0
(0)

O echipă de cercetători japonezi a implantat celule stem embrionare umane în creierele unui număr de patru maimuţe afectate de maladia Parkinson, condiţia acestora îmbunătăţindu-se în câteva luni.

 

Parkinson este o boală neurologică progresivă, legată de scăderea producţiei de dopamină la nivelul creierului, afectând, de regulă, persoanele în vârstă şi care nu are în prezent un tratament.

Cele patru maimuţe bolnave prezentau simptome clasice ale bolii, având tremurături violente la nivelul membrelor şi o imposibilitate de control asupra propriului corp.

Echipa niponă de cercetători, de la Universitatea din Kyoto, condusă de prof. Jun Takahashi, a implantat în creierul primatelor celule stem embrionare umane. Primele îmbunătăţiri ale stării acestora au apărut după trei luni, după încă trei deja ele putând umbla.

\"(w540)

Profesorul Takahashi afirmă că la momentul implantării circa 35% dintre celulele stem erau deja dezvoltate în celule neuronale producătoare de dopamină, după un an încă zece procente dintre ele fiind viabile. Împreună cu colegii săi, Takahashi doreşte să crească rata de supravieţuire a acestor celule neuronale la 70%.

Până în prezent, savanţii niponi au utilizat în experimentul lor celule stem embrionare, recoltate de la fetuşi, însă, chiar dacă  în Japonia nu există în prezent restricţii cu privire la folosirea celulelor stem umane în experimentele medicale, ei intenţionează ca în viitor să folosească celule stem induse pluripotente (iPS), create din piele umană. Deja au implantat maimuţelor celule iPS, în prezent aşteptând să observe dacă acestea vor aduce îmbunătăţiri asemănătoare.

\"(w540)

Utilizarea celulelor stem embrionare este controversată, în special din punct de vedere religios, deoarece implică distrugerea embrionilor. În luna octombrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interzis folosirea acestui tip de celule, spre bucuria Bisericii şi deziluzia lumii ştiinţifice.

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here