0
(0)

Se pare că traversăm o perioadă de adevărate revoluții în domeniul automobilistic, de la eficiență energetică și până la automatizarea funcțiilor. Acum, cercetătorii elvețieni dezvoltă o tehnologie de natură să conducă mașinile spre ultima frontieră a inteligenței, una care ne este străină chiar și nouă, oamenilor: abilitatea de a ne citi gândurile.

 

Oamenii de știință de la École Polytechnique Fédérale de Lausanne (EFPL) au dezvoltat sisteme de scaune cu rotile controlate mental, iar acum vor să-și extrapoleze tehnologia la nivelul carosabilului, lucrând împreună cu fabricantul auto japonez Nissan la construirea unui sistem care să anticipeze mișcările șoferului în traficul rutier.

Cu ajutorul indicatoarelor biometrice și ambientale, mașinile cu o astfel de echipare se vor pregăti dinainte pentru manevrele intenționate de șofer, încetinid, spre exemplu, în vederea unui viraj, sau, eventual, schimbând banda în caz că anticipează o părăsire a autostrăzii.

„Ideea este să îmbinăm inteligența șoferului cu cea a mașinii într-un melanj care să elimine conflictele dintre cei doi”, este de părere Jose del R. Millan, profesor EPFL și coordonator al proiectului de cercetare.

Tehnologia va folosi senzori integrați în mașină și se va baza pe tipare de activitate cerebrală și de mișcare oculară, pentru a anticipa ceea ce urmează să se întâmple. Multe interfețe creier-mașinărie se bazează pe cartografierea undelor cerebrale, care necesită, însă, teste inițiale numeroase pentru a determina tiparele utilizatorului și pentru a elimina posibilitatea unor semnale amestecate.

Cei de la EPFL susțin că noul lor sistem întrebuințează și analiza statistică pentru a prevedea intențiile unui șofer. Prin aceasta, sistemul va funcționa mai rapid decât cele care depind strict de undele cerebrale, astfel încât mașina va ști că șoferul se gândește să vireze într-o direcție chiar înainte ca acesta să gândească activ acest lucru.

Și armata plănuiește integrarea unui sistem de anticipare pentru drone. Acela ar folosi datele turnurilor de control pentru traficul aerian și va crea modele după felul în care avioanele pilotate decolează și aterizează. Poate, într-o zi, un sistem asemănător de imitare a comportamentului de șofer va fi folosit și pentru deplasarea flotelor de mașini autonome.

Sursa

Foto: Nissan

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here