Pentru orice paleoantropolog, ca de altfel pentru orice împătimit al studiului originilor umanității, situl tanzanian de la Olduvai Gorge este echivalentul Meccăi pentru musulmani. Unul dintre cele mai bogate situri arheologice, unul care merge atât de mult în trecut încât originile noastre pot fi citite în el ca într-o carte.

Iar povestea lui, la fel ca și povestea istoriei speciilor umane și a celor ce le-au premers, este una care merită spusă tuturor generațiilor de aici încolo. Poate că nu degeaba, defileul Olduvai Gorge a fost numit și „Leagănul omenirii”. Să vedem, însă, cum s-a ajuns la o astfel de denumire.

„OLDUWAY” – REZULTATUL UNEI NEÎNȚELEGERI…

În anul 1913, Tanzania făcea încă parte din uriașa colonie denumită Africa Orientală Germană, o colonie instituită în anul 1891 de către Imperiul German și care îngloba teritoriile de azi ale Tanzaniei, Rwandei și Burundi. Era, de altfel, un teritoriu care ar fi putut cuprinde Germania de trei ori, un spațiu aproape virgin, căruia exploratorii europeni, în speță cei germani, de abia începeau să îi dezvălui‑e secretele.

Astfel se face că, în 1911, un medic german, Wilhelm Kattwinkel, alături de soția sa, Martha, călătorește în estul Africii pentru a studia misterioasa boală a somnului produsă de musca tse-tse. Era vorba despre o expediție cu fonduri private, un fel de misionarism, dacă îi putem spune astfel, la care se adăuga pasiunea lui Kattwinkel pentru istorie și pentru fosile. Iar Africa Orientală Germană era locul ideal în care germanul să își desfășoare atât activitatea medicală, cât și să își exercite pasiunea pentru studiul trecutului.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-3Ajuns în unul dintre cele mai izolate colțuri ale coloniei, Kattwinkel își împarte timpul între studiul efectelor bolii somnului și a modului în care era produsă și expediții alături de localnicii Maasai prin zonele sălbatice ale Tanzaniei. În acest mod, ajunge într-un defileu necunoscut, acolo unde, oprindu-se pe marginea unei ravene, îi întreabă pe vânătorii care îl însoțeau, cum se numește locul.

Putem doar să ne imaginăm modul în care a decurs discuția între un medic german care probabil nu înțelegea mai mult de o duzină de cuvinte din limba maasailor, și localnicii care știau germană cât să poată saluta și primi ordine. Așa că, atunci când Kattwinkel le-a arătat, gesticulând, spre defileu, și întrebând cum se numește, maasaii au crezut că vrea să afle cum se numește o anume plantă care creștea din belșug prin acele locuri.

Este vorba despre sisal (Sansevieria ehrenbergii), o plantă textilă sălbatică cu aspect de palmier pitic. Iar localnicii i-au răspuns simplu… „oldupai”. Mulțumit de răspuns, Kattwinkel a transformat denumirea într-una mai germanizată, „Oldoway”, și a pornit să culeagă fosile care se găseau din abundență. Reîntors în același an la Berlin, medicul german își prezintă colecția de resturi osteologice colegilor de la Departamentul de Antropologie și Geologie al Universității din capitala Germaniei, iar aceștia realizează în scurt timp că se aflau, printre altele, în posesia rămășițelor unui cal preistoric complet necunoscut științei din acea perioadă.

Știrea a fost considerată atât de importantă încât a ajuns rapid la urechile Kaiserului, cel care autorizează o nouă expediție, sub auspiciile universităților din Berlin și Munchen. Conducătorul acesteia urma să fie nu Kattwinkel, ci un tânăr de doar 27 de ani, Hans Reck, un om de acțiune care își dovedise abilitățile în anul 1912, atunci când, într-o expediție în sudul coloniei germane din Africa, descoperise scheletul complet al unui Braciosaurus, dinozaur din familia sauropodelor și una dintre cele mai mari creaturi care a trăit vreodată pe uscat. Astfel că, doi ani mai târziu, în 1913, expediția germană deja își pornise aventura africană.

HANS RECK ȘI PRIMUL AFRICAN PREISTORIC

Una dintre primele mari probleme pe care tânărul Reck le-a întâmpinat în Africa Orientală Germană, pe lângă lipsa apei în lungile sale călătorii, a fost aceea că nimeni nu avea habar unde se află acest loc numit Oldoway sau Oldupai. Kattwinkel îi lăsase doar câteva fotografii și o scurtă și vagă descriere a defileului în care stătuse mult prea puțin timp. Așa că Reck trebuia să se descurce de unul singur.

Autoritățile germane nu auziseră în viața lor de un așa loc. Maasaii se uitau neputincioși și îi aduceau plante de sisal. Într-un final, au ales să îl ducă pe tânărul care fierbea de furie la un izvor numit Langavata, de unde putea avea o privire de ansamblu asupra întregului Serengeti, și de unde să decidă singur unde vrea să ajungă. Timp de mai multe zile, Reck și companionii săi au străbătut platoul Serengeti fără să aibă habar încotro trebuie să ajungă. Într-un final, Reck decide să așeze tabăra și să mai arunce o privire pe fotografiile realizate de Kattwinkel.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-4Era 7 octombrie 1913. Momentul în care Hans Reck realizează că descoperise, în sfârșit, locul despre care pomenise medicul german. În lunile care au urmat, Reck a realizat prima cartografiere și descriere amănunțită a locurilor, a cules peste 1.700 de fosile și a realizat primul studiu geologic al defileului cu pricina. El este cel care înțelege că Oldoway, așa cum îl numise Kattwinkel, era o veritabilă carte deschisă în care se putea citi trecutul.

Nivelurile sale sedimendare flavio-lacustre fuseseră separate de tufuri vulcanice produse de erupțiile din ultimele milioane de ani, astfel că se putea face o eventuală clasificare a lor în funcție de perioada geologică la care au fost produse. Evident, având în vedere că geologia era o știință nouă, născută pe timpul lui Darwin, iar studiul fosilelor era unul aflat într-o faza incipientă. Mai ales dacă vorbim despre cele umane.

După circa trei luni de muncă asiduă, Reck era gata să ridice tabăra și să se pregătească pentru întoarcerea la Berlin. A fost momentul în care unul dintre muncitorii săi a început să exclame entuziasmat, strigând că a descoperit ceea ce nimeni nu se aștepta să găsească… un schelet uman. Ajuns la fața locului, Reck a înghețat de emoție. În fața sa se afla un schelet uman, așezat în poziție chircită.

Era clar că scheletul aparținea unui Homo sapiens (la vremea aceea fusese deja confirmată existența speciilor preistorice ale omului de Neanderthal, de Cro-Magnon și a lui Homo erectus). Problema lui Reck era că scheletul se afla în stratul II (Bed II, în terminologia științifică) unul dintre cele mai vechi. Era prima descoperire de acest gen de pe teritoriul Africii, iar Reck a înțeles că trăia un moment realmente istoric.

Scheletul era atât de puternic încrustat în sol, încât germanul ia decizia de a-l înlătura folosind o metodă care ar putea produce un infarct oricărui arheolog de profesie: cu dalta și ciocanul. Sub acesta, la mică distanță, Hans Reck descoperă scheletul unui elefant preistoric, Elephas antiquus recki, ceea ce îl determină pe explorator să concluzioneze că acele două schelete erau contemporane. În urma calculelor sale, vârsta celor două schelete era de 150.000 de ani.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-5Reîntors la Berlin în anul 1914, cu craniul uman învelit în lucrurile sale personale, în timp ce scheletul fusese depus în una dintre zecile de cutii pline cu fosile, Reck își publică concluziile în presa de specialitate germană, fiind preluat imediat de publicațiile din Anglia. În opinia sa, Omul din Oldoway (OH 1), așa cum îl numise, era un bărbat care trăise în urmă cu 150 de milenii și care se înecase într-un lac preistoric, acum dispărut.

Trebuie spus că în vremea în care Reck publica aceste aspecte, prima convingerea că specia umană nu avea mai mult de 100.000 de ani vechime. Mai mult, dat fiind că toate fosilele umane de până atunci fuseseră descoperite în Europa și Asia, originea lui Homo sapiens nu putea fi decât una eurasiatică. Așa că ne putem imagina șocul produs de o astfel de știre. Evident, o schimbare de mentalitate nu se produce așa de brusc, iar Hans Reck a fost imediat contestat de colegii săi care au susținut că scheletul era unul modern, probabil al unui vânător maasai, îngropat de contemporanii săi într-un loc atât de adânc. Pe scurt, era o intruziune într-un depozit sedimentar atât de vechi.

Pentru a stabili dacă Reck avea dreptate sau nu, Germania a organizat nu mai puțin de trei expediții în Africa Orientală Germană în același an 1914. Două dintre ele s-au lovit de aceeași problemă pe care a avut-o și Reck și nu au găsit niciodată locul numit Oldoway. Când cea de a treia l-a găsit, nu a apucat să facă nimic. Izbucnise Primul Război Mondial iar membrilor expediției li s-a ordonat să se întoarcă de urgență în Germania.

Reck a preferat să rămână în Africa pe timpul războiului, lucrând ca geolog aflat în slujba guvernului, dar a fost arestat de englezi în 1916 și închis în Egipt. Africa Orientală Germană a fost apoi împărtiță între Belgia și Anglia, iar noua colonie britanică a fost botezată Tanganyika. Germanul Oldoway a fost transformat și el în englezescul Olduvai. Reck s-a reîntors pe locul descoperirii sale în 1931, convins fiind că a rescris istoria umanității. Între timp, alte descoperiri arheologice țineau prima pagină.

PARIUL LUI LOUIS LEAKY

Născut în 1903 într-o familie de misionari englezi din Nairobi, Kenya, Louis Leaky nu s-a considerat niciodată altceva decât un african. La vârsta de 13 ani a fost inițiat printr-un ritual ca membru al tribului Kikuyu, iar șeful de trib Koinange, lider al tribului respectiv, a vorbit despre el întodeauna ca despre „negrul cu față albă”.

Iar una dintre pasiunile acestui tânăr o constituiau pietrele. Nu orice pietre, ci acelea care păreau prelucrate de oameni din vremuri imemoriale. Toată această pasiune s-a născut după ce, la vârsta de 12 ani, un văr de al său i-a oferit drept cadou de Crăciun o carte pe care o aduse din Anglia și care se numea Stone Age Man („Omul Epocii de Piatră”). Leaky a citit și recitit cartea de nenumărate ori, realizând că, la rândul său, văzuse în repetate rânduri astfel de artefacte prin câmpiile și dealurile din estul Africii.

Curând, a început să le colecționeze, așchii și artefacte de silex, dar părinții săi au fost reticenți și i-au cerut să arunce „bucățile de sticlă spartă”. Prietenii săi Kikuyu au fost, de asemenea, cuprinși de îndoială. Pentru ei, acele pietre misterioase erau magice. Observând că ele apăreau după torente de ploaie, erau convinși că pietrele cădeau din cer. Ei le numiseră „nyenji cia ngoma” – lamele spiritelor din cer (mai multe explicații în articolul despre Keraunia).

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-6
Siturile arheologice cu fosile hominide din Africa. Cele opt situri includ Olduvai Gorge și Laetoli, în Tanzania.

Șansa sa s-a numit Arthur Loveridge, curator al muzeului din Nairobi, cel la care copilul de doar 12 ani se duce să îi prezinte colecția sa de pietre. Temător să nu fie iar luat în râs, Louis Leaky este șocat să afle opinia lui Loveridge. Acesta îi explică faptul că, într-adevăr, unele dintre pietrele din colecția sa purtau urmele prelucrării umane. Că acestea nu erau din silex ci, în realitate, erau din obsidian (sticlă vulcanică), iar, din acel moment, Louis Leaky a devenit dependent de tot ceea ce a însemnat preistoria.

Trimis să studieze în Anglia, la Cambridge, Leaky ajunge într-o călătorie la München, acolo unde are șansa să studieze fosilele și rocile adunate de Hans Reck în expediția din 1913. Află de Omul din Oldoway și devine obsedat să descifreze secretul acestuia. În același timp, el capătă o puternică experiență pe teren, după ce petrece nu mai puțin de opt luni într-o expediție arheologică în Tanganyika, fosta provincie germană devenită acum britanică, și după ce se școlește explorând și săpând la Tendaguru, în același loc în care Reck descoperise Braciosaurul în 1912.

La absolvirea cursurilor universitare, în 1926, Leaky publică un studiu despre artefactele preistorice kenyene în celebra revistă Nature, articol care îi asigură notorietatea în rândul savanților britanici. Până în anul 1928, sprijinit de părinți, Louis strânge suficiente fonduri cât să întreprindă două expediții în estul Africii, expediții în timpul cărora realizează o primă descriere a culturilor preistorice în Kenya.

În tot acest timp, pe fondul creșterii imaginii sale în mediul academic internațional, foștii săi mentori îl avertizau să nu continue această nebunie care însemna căutarea omului preistoric în Africa. „Nu mai avansa în confirmarea acestei ipoteze nebunești. Așa ceva nu va face bine muncii și imaginii tale și este păcat să le distrugi”, îi scria într‑o scrisoare profesorul său de la Cambridge, Alfred Haddon.

Între timp, Raymond Dart anunțase deja descoperirea primului australopitec, în Africa de Sud, deși această informație fusese aspru combătută de către savanții britanici. Louis Leaky era, însă, convins că Darwin avusese dreptate, că omul se născuse în Africa, iar el era cel care va demonstra acest lucru. Astfel, fără să uite vreodată de Omul din Oldoway, cel a cărui problematică rămăsese în coadă de pește după terminarea războiului, Louis decide să îl întâlneacă pe Reck.

Nu mai trebuie spus că Hans Reck a fost pe punctul de a izbucni în lacrimi atunci când tânărul britanic i-a cerut să îl urmeze într-o expediție la Olduvai și că a acceptat propunerea în secunda următoare. Însă Leaky, studiind colecția de pietre și fosile a lui Reck, recunoscuse urme ale unor artefacte preistorice. Îi spune lui Reck că este convins că va găsi și altele, fapt pe care germanul îl neagă vehement. În fond, el căutase trei luni în acel loc, fără să găsească nimic.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-2Pun pariu pe 10 lire sterline, o mare parte din suma rezervată mie pentru cercetări, că voi găsi acele unelte și arme din Epoca de Piatră la Olduvai”, a spus încrezător Leaky, pariu pe care Reck l-a acceptat zâmbind. În septembrie 1931, cei doi se aflau deja la Olduvai Gorge. Reck de abia își putea ascunde emoțiile de a fi din nou pe locul descoperirii sale, în timp ce Louis de abia aștepta să dovedească faptul că avea dreptate în privința artefactelor. Astfel că, în zorii primei zile, înainte ca oricine altcineva să se trezească, Louis Leaky plecase deja în căutarea acestora.

Ce nu știa Reck atunci când făcuse pariul era că Leaky nu mai căuta silex, așa cum făcuse Reck, ci obsidian sau cuarț. Iar lui Leaky i-a luat doar câteva minute până să descopere un topor de piatră aflat în stare excelentă. În doar patru zile, nu mai puțin de 77 de astfel de topoare se aflau pe masa celor doi cercetători. Leaky își câștigase pariul, dar știa că urma să câștige mult mai mult decât atât pe plan științific.

CĂDEREA LUI LEAKY ȘI DESCOPERIRILE DE LA OLDUVAI GORGE

Analizând locul în care Hans Reck descoperise scheletul uman, loc în care, printr-un noroc rar, câțiva dintre pilonii de lemn cu care germanul marcase locul încă se aflau în poziția originală, Louis Leaky a fost convins că Reck avusese dreptate. După doar o săptămână, cercetătorul kenyan începea să publice un articol științific în care expunea motivele pentru care descoperirea și concluziile lui Reck erau corecte.

A fost primul șoc pe care reputația sa avea să-l încaseze. Între timp, în alte două rapide expediții în siturile kenyene Kanjera și Kanam, descoperă, printre altele, două fragmente craniene (Kanjera) și o mandibulă (Kanam). Surescitat de descoperire, el scrie revistei Nature anunțând că a descoperit nu numai cele mai vechi fosile umane din Africa, ci din întreaga lume, cu o vârstă de 500.000 de ani. A fost a doua lovitură care să îi distrugă reputația.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-7Marea Britanie întrunește o comisie de 26 de experți care să analizeze situl de la Olduvai Gorge. Iar aceștia concluzionează că Omul din Olduway era, într-adevăr, o intruziune. Un schelet cu vârsta de maxim 17.000 – 20.000 de ani. Peste toate, comisia care vine la Kanjera și Kanam nu înțelege nimic din ceea ce susținuse Leaky.

Acesta nu mai știa în ce loc descoperise fosilele. Țărușii de fier fuseseră furați de localnici pentru a face din ei harpoane pentru pescuit. Fotografiile făcute de un amic al său nu erau nici pe departe cele cu locul în care fuseseră excavate fosilele. Astfel că, în Anglia, este acuzat nu numai de neglijență și incompetență, ci și de fals, susținându-se că el a plantat așa-zisele fosile pentru a câștiga notorietatea.

Louis Leaky era distrus. Peste toate, alege să divorțeze de soția sa, Frida, cu care era căsătorit de doar doi ani, pentru a „trăi în păcat”, așa cum susțineau părinții săi, cu o tânără de 20 de ani, Mary Nicol. Cu extrem de puțini bani, cu reputația distrusă, cu eticheta de aventurier în lumea științei, Leaky nu avea nicio perspectivă.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-8Mary nu era nici ea prea departe. Fusese considerată toată viața ei un copil problemă. Deși vorbea fluent franceza, Mary picase examenele de franceză, se pare în urma scandalurilor pe care le crease profesorului cu pricina. A fost exmatriculată de la o școală catolică după ce a refuzat să recite poezii. Înscrisă la a doua școală, este exmatriculată și de aici după ce produce o explozie în laboratorul de chimie. Orice încercare de a se înscrie la o facultate era sortită eșecului.

Fără niciun curs absolvit, fără diplome de studii și fără nicio perspectivă, Mary descoperise că avea un talent extraordinar pentru desen. Așa ajunge să îl cunoască pe Louis Leaky, cel care era dispus să îi ofere o sumă de bani pentru a crea desenele pentru o carte pe care intenționa să o scrie. Și tot astfel ajunge să îl însoțească în Africa. Singura șansă ca să mai câștige niște bani vine pentru Louis de la o publicație britanică, una care îi oferă o sumă modestă pentru un articol despre nativii Kikuyu, nicidecum pentru săpături arheologice.

Cum îi cunoștea prea bine pe nativi, Louis folosește fondurile pentru a călători la Olduvai, sprijinit și de părinții care aleseseră să plătească muncitorii, dar nu și pe Mary Nicol. Însă chiar și așa, cei doi „paria” păreau să fie în largul lor în acest paradis terestru din estul Africii. Primele săpături trec fără rezultate notabile. Nimeni nu voia să mai finanțeze vreo expediție. Nici măcar părinții lui Leaky.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-9Astfel, în 1948, în disperare de cauză, Mary, care avea deja doi copii cu Louis, scrie revistei londoneze Times, în speranța că va obține fonduri pentru cercetare. Și șansa le-a surâs. Binefăcătorul lor s-a numit Charles Boise, un americano-britanic, cu succes în afaceri, care lucrase în Congo și care avea o pasiune pentru preistorie. Și astfel, Mary și Louis primesc un nesperat cec de 1.000 de lire sterline care să le permită continuarea muncii de teren.

Pentru cei doi, începea Era de aur a descoperirilor. La doar două zile după începerea campaniei din 1948, Mary Leaky descoperă un craniu perfect conservat de Proconsul, o primată preistorică, primul descoperit vreodată, o știre care a făcut rapid înconjurul lumii. Iar asta le aduce încă un cec de 1.600 de lire sterline de la Charles Boise. Până în 1959, Mary și Louis descoperiseră peste 15.000 de fosile animale, de unelte de piatră, dar nicio urmă fosilă umană.

olduvai-gorge-arheologie-stiinta-tehnica-10Totul până când, în 1959, Mary descoperă un alt craniu perfect conservat. După euforia de moment și după ce fuseseră convinși că descoperiseră primul om din lanțul evolutiv al lui Homo sapiens, cei doi realizează că aveau în față nu un hominid, ci un strămoș al genului Homo, paranthropus boisei (de unde vine numele boisei, nu mai încape nicio îndoială). Chiar dacă denumirea dată de Mary nu a fost paranthropus, ci zinjanthropus, prima a fost cea care a primat în mediul academic.

Un an mai târziu, în 1960, fiul de 26 de ani al celor doi, Jonathan, descoperea faimoasa mandibulă OH 7, o mandibulă hominidă. Cea care avea să dea naștere lui Homo habilis în lumea științifică. Presupusul creator al primelor unelte și prim reprezentant al genului Homo. Pentru Olduvai Gorge începea o poveste fabuloasă, una care continuă și azi și care a purtat în acest sit membrii a nu mai puțin de trei generații ai familiei Leaky.

Peste 60 de indivizi preistorici descoperiți, cea mai veche cultură litică din lume (Oldowan), și locul în care se putea vedea clar trecerea de la cultura Oldowan la cea a mult mai avansatului Homo erectus (Acheulean). Mary Leaky, cea care nu făcuse o zi de facultate pentru că dosarul ei făcea imposibilă o astfel de șansă, primea titlul de doctor în științe de la Oxford, la doar 38 de ani. Dar acesta este o altă poveste.

Comentați pe Facebook