Nu ceea ce nu cunoști ridică dificultăți, ci ceea ce știi cu certitudine că nu îți este necunoscut (Mark Twain)

Dacă, în urmă cu jumătate de secol, renumitul psiholog H. B. Gelatt prezenta o abordare complet rațională a mecanismului de a lua decizii – definirea clară a obiectivelor, analiza rațională a informației, prezicerea consecințelor și consecvența – mulți ani mai târziu el și-a dat seama că trăim vremuri în care această perspectivă este una desuetă.

Prin urmare, a creat așa-numita „positive uncertainty” (incertitudine pozitivă), o filozofie a formulării deciziilor în vremuri nesigure, îndoielnice.

Cum singura constantă este schimbarea, sunt semne că noua ordine a lucrurilor și chiar baza legilor fizicii nu se mai află la nivelul particulelor materiei ci, mai degrabă, în mințile noastre. Ceea ce o persoană observă pare să depindă de ceea ce ea alege (mai degrabă inconștient) să observe. Ordinea Universului a devenit ordinea Minții, iar mintea este locul unde se formează deciziile.

Fizica cuantică, tot mai convingătoare, ne arată că nu prea există lumea fizică sau, oricum, nu într-o manieră obiectivă, absolută. Toate sunt cumva interconectate într-o unitate indisolubilă, iar mintea este cea care le leagă. Dar putem oare născoci noi moduri de adaptare la această nouă manieră de percepție a lucrurilor?

Albert Einstein ar fi zis: „Crearea unei noi teorii nu este ca distrugerea unui hambar vechi și construirea unui zgârie-nori în locul său. Ci, mai degrabă, precum escaladarea unui munte, spre a căpăta noi și largi perspective, descoperind conexiuni neașteptate între trasee”. Noua optică asupra lumii deciziilor nu implică distrugerea abordării anterioare, ci descoperirea de noi legături între vechea perspectivă și noile descoperiri – o reconciliere.

Acum un sfert de secol, trecutul era cunoscut, viitorul era previzibil, iar prezentul se schimba într-un ritm accesibil. Deciziile se puteau lua cu ușurință în mod rațional și obiectiv. Astăzi, trecutul nu mai este întotdeauna același de pe o zi pe alta, viitorul nu mai poate fi anticipat, iar prezentul se schimbă cu o viteză amețitoare. De fapt, astăzi până și status quo-ul este într-o stare de flux.

Cum totul este în schimbare, și strategia prin care privim și abordăm mintal lumea trebuie să se adapteze. Și aici intră în scenă incertitudinea pozitivă, o disciplină psihologică care ne-ar putea ajuta să ne adaptăm la schimbare și la ambiguitate, să acceptăm nesiguranța și inconsecvența și să întrebuințăm latura irațională și intuitivă a gândirii și a alegerii.

Noua strategie încurajează atitudini pozitive și metode paradoxale în prezența incertitudinii crescânde. Știința modernă a descoperit că nu este posibil să observi ceva fără să schimbi acel ceva, pentru că „vedem lucrurile așa cum suntem noi, nu așa cum sunt ele”.

Observatorul nu se poate sustrage pe sine din peisaj. Realitatea este o creație subiectivă într-un sistem de referință personal. Iar în această lume nouă este bine să ne folosim întregul creier, să acceptăm incertitudinea și să fim flexibili. Adică să ne adecvăm viitorului, din ce în ce mai prezent.

Analogia dintre știința veche vs. știința nouă și noua eră a luării deciziilor este potrivită pentru că incertitudinea este în miezul noilor științe și al noilor decizii. Luarea deciziilor sau hotărârea reprezintă un proces uman nesecvențial, nesistematic și neștiințific. Ea este procesul aranjării și rearanjării informației sub forma unei alegeri sau a unei acțiuni.

Astăzi, viața în societatea informațională este ambiguă și paradoxală, iar cantitatea și accesibilitatea informației s-au modificat. Partea de aranjare și rearanjare a procesului decizional, care are loc în mintea individului care ia decizia, a rămas crucială, dar acum există noi informații despre manifestarea acestei facultăți, care ne vin de la tehnologia computerelor, inteligența artificială, cercetarea creierului și studierea puterii minții în auto-vindecare și dezvoltare personală, prin mecanismul autosugestiei.

Psihologii știu acum mai multe despre gândirea rațională, dar au descoperit, de asemenea, și importanța gândului intuitiv. Iar abilitățile noastre de a lua decizii astăzi trebuie să vină din ambele emisfere cerebrale, trebuie să fim „ambidecștri” și multifațetați. Capacitatea de a decide corect trebuie să evolueze de la metodele strict lineare și situaționale.

Pare paradoxal să rămânem pozitivi în fața ambiguității și a îndoielii? Da. Dar exact asta trebuie să facem pentru a lua decizii adecvate acum și în viitor. Și ne-a trasat domnul Gelatt trei principii orientative, de care ne putem folosi pentru a aplica strategia îndoielii pozitive în viața de zi cu zi.

Principiul informației: tratează faptele cu imaginație!

Procesul aranjării și rearanjării informației este gândirea. Iar, într-o societate a informației, este nevoie de multă gândire. Astăzi, faptele expiră rapid și ceea ce știm precis azi poate să nu mai fie valabil mâine. Rapiditatea schimbării face ca dinamica cunoașterii să fie foarte volatilă, iar informația de astăzi poate să fie dezinformarea de mâine.

De aceea, mai multă informație înseamnă mai multă incertitudine (informația completă e ceva foarte rar), chiar dacă avem la dispoziție mai multe opțiuni de informare și rezultate posibile. Nu de ieri – de azi circulă vorba „cu cât știi mai multe, cu atât îți dai mai bine seama cât de puține știi, de fapt”.

Pentru că, aflând lucruri, ne dăm seama cât de mult este necunoscut; precum un aisberg, două treimi din cunoaștere nu pot fi văzute. Și, de asemenea, cu cât cercul cunoașterii ți se lărgește, cu atât el atinge necunoscutul în mai multe puncte. În plus, cu greu poți să accesezi informație nesubiectivă.

Știința modernă a confirmat că majoritatea formelor de informație suferă o transformare prin procesul de transmitere și recepționare. Emițătorul sau receptorul sunt foarte susceptibili să modifice informația și forma pe care o va lua aceasta depinde mult de ceea ce se află deja în „ochii minții” individului. Fiindcă prin acest mecanism psihologic ne folosim memoria și imaginația, iar el determină ceea ce o persoană vede și cunoaște.

Motiv pentru care familiarizarea cu „ochii minții” și controlarea voluntară a acestui mecanism reprezintă o abilitate foarte importantă în zilele noastre. La fel de important este să înțelegem că informațiile pe care le avem sunt ambigue, cunoștințele pe care le deținem reprezintă vârful aisbergului și că informația pe care o posedăm este influențată de imaginația noastră.

Astfel, cel mai important aspect atunci când este vorba de a lua decizii devine atitudinea noastră vizavi de fapte și de modul în care sunt ele aranjate și rearanjate în mințile noastre pentru a formula o alegere. Trebuie să învățăm să punem la îndoială ceea ce știm și să căutăm mereu alte informații și opinii, poate chiar diferite și opuse. Așa cum a scris Mark Twain la un moment dat: „Nu ceea ce nu știi îți face probleme, ci ceea ce știi cu certitudine că nu îți este necunoscut”.

Puterea imaginației trebuie folosită în mod creativ și, totuși, cu precauție. Dimpreună cu folosirea informației pentru a anticipa viitorul și a ne pregăti pentru el, este de mare importanță să evităm suprasaturarea cu informații, să recunoaștem insuficiența informațională și să rearanjăm informația în multe versiuni de viitor posibil. Acest lucru oferă oportunități pentru memorie și imaginație creative.

Principiul procesului: să știi ce vrei și să crezi, dar să nu te autolimitezi!

Vechea teorie a luării deciziilor și abordare a stabilirii obiectivelor poate fi sumarizată astfel: „Dacă nu știi încotro te îndrepți, probabil vei ajunge în altă parte”. Invers, „dacă știi mereu unde mergi, nu vei ajunge niciodată în altă parte”. Altfel spus, dacă știi întotdeauna ce vrei, s-ar putea să nu descoperi niciodată dorințe noi și deci oportunități și experiențe noi.

Luarea deciziilor ar trebui să fie un proces al descoperirii țelurilor pe cât este unul al atingerii lor. „Fii realist!” este un îndemn pe care noi toți l-am primit și l-am oferit cel puțin o dată în viață. Auto-amăgirea și negarea erau „păcate capitale” de evitat cu orice preț. Totuși, în zilele noastre, nu mai reprezintă neapărat un dezavantaj să crezi lucruri care par a fi ireale.

Noua paradigmă recunoaște că negarea (refuzul de a accepta faptele) și iluziile (false credințe vizavi de realitate) au importanța și contribuția lor la acomodarea psihologică a individului cu realitatea în care se află. Convingerile noastre sunt ca un fel de ochelari cu lentile colorate, care ne determină să privim lucrurile într-o anumită nuanță. Atunci când ne schimbăm convingerile, ne schimbăm ochelarii; se schimbă ceea ce vedem, auzim, știm, vrem și facem.

Convingerile sunt cele care determină comportamentul uman. Paradoxul este că negarea și iluzia pot fi semne de patologie sau, dimpotrivă, pot oferi speranță și motivare de a acționa. Riscul cel mai mare al vechii teorii a luării deciziilor este acela că individul ajunge să se prefacă a ști întotdeauna cu certitudine ce își dorește. Iar mai nou întrebarea nu mai este doar este dacă el ar trebui să știe mereu ce vrea, ci și dacă ar trebui să își dezvolte dorințe noi.

Pentru că noile dorințe duc la noi experiențe, iar acestea ajută la dezvoltarea de noi informații, noi valori și noi scopuri. Incertitudinea vizavi de toate acestea duce la noi descoperiri. Să nu uităm ce spunea George Bernard Shaw: „Singurul lucru mai rău decât să nu obții ceea ce îți dorești este să îl obții”.

Trăim vremuri în care trebuie să ne dezvoltăm subiectivismu astfel încât să ne schimbăm convingerile. Este nevoie de curaj pentru a îți provoca credințele, dar ar putea fi o abilitate esențială pentru viitor. Iar cea mai importantă parte a viitorului fiecăruia dintre noi s-ar putea să fie convingerea noastră despre el.

În vechea paradigmă, cădea un accent important pe amintirea trecutului și mai puțin pe imaginarea sau crearea viitorului. „Fiecare dintre noi are capacitatea să devină mult mai mult decât crede că poate fi, dacă nu cumva alege să creadă contrariul”, spuneau Harman și Rheingold în 1984. Deciziile pe care le iei astăzi nu doar îți determină viitorul, dar ele și reflectă cum crezi tu că va arăta acesta.

Procesul aranjării și rearanjării, în „ochii minții”, este cel prin care se manifestă reflexia, imaginația și creativitatea. Iar ele sunt abilități importante, pe care trebuie să le integrăm în strategiile de luare a deciziilor.

Principiul alegerii: fii rațional, doar dacă nu ai motive întemeiate să nu fii!

Vechile abordări ne învață să decidem lucrurile în mod rațional. Înainte, era ilogic să folosești pentru asta procese care nu erau logice. În noua paradigmă, susținută de noua abordare științifică – creativitate în managementul afacerilor, imaginație în medicină etc. – decizia nu mai poate fi separată de individ, tot așa cum ceea ce este observat nu poate fi separat de observator.

Acest lucru presupune implicarea emisferei cerebrale drepte în aceeași măsură cu cea stângă și flexibilitate. Procesul prin care se iau deciziile a devenit la fel de important precum faptele, adevărurile și realitățile privitoare la alegerile făcute. Astăzi, trebuie să învățăm să ne amintim și să ne imaginăm deopotrivă, să reflectăm înainte și înapoi, avem nevoie să învățăm din viitorul nostru așa cum am învățat din trecutul nostru.

Va trebui să ne dezvoltăm flexibilitatea, care implică capacitatea de a răspunde la  schimbare, dar și de a fi capabili să creăm schimbare. A răspunde schimbării ar putea însemna transformarea vechilor obiceiuri (care, știm cu toții, mor greu). A crea schimbare poate însemna inovație, inventarea a ceva nou. Iar îndoiala pozitivă face amândouă aceste procese mai facile.

Dar aceste lucruri, împreună cu gândirea intuitivă, ar putea duce la inconsecvență. Nu poți fi flexibil, adaptabil, inventiv și mereu consecvent. Prin urmare, ne rămâne ori să ne inventăm viitorul, ori să lăsăm pe altcineva să îl inventeze pentru noi. Îndoiala pozitivă este o strategie paradoxală pentru că înseamnă o transformare destul de brutală a gândirii tradiționale firești: presupune să ai o atitudine și o senzație de incertitudine vizavi de viitor și în același timp să îmbrățișezi această situație, să fii pozitiv vizavi de incertitudine.

Incertitudinea pozitivă este compatibilă cu noile științe și convingeri ale societății moderne și incompatibilă cu dogmele de ieri în ce privește procesul luării deciziilor. Presupune ambiguitate și paradox pentru că viitorul abundă în aceste elemente. Va fi important să acceptăm că nu știm unele lucruri, că nu putem întotdeauna să anticipăm ce va urma și că frecvent nu ne vom afla în controlul situațiilor apărute.

Dar îndoiala pozitivă ne va permite să acționăm atunci când nu vom fi siguri de ceea ce avem de făcut și ne va permite să nu clacăm și să nu intrăm în panică atunci când lucrurile „nu decurg conform planului”. Strategia rațională nu este depășită, dar a devenit insuficientă. Nu ne trebuie dogme noi, doar noi tactici decizionale.

Pentru că mintea umană este și va fi, cu atât mai mult în viitor, următoarea mare frontieră pentru Homo sapiens sapiens. În ultima vreme, spațiul cosmic primește foarte multă atenție, dar spațiul interior (mintea umană) va fi (și a început să devină) noul teritoriu de explorat.

A fost întotdeauna important să putem lua hotărâri. Acum, e important să adăugăm acestei sarcini și o minte deschisă, precum și vocația reorganizării minților noastre. Poate, probabil, cine știe…

Comentați pe Facebook