0
(0)

Scafandrul britanic, în vârstă de 36 de ani, Alex Mustard s-a scufundat până la o adâncime de câteva zeci de metri în apele Oceanului Atlantic din apropierea Islandei pentru a fotografia spectaculoasa crevasă formată între placa tectonică nord-americană și cea a Eurasiei.

 

Craterul din imagini este presărat cu fisuri, viroage, vulcani și izvoare termale, toate provocate de distanțarea cu aproximativ un inch (2,54 cm) pe an manifestată între cele două plăci tectonice.

\"(w540)

Mustard și colegii săi au realizat fotografii artistice ale mediului subacvatic în timp ce înotau prin canioanele cu apă dulce Silfra, Nes și Nikulasargja, aflate la o adâncime de 60 de metri.

\"(w540)

Scafandrul a capturat și câteva cadre ale furnalului Arnarnes Strytur, care eliberează un fel de emanație gazoasă atunci când apa cu o temperatură de 80 de grade Celsius care izvorăște din el, direct din crusta Terrei, se întâlnește cu apa marină rece, de numai 4 grade Celsius.

\"(w540)

“Aceste fotografii ilustrează scufundarea în lmea subacvatică unică a Islandei care, ca și la suprafață, este alcătuită din relieful vulcanic al țării. Mulți vizitează Islanda tocmai pentru a admira aceste fenomene, dar nu știu că ele se continuă și sub apă. M-am scufundat prin toată lumea, dar aici am întâlnit cu certitudine cele mai limpezi ape prin care am înotat vreodată”, a declarat Alex Mustard în urma aventurii.

\"(w540)\"(w540)

\"(w540)

Sursa

Credit foto: Alexander Mustard, Solent, US Geological Survey

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here