Cu trei ani în urmă, când l-am întâlnit pe marele profesor Jim Dator de la Universitatea Hawaii, futurologul îmi mărturisea tranșant că, în cadrul Institute for Futures Studies pe care-l patronează, pregătește studenți, masteranzi și doctoranzi care, la o adică, pot forma oricând un guvern… marțian – chiar dacă ei nu sunt pe deplin conștienți de asta.

Tema exodului spațial a fost tradițional extrem de seducătoare atât pentru literatura SF, cât și pentru povestitorii și jurnaliștii de știință; în ultimii ani a devenit însă și un laitmotiv al cercetătorilor: iar echipa Știință&Tehnică, puternic influențată de urmărirea zilnică a celor mai noi descoperiri și invenții din științe și tehnologii, revine constant asupra ei în prelegerile și conferințele publice pe care le susține în cadrul proiectului Academia S&T.

Reiau și accentuez aici câteva idei care, de câțiva ani, nu-mi dau pace. Acestea pot fi sintetizate într-o singură frază – atât în eventualitatea că va avea loc o catastrofă globală, cât și în aceea că vom trăi în pace și bunăstare până la adânci bătrâneți, omenirea nu va rămâne pentru totdeauna pe bătrânul Pământ.

Avem o mulțime de motive serioase să părăsim planeta-mamă: schimbările climatice, secarea resurselor necesare vieții, ritmul galopant al creșterii populației la nivel mondial. Încet, dar sigur, devenim conștienți și din ce în ce mai îngrijorați de limitele planetei pe care am apărut și evoluat. Însă Terra este doar o singură lume într-un univers nemărginit.

Astăzi, știm cu certitudine că există gheață pe Marte, că asteroizii care traversează sistemul nostru solar sunt bogați în resurse și că o mulțime de sateliți sunt înveliți în gheață. Tot de curând, am început să detectăm planete care orbitează în jurul altor stele și unde există condiții pentru prosperarea vieții similare celor de pe Pământ.

Așadar, se impune o ipoteză de bun-simț: foarte probabil, dincolo de explorarea spațială ca atare, primii pași pe care îi vom face în afara sistemului nostru solar vor urmări să identifice resurse extraterestre capabile să susțină civilizația umană de pe planeta-mamă. Dar, odată ce vom începe aceste expediții de mare anvergură, este greu de crezut că ne vom opri.

Primul val de coloniști care ar folosi tehnologii de propulsie cu viteza luminii ar ajunge la Alfa Centauri, sistemul solar cel mai apropiat de Soarele nostru, în patru ani, iar în centrul Căii Lactee, în 28.000 de ani. Însă acesta este cazul ideal. Pentru a ne continua proiecția, hai să formulăm niște ipoteze mai realiste. Să presupunem că evoluția lui Homo sapiens sapiens își va păstra actualul ritm, foarte lent, și prin urmare oamenii vor rămâne în continuare – mai mult sau mai puțin – ființe umane. De asemenea, ținând cont de ultimele teorii general acceptate din fizică, e de presupus că nu vom fi în stare să depășim viteza luminii (1.079.252.848,8 km/h), dar, în timp, vom călători cu o viteză foarte apropiată de aceasta.

În sfârșit, se mai poate presupune că vom descoperi organisme extraterestre simple, dar este puțin probabil ca, în proximitatea sistemului nostru solar, să întâlnim civilizații extraterestre inteligente. Cele mai plauzibile proiecte și designuri de nave spațiale din prezent anticipează că, până la sfârșitul acestui secol, vom fi în stare să construim fregate galactice capabile să zboare cu 10% din viteza luminii. Colonizarea spațiului va mai fi frânată și de războaie, crize de resurse, dezastre naturale și crash-uri ecologice. Ținând cont de toate acestea, cel mai probabil, prima navetă spațială va ajunge la Alfa Centauri în circa 100-150 de ani, iar cucerirea centrului Caii Lactee este un proces care va dura peste 100.000 de ani.

Întreprinzătorii economici cu viziune, care vor investi din timp în afaceri spațiale (nume precum Elon Musk sau Richard Branson vă spun ceva?), vor cuceri sistemul solar. Iar istoria omenirii arată că absolut toate coloniile s-au desprins, mai devreme sau mai târziu, de „părinții“ lor și și-au urmat propriul drum. Este de presupus că asta va fi și soarta coloniilor spațiale.

În schimbul unor finanțări și scutiri de taxe, guvernele terestre vor încuraja antreprenorii să colonizeze sistemul solar. Diverse bunuri și tehnologii înalte de pe Pământ vor fi cumpărate cu materii prime de pe colonii. Marte va fi prima destinație, datorită faptului ca atât Planeta Roșie, cât și centura de asteroizi din proximitatea ei sunt bogate în elementul-cheie al colonizării: apa. Marte și asteroizii lui dețin aprox. 1/5 din cantitatea de apă existentă azi pe Terra!

Călătoriile Marte-Terra, care se vor realiza în 5-6 zile, plus comunicațiile rapide, vor face ca, inițial, sistemele politice terestre să fie „exportate” în spațiu. Însă, în următoarele decenii, antreprenorii spațiali se vor aventura tot mai departe. Următoarea țintă vor fi Troienii dintre Marte si Jupiter (mai aproape de acesta din urmă), un grup compact de asteroizi care, de asemenea, sunt foarte generoși în apă și alte resurse prețioase. Numai că acest grup se află la o distanță de cinci ori mai mare de Soare în comparație cu Terra. De acolo, planeta-mama va părea îndepărtată și neimportantă.

Numai 170 de ani au trecut în America de la stabilirea aici a primei colonii engleze și până la declanșarea Războiului de Independență. Dacă în anul 2050 se va înființa prima exploatare minieră spațială, pe cale de consecință, aproximativ în 2220 coloniștii spațiali își vor cuceri și ei independența. Apoi, se vor aventura din ce în ce mai departe în spațiu, spre lunile de gheață, spre comete, spre centura Kuiper – toate acestea conținând apă și materiale necesare vieții. Iar de acolo Soarele va arăta ca o stea printre multe altele… 

Comentați pe Facebook