0
(0)

Cât ar fi de „bătrâne”, galaxiile eliptice tot nu se „astâmpără”, producând în continuare noi stele, chiar dacă într-un ritm foarte scăzut, de o stea la fiecare 100.000 de ani. Descoperirea a fost făcută de un grup de astronomi de la Universitatea Michigan.

 

Descoperirea a avut loc în timpul observării galaxiei eliptice Messier 105 din Constelația Leului, la o distanță de 34 milioane de ani-lumină: astronomii au identificat o stea luminoasă, de un albastru intens, cu o masă evaluată la de 10-20 de ori cea a Soarelui; ulterior, analizele au scos însă la iveală faptul că, în realitate, era vorba de un cluster de stele în formare.

Studiul realizat de echipa de astronomi condusă de Alyson Ford și Joel Bregman a fost prezentat în cadrul congresului anual al Canadian Astronomical Society, care se desfășoară zilele acestea în orașul London, Ontario. „Până acum se credea că aceste galaxii sunt moarte și au încetat de multă vreme să dea naștere la noi stele. Noi am demonstrat acum că ele sunt încă vii, chiar dacă formarea de noi stele are loc într-un ritm destul de scăzut”, a comentat Ford.

Galaxiile sunt împărțite în două mari clase: cele în spirală, precum Calea Lactee, și cele eliptice. În timp ce primele prezintă un „disc” bogat în gaz, din care iau naștere noi stele într-un ritm de aproximativ o stea pe an, galaxiile eliptice, care au în general o vârstă de câteva miliarde de ani, conțin stele caraterizate de o mișcare mai „haotică”, sunt sărace în gaz interstelar și până acum astronomii nu credeau că ele ar mai mai avea capacitatea de a forma noi stele.

„Până acum procesul de formare a noilor stele se studia prin observarea luminii provenite de la o galaxie eliptică în ansamblul ei, având în vedere că de obicei este imposibilă observarea luminii provenite de la o singură stea”, a mai explicat Ford. Potrivit astronomului, de această dată, „trucul” a fost acela al realizării de imagini extreme de precise, pe lungimile de undă ale radiației ultraviolete, prin intermediul telescopului spațial Hubble, astfel fiind posibilă identificarea fiecărei stele în parte.

Sursa: Le Scienze

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here