Nota: acest text a fost publicat in ediția din noiembrie 2016 a revistei Știință & Tehnică, îl postez acum fără nici o modificare

Pe 27 septembrie 2016 primeam un mesaj de la prietenul Claudiu Tănăselia, prin care mă anunța că în curând Elon Musk va fi prezent online cu o conferință a cărui titlu, „Să transformăm umanitatea într-o specie multiplanetară”, nu avea cum să nu îmi stârnească interesul la cel mai înalt nivel. Vă mărturisesc că îmi imaginam că fratele Musk va susține o pledoarie plină de entuziasm pentru colonizarea Planetei Roșii. Nici măcar o clipă nu mi-a trecut prin cap că el va veni cu date atât de concrete, cu un plan al unui program ambițios, care se află în plină desfășurare.

Nu am să vă prezint proiectul marțian al lui Elon Musk. Această onoare îi revine bunului meu prieten Claudiu Tănăselia. Eu am altceva de spus.

Nu cred că mai este nevoie să vă povestesc cum am urmărit cu sufletul la gură conferința lui Musk. Stătea acolo, aproape nemișcat în mijlocul scenei, și vorbea fără nici un gest teatral, prezentându-și meticulos proiectul, cu ajutorul graficelor, desenelor și tabelelor. Prezentarea lui nu avea nimic dintr-un spectacol, cu excepția unui film, de vreo patru minute, o animație care ilustra drumul primilor coloniști către Marte. Și totuși l-am urmărit cu sufletul la gură. Nu m-am despărțit nici măcar o clipă de monitor, de teamă să mi îmi scape ceva fundamental de important.

După terminarea conferinței m-am retras în castelul meu de vise. Până să adorm, prin fața ochilor mi se derulau imagini cu un Marte al oamenilor, o Planetă Roșie pe care, stângaci, îmi lăsam urmele de pași. Știți, așteptam de prea multă vreme, de vreo jumătate de veac, momentul unui anunț credibil despre trimiterea oamenilor spre Marte. Atunci, după ce Armstrong punea piciorul pe Lună, experții spuneau că vom ajunge pe Marte în 1988.

Am așteptat ca pe o Fata Morgana ca așa ceva să se întâmple. Abia prin 2004, președintele Bush a anunțat că, nu mai târziu de 2020, NASA va construi baze locuite pe Lună, cu scopul declarat de a pregăti viitoarele misiuni cu echipaj uman către Marte. Din păcate a venit criza economică, care a afectat dramatic bugetul NASA, iar ambițiosul program al lui Bush a fost abandonat.

Pe 15 aprilie 2010, președintele Obama a prezentat o viziune nouă a programului spațial american, din care lipseau bazele de pe Lună, în schimb se propunea o misiune cu echipaj uman pe un asteroid. Obiectivul omul pe Marte rămânea totuși în picioare. ”Pe la jumătatea anilor 2030 cred că vom trimite oameni pe orbita marțiană, care vor reveni în siguranță pe Terra. Apoi va urma amartizarea.”

Pe la jumătatea anilor 2030?! Doar un zbor circummarțian?! Îngrozitor de îndepărtat acest termen pentru mine. Acum, fratele meu, Elon Musk, îmi readucea speranța. Mi-a spus că primii 100 de pământeni să fie trimiși către Marte în 2022! Eram atât de fericit! Apoi am adormit…

A venit apoi dimineața. Încă un pic adormit, cu o cană de cafea în mână, am început să frunzăresc internetul. Nu căutam ceva anume. Nici măcar comentariile la conferința lui Musk nu mă interesau. Îmi doream doar să îmi treacă entuziasmul, pentru a putea să gândesc rece și rațional la conferința de seara trecută.

Spre norocul meu, Claudiu Tănăselia îmi trimisese, dimineața devreme, un link către pdf-ul prezentării lui Musk. L-am descoperit târziu, după ce mi-am terminat cafeaua. Aveam acum ocazia să analizez cifrele, să văd graficele și desenele proiectului lui Musk. Cu siguranță, Claudiu Tănăselia vi le va prezenta în articolul său și nu vreau să insist asupra lor.

Dar, parcurgând prezentarea, văzând amploarea proiectului, m-a cuprins un soi de neliniște, care poate fi rezumată, neacademic, astfel ”Cum naiba să facă Musk toate astea în numai 6 ani?” Și, dintr-o dată, m-a învăluit neliniștea. Castelul meu de vise îmi părea acum a fi lipsit de o fundație solidă. Știți… eu susțin că cele mai frumoase vise sunt acelea care nu abandonează o sămânță de rațiune. În absența rațiunii, visul îmi pare o formă de halucinație.

Am încercat să văd dacă îmi pot recăpăta visul și am parcurs mai departe pdf-ul prezentării lui Musk. Am descoperit imediat o poză din 2002, din perioada în care abia se înființase SpaceX. Era o fotografie în care era prezentată compania care ”Nu avea decât un covor și o formație mariachi” spunea Musk în conferința sa ”așa cum vedeți, eu eram mașina de dansat!”.

În acea vreme nu aveam habar despre proaspăt înființata companie spațială. Primele informații le-am descoperit abia prin 2006, când au început testele cu lansatorul Falcon 1. Mă gândesc acum că în numai patru ani de la înființare, SpaceX realizase primul său lansator. Atunci mă gândeam că iar apare pe piață o companie spațială propulsată de dorința de a fi vizibilă în mass media, dar incapabilă să își ducă la bun sfârșit programul.

Privind retrospectiv, la acea vreme aveam destule argumente pentru a susține așa ceva: primele trei zboruri ale lansatorului Falcon 1 (din 24 martie 2006, 21 martie 2007 și 3 august 2008) s-au încheiat dezastruos. SpaceX însăși îmi părea o glumă, așa că nu i-am mai acordat atenție.

Nu aveam nimic care să mă îndemne către optimism până 28 septembrie 2008, când Falcon 1 a reușit să plaseze pe orbită o sarcină de 165 kg. Nu puteam acum să ignor perseverența companiei spațiale SpaceX. După trei eșecuri dramatice avea puterea să meargă mai departe. Apoi lucurile au evoluat foarte rapid. Pe 4 iunie 2010, Falcon 9, noul lansator al SpaceX aflat la primul său zbor, plasa pe orbita terestră o machetă a viitoarei capsule Dragon.

Aproape de la o clipă la alta mi-am dat seama că Elon Musk este eroul meu, pe care îl așteptam de foarte multă vreme. De această dată nu mă înșelam. În anii următori Elon Musk a marcat premieră după premieră. În 2012, pe 25 mai, o capsulă Dragon se cupla la Stația Spațială Internațională. Tot în 2012, pe 21 septembire, demonstratorul tehnologic Grasshopper începea o  serie de zboruri, prin care se testa posibilitatea realizării de lansatoare reutilizabile, care avea să se încheie anul următor, pe 10 noiembrie, cu un zbor de 79 de secunde în care s-a atins altitudinea de 744 m.

Pe 21 decembrie 2015, prima treaptă a rachetei Falcon 9 reușea să se reîntoarcă la sol… Am punctat acum numai câteva repere ale drumului fabulos parcurs de către Elon Musk pentru a își îndeplini obiectivul principal, declarat încă de la înființarea companiei SpaceX: transformarea umanității într-o specie multiplanetară.

Pentru mine este clar: există toate premisele pentru ca proiectul colonizării planetei Marte să fie dus la bun sfârșit de către Elon Musk. Cu o zi înainte de conferința care mi-a stârnit atâta bucurie, motorul Raptor destinat misiunilor marțiene a trecut cu succes un prim test. La începutul anului viitor vor începe zborurile lansatorului greu, Falcon Heavy, al SpaceX. În 2018, acest lansator va fi folosit pentru a trimite către Marte o capsulă Red Dragon.

În schimb, sunt foarte încurcat de termenele propuse de Elon Musk. Vă reamintesc, el îmi spusese că primii o sută de pământeni vor fi trimiși către Marte în 2022. Adică peste șase ani! În acest interval de timp trebuie pus la punct și testat un tip de lansator complet nou, cu specificații nemaiîntâlnite până acum. Tot în acest interval de timp trebuie selectați și antrenați o sută de astronauți pentru a face față asprimii unei misiuni către Marte.

S-a grăbit cu anunțul fratele meu american? Îmi este cumplit de greu să mă pronunț acum. Și asta nu din pricina admirației pe care o nutresc față de Elon Musk. Pe de o parte știu că a făcut lucruri care îmi păreau a fi imposibile. Pe de altă parte, îmi pare imposibil să parcurgi atât de rapid niște etape afurist de dificile în numai șase ani.

De fapt, nici nu are importanță dacă vor trece șase, opt sau mai mulți ani până când Elon Musk va demara zborurile pentru colonizarea Planetei Roșii. Important este faptul că Musk, entuziastul rațional, și-a propus așa ceva. Sunt convins că va depăși toate obstacolele care îi vor sta în cale, așa cum a făcut și în trecut.

Acum castelul meu de vise și-a recăpătat fundamentul rațional. Nu-mi mai rămâne decât să-mi țin pumnii strânși pentru fratele meu, cel care ne va purta în cea mai mare aventură de până acum a umanității. Până atunci, îi voi urmări pașii cu discreție.

  • Primul episod al seriei este aici
  • Al doilea episod al seriei este aici
  • Al treilea episod al seriei este aici
  • Al patrulea episod al seriei este aici

Comentați pe Facebook