sursa semnalului, care pe măsură ce se apropie de ținta sa adună date din mediu (temperatură, umiditate, intensitatea luminii la sol etc.).

Liminal Talks

“Expoziția The Good Life, cât și sesiunea de discuții Liminal Talks au adus laolaltă un public divers format din oameni de toate vârstele, din tot felul de industrii creative și culturale, interesați de intersecția dintre tehnologie și viață, societate și artă. Numărul mare de oameni care au venit ne-a confirmat faptul că tehnologia este o preocupare curentă, iar efectele ei asupra vieții și asupra viitorului nostru sunt motiv perpetuu de curiozitate”, spune Cătălina Bolozan, curatoarea festivalului.

Automated Poetry Machine

Tot în cadrul festivalului s-a vorbit despre Mindcraft Stories, un proiect de jurnalism prin care BRD dorește să livreze conținut original despre știință și tehnologie, dezvoltat de jurnaliști și profesioniști și care va fi lansat în perioada următoare sub coordonarea Ioanei Calen (care gestionează o echipă de creatori de conținut printre care Constatin Vica, Andra Bălțoiu sau Leona Chițoiu).

Liminal Terraforming Hackaton 2

Liminal este un proiect realizat de Modulab, o platformă interdisciplinară de explorare a noilor tehnologii în relație cu arta, design-ul, inovația socială, spațiul public, cultura populară și industriile creative.

Mindcraft Stories

Partener principal al evenimentului este BRD, care comunică sub umbrela «MINDCRAFT X BRD». Printre proiectele susținute de BRD sub această umbrelă se numără BRD First Tech Challenge, Innovation Labs, CoderDojo, NASA Space Apps Challenge, dar și sponsorizări ale echipelor de robotică Autovortex și heRObotics pentru participarea la competiții internaționale. Implicarea în acest proiect face parte din strategia BRD de susținere a creatorilor de tehnologie care contribuie prin ideile și acțiunile lor la construcția viitorului. BRD are un departament intern dedicat inovației și dezvoltării noilor tehnologii, ce este condus și coordonat de către Horia Velicu, în calitate de Head of Innovation Lab.

Mai multe informatii se pot găsi la: www.liminal.ro și www.modulab.ro. precum și pe pagina de Facebook Liminal

Comentați pe Facebook