0
(0)

Deasupra și sub Calea Lactee se află două bule enorme de raze gamma, de 25.000 de ani-lumină fiecare, care par a fi fost născute din gaura neagră super-masivă aflată în centrul galaxiei noastre.

 

Bulele au fost detectate pentru prima oară anul trecut, de doi cercetători de la universitățile Harvard și Hong Kong, prin intermediul telescopului spațial Fermi Gamma Ray de la NASA. Observațiile acestora au fost date publicității pe  arXiv.org  în luna noiembrie a anului trecut, când nu se știa absolut nimic cu privire la originea și natura acestor bule. Acum însă, într-un nou articol apărut în arXiv.org, au fost lansate și primele ipoteze.

În opinia lui Kwong Sang Cheng de la Universitatea Hong Kong, originea „baloanelor” ar trebui căutată în stelele cele mai apropiate de gaura neagră. În raza unui singur an-lumină s-ar găsi peste  100.000 de stele; la fiecare 30.000 ani, una dintre acestea ar fi parțial devorată de gaura neagră, iar energia eliberată în cadrul acestui proces ar excita gazul din mediul înconjurător (accelerând electronii) care, încălzit, ar emite razele gamma observate.

Este totuși deocamdată vorba doar despre o ipoteză. Și Douglas Finkbeiner de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge (Statele Unite) – cel care împreună cu Cheng a observat bulele pentru prima oară, pariază pe o altă idée: că bulele ar fi consecința unui eveniment „dramatic” survenit în urmă cu între unu și zece milioane de ani, precum căderea, în gaura neagră, a unui imens nor de gaz sau unui grup mare de stele.
Sursa: Galileo

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here