0
(0)

Anual, peste un sfert din emisiile globale de CO2 provenind de la arderea combustibililor fosili şi de la producţia de ciment ajunge în oceanele Terrei. Acest proces creşte nivelul de aciditate al apei marine, ceea ce face dificilă supravieţuirea unor specii acvatice.

 

Alterarea artificială a ph-ului apelor sărate oceanice are potenţialul ca, pe parcursul următorului secol, să devasteze anumite ecosisteme marine, o sursă de hrană importantă pentru civilizaţia umană. Din acest motiv, monitorizarea atentă a fenomenului este crucială.

În consecinţă, specialişti de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), de la Universitatea Exeter şi savanţi ai Laboratorului Marin Plymouth şi ai Institutului francez de cercetare pentru exploatarea mărilor (Ifremer) dezvoltă noi tehnici inovatoare prin care monitorizează nivelul de acidificare al oceanelor, cu ajutorul sateliţilor special echipaţi astfel încât să revoluţioneze modalitatea prin care experţii în biologie marină şi în climatologie studiază oceanele planetei.

Noua abordare ambientalistă face posibilă monitorizarea izolată a unor mari porţiuni oceanice altfel inaccesibile, prin intermediul sateliţilor care orbitează Pământul la altitudini de peste 700 km. Folosirea lor face posibilă identificarea rapidă şi facilă a acelor regiuni de ocean cel mai suspuse riscurilor unei acidificări sporite.

Dacă metodele folosite până acum pentru măsurarea temperaturii şi a salinităţii apei oceanice spre a-i determina aciditatea erau restricţionate la nivelul instrumentelor duse la faţa locului de vase de cercetare – abordare care limitează recoltarea de mostre la suprafeţe marine foarte restrânse -, noile tehnici întrebuinţează camerele termale şi senzorii cu microunde pentru a analiza aceiaşi parametri mult mai rapid şi pe suprafeţe mult mai extinse. Proiectul este finanţat de ESA.

Franța readuce în atenția publică chestiunea schimbărilor climatice, în contextul în care la Paris va avea loc, între 30 noiembrie și 11 decembrie, cea de-a 21-a Conferință ONU pe tema schimbărilor climitice (Paris Climat 2015). În România, Ambasada Franței va organiza o serie de evenimente dedicate acestei teme, care va debuta pe 3 martie cu o conferință de presă, în care vor fi prezentate principalele mize ale lupte împotriva schimbărilor climatice.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here