Imaginează-ți cum ar fi să trăiască un parazit în creierul tău – un fel de pasager clandestin în ființa ta având capacitatea să îți altereze neurochimia, să îți manipuleze comportamentul și gândurile și să influențeze în mod direct cum ești perceput de societate. Ba, mai mult, care să îți răpească sănătatea mintală. Dar, ca o veste bună pentru tine și nefastă pentru umanitate, să nu fii singura persoană afectată, ci replici sau rude ale creaturii să fie rezidente în creierele a miliarde de oameni.

Nu este un scenariu științifico-fantastic, făptura acaparatoare de minți chiar există în realitate.

parazit-creier-stiinta-tehnica-2Neurologii au descoperit deja faptul că unii paraziți interferează cu mintea gazdei lor. Lanceolatum (Dicrocoelium dendriticum), spre exemplu, induce tipare comportamentale sinucigaşe în orice furnică pe care o infectează, făcând-o să se cațere până în vârful unui fir de iarbă și să se țină strâns cu fălcile de el până când este mâncată de o vacă aflată în trecere. Astfel, parazitul ajunge în organismul unui animal în interiorul căruia se poate reproduce, completându-și ciclul existențial.

Nu este singurul parazit capabil de un asemenea control al minții, dar își alege în general ca ținte insecte și alte nevertebrate cu creiere minuscule. Influența asupra unui mamifer cu un creier de dimensiunile celui uman este dincolo de abilitățile sale de control, sau cel puțin așa credeam până recent. Această presupunere este acum pusă la îndoială, cel puţin în privinţa unui alt parazit.

Microbul în discuție se numește Toxoplasma gondii, o specie unicelulară de protozoare care face parte din încrengătura Sporozoare. Parazitează numai în diverse organe la diferite vertebrate, la care provoacă boli grave numite coccidioze. Gazda principală sau finală a parazitului este pisica. Interesant este de semnalat că în ciclul lui evolutiv are nevoie neapărat de pisică.

parazit-creier-stiinta-tehnica-3Dacă, spre exemplu, parazitul ajunge să fie ingerat de un rozător mic precum șoarecele, acesta nu va mai evita, ca în mod normal, întâlnirea cu pisica, ci parazitul îi creează tulburări nervoase de comportament, care îl vor trimite direct în ghearele „dușmanului”, parazitul ajungând astfel la destinație în gazda finală.

Oamenii ajung și ei să îl ingereze consumând carne gătită insuficient sau fructe și legume nespălate, precum și intrând în contact cu litierele folosite de pisici recent infectate. Femeile însărcinate și cei cu probleme imunitare așa cum sunt pacienții seropozitivi sunt sfătuiți să evite expunerea la acest risc, deoarece Toxoplasma poate fi ocazional fatală pentru un fetus sau pentru o persoană cu sistemul imunitar compromis.

Dar, pentru noi ceilalți, o boală similară unei răceli ușoare este tot ce ne putem aștepta să experimentăm. Ba chiar simptomele toxoplasmozei pot fi atât de inofensive, încât majoritatea celor infectați nici măcar să nu caute un tratament. În scurt timp, fără să avem habar de prezența parazitului în noi, el se scufundă într-o stare latentă: formează chisturi, mai ales la nivelul creierului, și se adăpostește în ele, intrând într-un somn adânc pentru ani sau zeci de ani și nefăcând, aparent, nimic.

COMBINAȚIE SINUCIGAȘĂ

Pe planetă, cel puțin două miliarde de oameni conțin parazitul – unele estimări chiar dublează această cifră. Singurul indiciu al prezenței sale în sânge vine sub forma anticorpilor Toxoplasma. Sau aşa se credea. Dar Toxoplasma are şi proprietatea de a deturna minţi, cel puțin în cazul altor animale.

Cum aminteam și mai devreme, oamenii de știință au descoperit că parazitul își sporește șansele de a ajunge în interiorul unei feline manipulând mințile șoarecilor și șobolanilor. Mai exact, pe la mijlocul anilor ’90, o echipă de cercetători a descoperit că toxoplasmoza face ca rozătoarele să fie mai active și mai… teribiliste – susceptibile să își asume riscuri: o combinație sinucigașă care crește probabilitatea de a fi prinse de pisici.

parazit-creier-stiinta-tehnica-4Era pe atunci unanim acceptat că parazitul nu ar putea reuși o manevră similară în cazul oamenilor. Dar biologul evoluționist Jaroslav Flegr, de la Universitatea Charles din Praga, Cehia, avea altă părere și a decis cu ani în urmă să investigheze efectele parazitului asupra comportamentului uman. Iar descoperirile sale i-au surprins pe mulți.

În 1994, Flegr și colegii săi au anunțat că oamenii infectați cu specia de protozoare în discuție erau mai predispuși decât cei neinfectați să ignore regulile sau să fie excesiv de suspicioși și geloși. Câțiva ani mai târziu, tot el a folosit un test pe computer pentru a demonstra că persoanele infectate – bărbați și femei – prezentau în mod semnificativ reacții întârziate comparativ cu indivizii neinfectați. La momentul respectiv, lucrarea nu a atras prea multă atenție.

Apoi, în 2002, Flegr a testat persoanele responsabile de accidentele rutiere din Praga, pentru a verifica dacă erau infectate cu parazitul. Rezultatele i-au confirmat bănuiala: era de două ori mai probabil ca șoferii și pietonii răniți pe străzile orașului să fie infectați de Toxoplasma decât un grup de control format din oameni locuind în aceeași zonă.

La fel ca în cazul rozătoarelor, parazitul părea să fie responsabil de imprimarea unui comportament nechibzuit oamenilor. Descoperirea, care a fost de atunci reprodusă în diverse chipuri și de alți cercetători, i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva Toxoplasma este mult mai dăunător pentru oameni decât ne-am imaginat.

parazit-creier-stiinta-tehnica-5Un alt factor care a contribuit la schimbarea atitudinii față de acest parazit este identificarea modului în care acesta își exercită capacitatea de control al minții în cazul șoarecilor. În 2000, cercetătoarea Joanne Webster, acum la Imperial College London, din UK, a anunțat că toxoplasmoza nu doar inhibă teama rozătoarelor, ci le alterează și simțul de atracție – în sensul că încep să considere ispititor mirosul urinei pisicilor, față de care în mod normal, așa cum e și firesc din punct de vedere evolutiv, au o mare aversiune. Este și motivul pentru care Webster și colegii ei au denumit acest efect „atracție fatală față de feline”.

Deja începuse să nu mai pară plauzibil ca schimbările de personalitate observate la șoareci – și la oameni – aduse de toxoplasmoză să fie doar un răspuns standard la boală. Mamiferele au evoluat în mod natural o serie de comportamente asociate cu boala, așa cum ar fi izolarea și oboseala. Dar din descoperirea lui Webster a modului puternic și precis în care parazitul controlează creierul de mamifer reieșea că ceva diferit s-ar fi petrecut.

parazit-creier-stiinta-tehnica-6Un studiu din 2009 a oferit un răspuns posibil, atunci când o echipă de cercetători de la Universitatea Leeds, din Marea Britanie, a analizat genomul lui Toxoplasma și a descoperit ceva neașteptat: parazitul prezintă în ADN-ul său două gene pentru hidroxilaza tirozină, o enzimă din creier care contribuie la secretarea unui precursor al dopaminei. Nu este clar de ce parazitul are nevoie el însuși de mari cantități de dopamină, dar în cazul creierelor de mamifere aceasta funcționează ca neurotransmițător și joacă un rol important în motivare, cogniție, plăcere și frică.

Ar putea, din acest motiv, Toxoplasma să intervină în chimia cerebrală a gazdei sale, alterând comportamentul acesteia? Oamenii de știință care au studiat fenomenul sunt siguri că acest lucru este foarte plauzibil. Încă din anii ’80, cercetătorii au detectat niveluri de dopamină peste cele normale în cazul rozătoarelor cu toxoplasmoză.

În plus, cu câțiva ani în urmă, Webster și colegii ei au descoperit că medicamentul haloperidol, un neuroleptic major care inhibă secreția de dopamină, a prevenit în cazul șoarecilor infectați cu Toxoplasma manifestarea „atracției fatale față de feline”. Dar care este situația în cazul oamenilor?

CONEXIUNEA PSIHOTICĂ

Nu se știe sigur dacă oamenii infectați cu parazitul prezintă niveluri sporite de dopamină. De remarcat, însă, haloperidolul se prescrie în tratamentele împotriva schizofreniei, o tulburare mentală suspectă că ar fi provocată, în parte, și de o hiperactivitate a sistemului producător de dopamină al creierului.

parazit-creier-stiinta-tehnica-7Se cunoaște deja o corelare între toxoplasmoză și schizofrenie. În 2008, neurologii au anunțat că oamenii cu anticorpi de tip Toxoplasma prezintă o predispoziție crescută să dezvolte schizofrenie, întărind ideea că parazitul ar putea declanșa psihoza cu pricina.

Alte echipe de specialiști nu au reușit încă să reproducă această concluzie, dar mai mulți biologi consideră că este numai o chestiune de timp până când legătura va fi recunoscută și acceptată la scară largă. Pentru că, spun ei, un argument strict genetic care să justifice schizofrenia pur și simplu nu poate fi valid – adică ea nu rezidă numai în genele noastre.

Ba chiar se consideră că până la o treime din toate cazurile de schizofrenie ar putea fi declanșate de toxoplasmoză. Dar trebuie dovezi suplimentare în sprijinul ideii că Toxoplasma își exercită controlul asupra minților mamiferelor prin intermediul dopaminei.

Pentru a fi siguri, ar trebui, cred neurologii, să blocăm activitatea celor două gene implicate în secreția de dopamină și să vedem dacă acest lucru afectează capacitatea parazitului de a manipula comportamentul uman. Iar primii pași în acest sens au fost deja făcuți, dar cu rezultate dezamăgitoare. Cercetătorii au descoperit că dezactivarea uneia dintre genele relaționate cu dopamina ale protozoarei nu a stimulat manifestarea niciunei schimbări în nivelurile de dopamină asociate cu toxoplasmoza la rozătoare.

parazit-creier-stiinta-tehnica-8Dar, ar putea să existe și o altă explicație pentru controlul mental exercitat de Toxoplasma. Pe parcursul ultimilor cinci ani, Ajai Vyas de la Universitatea Tehnologică Nanyang, din Singapore, a acumulat dovezi foarte interesante vizavi de faptul că Toxoplasma nu afectează numai creierul rozătoarelor, ci se acumulează și în testiculele masculilor, de unde se poate transmite la femele în timpul copulației și ajunge în 60% dintre vlăstarii acestora. Altfel spus, toxoplasmoza este o boală cu transmitere sexuală.

Descoperirea lui Vyas sugerează ceva important: Toxoplasma are două obiective, susține el. Urmărește să ajungă în organismul unei pisici, dar și mai imediat este dornic să se răspândească în cât mai multe rozătoare cu putință – astfel poate ajunge în final la cât mai multe pisici.

Parazitul își poate atinge ambele țeluri manipulând nivelurile de testosteron, mai crede Vyas. Astfel, nu numai că șoarecii își vor petrece mai mult din timpul și resursele lor pentru împerechere, dar vor și renunța complet la precauție în timp ce o fac, expunându-se foarte mult riscului de a fi prinși de o pisică. Asta este ideea pe care o susțin descoperirile lui. Mai ales că șoarecii masculi cu toxoplasmoză sunt considerați de femele mult mai atractivi.

Curios, unele efecte paralele au început să fie constatate acum și la oameni. Flegr a identificat dovezi potrivit cărora bărbații cu toxoplasmoză prezintă niveluri de testosteron neobișnuit de ridicate și tind să fie priviți de femei ca fiind în mod special masculini și dominanți. Prin urmare, Toxoplasma se fixează în creierul uman sau mai degrabă în genitalele umane?

parazit-creier-stiinta-tehnica-9Vyas nu crede că e vorba despre mai multe strategii de preluare a controlului de către parazit, ci de aceeași strategie dusă pe mai multe fronturi, iar el speră să descopere circuitul care le conectează pe toate. Este discutabil dacă Toxoplasma manipulează deliberat comportamentul uman pentru că, spre deosebire de rozătoare, noi nu suntem mâncați de pisici, prin urmare orice efecte de manipulare comportamentală exercitate de parazit asupra noastră ar putea fi neintenționate.

Pe de altă parte, mai mult decât sigur strămoșii noștri îndepărtați erau din când în când prada felinelor mari, așa cum sunt astăzi unele primate. Mai mult, în 2011 Flegr a descoperit că și oamenii infectați manifestă „atracția fatală față de feline”.

Nu avem niciun motiv pentru care să credem că Toxoplasma este mai bine adaptată la șoareci decât la primate

Cum putem opri acest parazit care, aparent, ne controlează mințile? Momentan, nu avem cum. Principala problemă este că chisturile grase pe care acesta le formează în creier sunt aproape impenetrabile de către medicamente. Totuși, aceste chisturi par să „înghită de bunăvoie” niște molecule denumite peptide transductive, iar în 2012 mai mulți cercetători de la Universitatea din Chicago au reușit să atașeze un medicament activ acestor molecule și să strecoare un agent distructiv în interiorul chisturilor de Toxoplasma.

Cercetătorii americani speră că au pus astfel bazele unei terapii eficiente împotriva toxoplasmozei, care să poată fi comercializată, dar nu se așteaptă ca acest lucru să se întâmple prea curând.

CÂT DE ÎNGRIJORAȚI AR TREBUI SĂ FIM?

Flegr consideră că legătura dintre toxoplasmoză și accidentele rutiere, schizofrenie și poate chiar și alte boli mintale implică, în primul rând, un impact economic major al parazitului în viețile noastre. Potrivit unor estimări, tratarea schizofreniei se ridică, în lume, la niște costuri de câteva sute de miliarde de dolari pe an.

Dacă toxoplasmoza este responsabilă măcar de o treime dintre cazurile de astfel de pacienți, atunci acest parazit ne costă foarte mult. Și asta gândindu-ne doar la tratarea psihozei. Dar, unii neurobiologi văd și un aspect pozitiv al acestei situații. Studiind cu atenție mecanismele prin care Toxoplasma a evoluat astfel încât să manipuleze comportamentul gazdei sale, neurologii ar putea extrage câteva indicii folositoare în sensul tratării anumitor boli și dependențe.

parazit-creier-stiinta-tehnica-10Mai exact, un parazit care face ca gazda sa să devină neînfricată poate fi util, pentru că teama excesivă și anxietatea sunt caracteristice multor dereglări psihice – de la fobii și anxietate socială, până la stres post-traumatic. Poate, de ce nu, într-o zi, vom putea să îi manipulăm noi pe manipulatori.

Este complicat de cuantificat în ce măsură paraziții și agenții patogeni ne afectează comportamentele pentru că nu este etic să infectezi o persoană în mod intenționat și să îi observi manifestările. Totuși, cercetătorii americani au derulat un studiu prin care au analizat ce anume se întâmplă atunci când indivizii sunt expuși patogenilor, prin intermediul vaccinării.

Au descoperit astfel că oamenii erau mult mai sociabili în următoarele 48 de ore după vaccinarea antigripală anuală. Acest lucru a reprezentat un indicator important în sensul că virusul ar putea manipula comportamentul omenesc în sensul propriului său beneficiu – adică, să se răspândească înspre alte potențiale gazde.

parazit-creier-stiinta-tehnica-11O altă variantă ar fi aceea că oamenii devin, la nivel subconștient, mai sociabili ca efect al unei anticipări de a avea nevoie de ajutor și susținere din partea celorlalți înaintea eventualei manifestări a unei boli. Viermele de Guineea este doar un alt exemplu de parazit care ar putea manipula comportamentul uman pentru scopuri proprii.

Ciclul de viață al acestui nematod implică deopotrivă oameni și muște acvatice. Oamenii ingerează viermele bând apă contaminată și, un an mai târziu, larvele lui încep să îi iasă prin piele, cauzând o senzație de arsură. Ca urmare, acest lucru îl încurajează pe individul infectat să se scalde, permițându-le lavelor să se întoarcă în râuri, acolo unde pot infecta muștele de apă.

Ați căzut pe gânduri? Dacă da, sunteți siguri că sunt gândurile voastre?

Comentați pe Facebook