0
(0)

Dioxidul de carbon prezent excesiv în atmosfera Pământului ca urmare a arderii extensive a combustibililor fosili este principalul responsabil de schimbarea climei la nivel global. De aceea, oamenii de știință din toată lumea cercetează noi metode posibile prin care să genereze energie cu o amprentă de carbon cât mai delicată aplicată mediului.

 

Acum, specialiștii de la Universitatea din Georgia (UGA), SUA, au descoperit o modalitate prin care să transforme CO2-ul captiv în atmosferă într-un produs industrial util. Descoperirea lor ar putea conduce, în curând, la crearea biocombustibililor derivați direct din dioxidul de carbon aflat în aer.

„Practic, am creat un microorganism capabil să aplice dioxidului de carbon același tratament pe care i-l aplică și plantele – absorbirea și transformarea sa în ceva folositor. Această găselniță înseamnă că putem elimina plantele ca intermediar, extrăgând CO2 direct din atmosferă și transformânu-l în produse lucrative, precum combustibilii și substanțele chimice, fără necesitatea traversării proceselor ineficiente ale cultivării plantelor și extragerii  ulerioare a zaharurilor din biomasă”, susține Michael Adams, membru al Institutului de Cercetare a Sistemelor Bioenergetice din cadrul UGA și profesor de biotehnologie, biochimie și biologie moleculară la Colegiul de Arte și Științe Franklin.

Întregul proces este posibil cu ajutorul microorganismului unic numit Pyrococcus furiosus, sau, în traducere aproximativă, „bila de foc grăbită”, care prosperă în natură hrănindu-se cu carbohidrați din apele oceanice super-încălzite aflate în preajma izvoarelor geotermale. Prin manipularea materialului genetic al microorganismului cu pricina, Adams și colegii săi au creat un tip de P. furiosus capabil să se hrănească la temperaturi mult scăzute cu dioxid de carbon.

Apoi, ci ajutorul hidrogenul gazos, echipa de specialiști a creat o reacție chimică în microorganism, reacție care încorporează CO2-ul în acid 3-hidroxi propanoic, o chimicală industrială folosită la scară largă pentru crearea acrilicelor și a multor altor produse de acest fel. Prin manipulaări genetice suplimentare asupra acestei noi linii de P. furiosus, Adams și colegii săi ar putea crea o versiune care să genereze o plajă de alte produse industriale utile derivate din dioxidul de carbon, incluziv combustibil.

Atunci când combustibilul creat cu ajutorul P. furiosus este ars, el eliberează aceeași cantitate de dioxid de carbon folosită pentru a-l fi creat, făcându-l efectiv neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon și o alternativă mult mai curată a benzinei, cărbunelui și petrolului, susține Adams.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here