0
(0)

Suntem cu toții de acord că una dintre principalele probleme ale automobilelor electrice este intervalul de timp îndelungat necesar încărcării acumulatoilor acestora. Acum, Nissan ar putea să fi găsit o soluție a problemei, creând un nou sistem de alimentare care va aproviziona cu electricitatea necesară o mașină de acest fel în numai zece minute.

 

Pentru a-și pune în aplicare noul concept, producătorul auto nipon și experții Universității Kansai, din Japonia, au schimbat electrodul din carbon al unui capacitor din componența unei baterii cu un electrod obținut prin combinarea oxidului de wolfram cu pentaoxidul de vanadiu. Altfel spus, inginerii au proiectat un nou tip de baterie, bazat nu pe carbon, ci pe cele două substanțe menționate mai sus. Desigur, reperele inovației nu sunt complet dezvăluite.

Prin urmare, secretul noii tehnologii constă nu în modificări la nivelul încărcătorului sau în cantitatea de curent ce poate fi pompată în baterie, ci în „tratarea” fragilității acesteia din urmă, în înlocuirea celulelor de combustie care, în mod normal, nu pot gestiona mult curent electric deodată, cu unele apte să înglobeze, relativ brusc și fără a se degrada, o cantitate mare de energie.

O astfel de tehnologie poate permite, cu siguranță, încărcarea completă super-rapidă a unei baterii de mașină (și nu numai), așa cum pretind japonezii ca ar fi posibil.Trebuie menționat că, potrivit propriilor declarații, cercetătorii nu au notat efecte semnificative privitoare la capacitatea de stocare sau la voltajul bateriilor testate în cadrul experimentelor. Cu toate acestea, probabil că tehnologia va devein accesibilă publicului în aproximativ zece ani.

Sursa

Foto: Yoshikazu Tsuno/AFP

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here