0
(0)

Retina, o componentă esențială a ochiului și, implicit, a vederii, a fost recreată artificial  de cercetătorii japonezi din celule stem recoltate de la șoareci. Realizarea ar putea face posibile ameliorarea simțului vizual al celor cu defecte de vedere și chiar recăpătarea lui în cazul orbilor.

 

Așa cum se cunoaște deja, celulele stem, sau sușă, sunt celule nediferențiate, care au abilitatea de a se transforma în diferite tipuri de țesuturi. În cadrul experimentului nipon, prin amestecul potrivit de nutrienți, aceste celule s-au modificat și au început să formeze o retină sintetică. Japonezii speră ca, în timp, să potă construi chiar și un glob ocular integral.

Retina, un strat subțire de celule din globul ocular, funcționează prin captarea razelor de lumină care pătrund în ochi și transformarea lor într-un semnal, care este apoi trimis de-a lungul nervului optic înspre creier, pentru a fi interpretat.

În studiul japonez, celuele stem cultivate s-au autoorganizat spontan într-o structură complexă asemănătoare ochiului embrionic aflat în stadiu de dezvoltare. Structura tridimensională, stratificată pe care au obținut-o reproducea fidel cupa optică, un fel de săculeț din două foițe, care se transformă, în cele din urmp, în straturile intern și extern ale retinei.

Savanții s-au declarat surprinși de cât de bine s-au organizat celulele de la sine, cu intervenții episodice din partea lor.

Sursa: BBC

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here