0
(0)

Miercuri, 10 mai, la Grădiniţa nr. 34 din Bucureşti, sector 5,  Grupul Renault România şi Ateliere fără Frontiere au lansat ce-a de-a treia ediție a programului de solidaritate digitală „Dublu click pe educație cu Groupe Renault”. La eveniment au luat parte reprezentanţi oficiali ai Inspectoratoratului Şcolar Bucureşti, ai companiei şi ai asociaţiei. Programul contribuie la creşterea gradului de dotare cu echipamente IT al instituţiilor educaționale și organizațiilor non-profit din Argeș, Dâmbovița, Ilfov și Bucureşti.

„Grupul Renault aduce inovaţia aproape de oameni, aproape de comunităţi. În cadrul acestui proiect, susţinem educaţia, mediul, diversitatea, potrivit axelor noastre strategice de responsabilitate socială. Ne-am orientat înspre un partener care la rândul său inovează, fiind pionier în domeniul antreprenoriatului social: Ateliere fără Frontiere. Despre « Dublu Click pe educaţie cu Groupe Renault » vorbesc zecile de mii de beneficiari din medii defavorizate, sutele de echipamente donate”, a declarat Adina Ionescu, director de Comunicare și Responsabilitate Socială Grup Renault România.

Între 10 mai şi 4 iunie 2017, organizaţiile interesate se pot înscrie pentru proiectul „Dublu click pe educaţie cu Groupe Renault” pe platforma www.educlick.ro. Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din reprezentanţi ai Grupului Renault România, ai Asociaţiei Ateliere fără Frontiere, experți tehnici, membri ai societăţii civile și reprezentanți din presă. Juriul va analiza toate proiectele în funcție de utilitate, impactul economic și profesional, fezabilitatea și posibilitatea de continuare a proiectului, iar în data de 14 iunie 2017 vor fi premiate proiectele câștigătoare.

În acest an, 400 de calculatoare complet funcționale, recondiționate de către persoane reintegrate pe piaţa muncii și angajate de către asociația Ateliere fără Frontiere, vor fi donate către grădinițe, școli, licee, facultăţi, universități, muzee, bibiloteci, organizaţii nonguvernamentale care activează în comunitaţi defavorizate. Echipamentele sunt destinate activităților educaţionale, de formare sau integrare profesională și socială implementate de instituțiile de profil.

„Dublu Click pe educaţie cu Groupe Renault” face parte din programul EduClick, desfăşurat la nivel național, prin care Ateliere fără Frontiere și partenerii săi donează echipamente IT organizațiilor non-profit și instituțiilor de învățământ și sociale din România.

În cadrul celor două ediții precedente, 200 de organizații au depus cel puțin un proiect, ceea ce însumează un număr de 3.000 de echipamente IT solicitate. În urma programului au existat 44.000 de beneficiari din instituții educaționale și organizații non-profit din Argeș, Dâmboviţa, Bucureşti și Ilfov. Cumulând cele 400 de computere care vor fi donate în acest an, Grup Renault România va ajunge la un total de peste 1.200 de calculatoare donate.

Programul are ca scop creșterea nivelului de educație digitală prin dotarea proiectelor educaţionale ale asociațiilor și insituţiilor cu echipamente IT. La nivel național, potrivit raportului de țară al Comisiei Europene, mai puţin de de jumătate din forţa de muncă din România (46%) posedă abilități digitale suficiente, față de 72% în UE, acest aspect putând deveni un obstacol major în calea dezvoltării economice.

GRUPUL RENAULT ROMÂNIA
Constructor de automobile din anul 1898, Grupul Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut aproximativ 3,2 milioane de vehicule în 2016. Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional. În România, Grupul Renault reuneşte toate competenţele necesare conceperii, dezvoltării şi industrializării unui vehicul; studii client, design, inginerie, fabricaţie şi logistică, vânzare, servicii de business şi finanţare. Aflat în centrul gamei Global Access (gama din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault. Având un înalt nivel de expertiză în design, inginerie şi fiind un pol industrial de referinţă prin nivelul său de calitate şi satisfacţie a clienţilor, cei 16.700 de angajaţi ai Grupului Renault România inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici, aceştia fiind recunoscuţi pentru profesionalismul lor.
ATELIERE FĂRĂ FRONTIERE
Ateliere fără Frontiere este o asociaţie română, creată în 2008, având ca scop inserţia socială, profesională şi civică a persoanelor aflate în mare dificultate. Misiunea asociaţiei este lupta împotriva excluziunii, protejarea mediului şi solidaritatea pentru proiecte de educaţie şi dezvoltare locală. Ateliere fără Frontiere este operator cu autorizaţie de mediu pentru colectarea DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice) pe care le recondiţionează pentru reutilizare sau le dezmembrează pentru reciclare. Proiectul „Dublu Click pe Educaţie” face parte din programul naţional de solidaritate digitală Educlick al Ateliere fără Frontiere de donaţie de calculatoare reutilizate.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?