0
(0)

Doi astronomi americani, Avi Loeb de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian şi Edwin Turner, de la Universitatea Princeton, au venit cu o nouă idee de căutare a civilizaţiilor extraterestre…

 

Cei doi astronomi, în studiul publicat în revista Astrobiology, sugerează că am putea descoperi civilizaţii extraterestre urmărind schimbările în luminozitatea exoplanetelor pe care suspectăm că şi-ar duce veacul acestea.

Bineînţeles,  o asemenea teorie se fundamentează pe presupunerea că respectivele civilizaţii ar dispune de surse de lumină artificială, dar oricum este puţin probabil ca orice formă inteligentă de viaţă să nu deţină vreo formă ori alta de iluminat artificial.

O altă problemă este că luminile astfel produse sunt foarte greu de detectat şi de diferenţiat de iluminarea naturală a exoplanetelor, astfel că pentru punerea în practică a acestui mod de observare este nevoie de o nouă generaţie, mai performantă de telescoape.

Până atunci, Loeb şi Turner consideră că telescoapele contemporane ar putea detecta luminile unui eventual oraş de dimensiunea capitalei nipone, Tokyo, situat în Centura Kuiper, la marginea sistemului solar, unde se găsesc asteroizi de gheaţă şi planeta Pluto. Astfel, în eventualitatea puţin probabilă că în acea zonă a Universului există un oraş construit de vreo civilizaţie, l-am putea descoperi, prin căutarea luminilor acestuia cu ajutorul telescoapelor.

 

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here