Există o diferență clară între a avea o minte deschisă și a avea o gaură în cap, prin care mintea să-ți curgă afară (James Randi)

[continuarea seriei de editoriale „Răpiți de extratereștri” – citiți PRIMA PARTE și A DOUA PARTE]

Cât de uşor pot fi implementate amintiri false fără a folosi hipnoza? Iată un exemplu recent. În ianuarie 2015, în revista Psyhological Sciences, Julia Shaw și Stephen Porter publicau articolul ”Constructing Rich False Memories of Committing Crime” (Construirea de amintiri false detaliate despre comiterea unei infracțiuni), care este extrem de util pentru discuția noastră referitoare la subiectul răpirilor de către extratereștri. În articol este prezentat un experiment care a dus rapid la generarea de amintiri solide, dar false, despre întâmplări care nu au avut loc niciodată.

Iată cum își prezintă Julia Shaw experimentul, în numărul din aprilie 2016 al revistei La Recherche. ”Pentru a realiza experimentul i-am chemat în biroul meu [pe rând] pe studenții [participanți la studiu] sub pretextul unei evaluări a memoriei emoționale. În prealabil îi contactasem pe părinții lor și i-am rugat să ne relateze un eveniment marcant, petrecut în vremea în care copilul lor avea între zece și paisprezece ani, pentru a mă asigura că nici unul dintre ei nu a avut probleme cu poliția în acea perioadă. Le-am mai cerut [părinților] să ne spună unde și-a petrecut adolescența copilul lor și cum se numea cel sau cea mai bun(ă) prieten(ă) din acea perioadă.

I-am rugat pe participanți să își reamintească evenimentul relatat de părinți. Apoi le-am pus întrebări privitoare la un al doilea eveniment, care nu a avut loc niciodată. Le-am spus că au furat ceva, că au agresat pe cineva, că au amenințat cu arma o persoană în timpul adolescenței. Am mai mai adăugat că cel mai bun prieten al lor a fost de față în momentul comiterii faptei și că întâmplarea s-a produs în orașul în care au crescut. Am adăugat și alte detalii, pentru ca scenariul să fie cât mai plauzibil.

Inițial subiecții și-au manifestat incredulitatea, dar i-am asigurat că sunt în posesia unei relatări detaliate a evenimntelor și că ar fi posibil ca amintirile pierdute să fie recuperate prin folosirea tehnici numite «imagerie ghidată» (guided imagery). Aceasta este un exercițiu de memorie foarte puternic, care constă în a cere unei persoane să își imagineze un eveniment potențial – ceea ce constituie un teren perfect pentru amintirile false.

După o săptămână subiecții au fost convocați din nou. După încă o săptămână a mai avut loc o întâlnire cu subiecții. De la o săptămână la alta participanții începeau să își amintească detalii din ce în ce mai numeroase. Au început să creadă în povestea mea – să creadă că au comis o infracțiune […] în urma practicării exercițiilor propuse de mine. Cu acest cocktail redutabil – informații false, repetare, imaginație – 70% dintre subiecți și-au creat amintirea unei infracțiuni pe care nu au comis-o. […]

Majoritatea participanților mi-au oferit detalii referitoare la evenimentele imaginare și am putut să constant că aceste detalii erau adesea «multisenzoriale». Subiecții mi-au spus că își amintesc imagini, sunete, mirosuri, senzații tactile și chiar gusturi distincte. Subliniez: aceste detalii au apărut după numai trei întâlniri amicale în cadrul unui studiu universitar […].”

V-am oferit acest citat lung tocmai pentru a sublinia cât de fragilă poate fi uneori memoria noastră și cât de ușor poate fi populată cu amintiri ale unor întâmplări care nu au avut loc niciodată.

Să revenim la cartea ”Abducted – How people come to believe they were kidnapped by aliens” a lui Susan Clancy. Ea caută încearcă să găsească explicații pentru relatările celor care susțin că au fost răpiți de către extratereștri și subliniază adesea că nu există una singură. În schimb există un punct comun pentru toți cei care susțin că au fost răpiți de extratereștri.

Pot să afirm cu multă siguranță că, dacă nu crezi dinainte, atunci nu vei putea să îți creezi amintiri referitoare la răpirea ta de către extratereștri. Nimeni nu s-a dus la culcare total dezinteresat de extratereștri, pentru ca apoi să se trezească țipând «Doamne! Tocmai am fost răpit de către extratereștri!». Dezvoltarea unor asemenea amintiri poate necesita și o anume intervenție a unui psihoterapeut sau a unui cercetător de răpiri, care te poate ajuta să îți «recuperezi amintirile» dar nimeni nu poate face nimic, dacă nu ești convins dinainte.”

Susan Clancy mai ține să sublineze importanța credinței în construirea de amintiri false, rezumând concluziile din studiul ”Secondary Identity Enactments During Hypnotic Past-Life Regression: A Sociocognitive Perspective” (Punerea în scenă a identității secundare în timpul regresiei hipnotice spre vieți anterioare), publicat în 1991 de Journal of Personality and Social Psychology:

Cercetătorii au hipnotizat subiecți de control și le-au cerut să își imagineze experiențe din vieți anterioare. Nu a fost nici o surpriză, cei cu imaginație bogată au reușit să genereze asemenea experiențe. Dar numai faptul că îți poți imagina asemenea experiențe nu te face să crezi în ele. Numai subiecții care credeau din start în reîncarnare au putut să creadă în ceea ce și-au imaginat.”

Susan Clancy arată de mai multe ori în cartea sa că subiecții răpirilor de către extratereștri nu sunt bolnavi psihic. Totuși ei se încadrează în ceea ce se numește personalitate schizotipală.

Schizotipia nu este ceva anormal în sine”, explică Susan, ”Persoanele care prezintă trăsături shizotipale nu sunt schizofrenice, sunt doar un pic ciudate. Ele tind să gândească excentric și «magic» și au unele credințe stranii (de exemplu, ele cred că anumite numere au puteri speciale și că poți influența viitorul cu puterea gândului). Sunt adesea singuratice, cred în fenomene paranormale, cum ar fi telepatia și clarviziunea.

Cei care susțin că au fost răpiți de către extratereștri au un scor mai mare pentru trăsăturile schizotipale, decât cei care nu cred așa ceva. Asta înseamnă că ei sunt niște nebuni? Nu, nici vorbă despre așa ceva.”

În cazul subiecților lui Clancy, marea majoritate au apelat la o tehnică de recuperare a memoriei. Au fost și câteva excepții. Susan dă exemplul lui James, unul dintre subiecții săi, care mărturisea:

M-am trezit cuprins de frică în miez de noapte. Niște ființe se aflau lângă patul meu, dar eram paralizat, incapabil să mă mișc. Simțeam cum valuri de electricitate îmi străbăteau corpul.” Susan are o explicație simplă pentru această relatare: ”Este vorba despre paralizia din timpul somnului, o stare care apare atunci când ciclurile somnului sunt desincronizate temporar. […]

În timpul somnului anumite mecanisme neurale blochează comenzile motorii ale creierului către restul corpului, așa că, în esență, ești paralizat. Acest lucru este important, deoarece altfel am începe să lovim, să ne agităm violent, să țipăm, în timpul somnului. Atunci când ciclurile somnului se suprapun este posibil să ne «trezim» mai înainte ca paralizia din timpul somnului să dispară.

Dacă se întâmplă așa ceva suntem incapabili să ne mișcăm. Iar dacă «trezirea» se produce în timp ce visăm, visul poate persista și în starea de veghe. Putem auzi sunete și să avem senzații corporale. Ele pot părea reale, dar nu sunt decât produsul viselor noastre”.

Susan apelează și la o alegorie pentru a descrie procesul prin care cei care cred ajung să creeze amintiri false în timpul procedurilor de recuperare a memoriei (hipnoză, imagerie dirijată, tehnici de relaxare etc.)

”Imaginați-vă o plantă. Aceasta ar fi credința în răpirea de către extratereștri. Acum imaginați-vă un îngrășământ. Acesta ar fi o tehnică de recuperare a memoriei, cum ar fi hipnoza. Oricât de rebustă ar fi planta, ea nu va face fructe dacă nu este folosit îngrășământul. Deoarece există diferențe în fertilitatea solului, unele plante vor avea nevoie de mai mult îngrășământ, altele de mai puțin.

Dar, indiferent de sănătatea și compoziția solului, probabil că planta dv. nu va produce nici măcar muguri în absența îngrășământului. Cu ajutorul lui planta dv. va produce fructe foarte stranii.”

Sper că v-am adus în discuție suficient de multe argumente împotriva susținerilor lui John Mack privitoare la realitatea răpirilor de către extratereștri. El nu are îndoieli. Mack vrea nici mai mult, nici mai puțin, decât să susțină că scepticismul este o mare greșeală a științei occidentale. Ea solicită dovezile pe care el, John Mack, nu le poate aduce.

Aș mai aduga ceva. Îmi este servită adesea, ca o parabolă a ineficienței științei, anecdota cu bețivul care își caută cheile sub lumina unui felinar, deși felinarul este tare departe de locul în care omul își pierduse cheile pe motiv că ”aici, sub felinar se vede mult mai bine…” și se continuă cu ”În același fel ”ştiinţa, afectată de acest «efect de felinar», cercetează doar în zona fenomenelor observabile, experimentale, constante în timp ş.a.m.d., deşi s-ar putea ca unele «chei» foarte importante pentru omenire să se găsească undeva în altă parte.”

Împotriva aceastei parabole, cumplit de nepotrivite în ceea ce privește știința, vreau să vă povestesc o întâmplare adevărată, relatată de mama mea. În tinerețea ei, mergând în comuna în care se născuse tatăl meu, a auzit numeroase povești cu stafii. Comuna era de-a dreptul bântuită, mai ales în apropierea cimitirului. ”Dar acum mai sunt stafii din astea?”, l-a întrebat mama pe unul dintre bătrânii satului. ”Nu doamnă, de când au băgat ăștia lumina electrică, stafiile au dispărut.”

Cam asta face știința: lumina ei alungă stafiile născute în întunericul ignoranței.

Comentați pe Facebook